Partea I - Necunoscut

7.2K 193 37
                                    


Copacul de după care stătea era plin de frunze, şi totuşi reuşea să vadă fără probleme

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Copacul de după care stătea era plin de frunze, şi totuşi reuşea să vadă fără probleme.

Era deja a patra zi când se afla în acelaşi loc, urmărind aceeaşi fiinţă, studiind posibilităţi, plănuind... si totuși înca nu acționa... ceva, din ceea ce vedea, nu-i îngaduia acum decat contemplare.

Privea încă o dată același tablou. Acum zumzetul pădurii îl înconjura fără să-l mai distragă. Din când în când fâlfâiri de aripi imense tresăltau frunzișul, dar până si asta devenise o obișnuință.

Undeva intr-un colt al minții realiză ca până acum câteva zile nici nu ştia de existenţa a astfel de fiinţe, iar acum o parte din mişcările ce se desfăşurau în faţa ochilor săi aproape că le anticipa.

Totul decurgea la fel. Era ca în fiecare zi, cu capul plecat peste un pergament. Îl cerceta amănunţit cu ochii dar şi cu degetele.

Trecea cu ele peste o parte din scriere, apoi o fixa cu privirea de parcă pergamentul avea să se desfacă precum o floare şi cumva, asta ajungea să se întâmple.

Privirea i se însenina, şi-i apărea un colţ de zâmbet ce amesteca triumful cu uimirea. Iar apoi, lua o bucată de piatră colorată şi transcria însemnele de pe pergament ca şi cum ăsta era cel mai natural lucru. Să transformi nişte semne, ce pentru mulţi ar fi trecut fie neobservate, fie de neînţeles, în cuvinte, în înţelesuri...în logică.

Enki oftă incordandu-şi palmele pe trunchiul ce îl ascundea. Încă se temea că avea sa facă o alegere greşită. Poate că avea să se ducă totul de râpă după atâta muncă, poate că odată descifrat, secretul avea să cadă în maini răuvoitoare...sau poate că nimic din efortul depus nu avea să rezolve misterul...și totul va fi fost in van.

Un foşnet de iarbă se auzi în apropiere. Întreg trupul i se încordă şi îşi rupse privirea de la fiinţa pe care o urmărea. Aşteptă... Undeva, la câţiva copaci distanţă, iarba tremură, iar Enki îşi duse mâna la arc. Încleştă degetele pe coarda arcului si aseză săgeata spre țintă, abia simțind metalul rece al brățării de la încheietură atingându-i maxilarul. Spera să nu fie nevoie să tragă vreo săgeata, şuieratul ei ar fi putut atrage atenţia, iar subiectul privirilor lui atente din ultimele zile avea simţurile foarte fine.

Deşi, la drept vorbind, nu şuieratul săgeţii era cu adevărat problema, dacă de după copac se dovedea a fi cineva care îl urmărea. Trunchiurile indeajuns de groase incat sa ascundă trei ca el, nu erau ceva de neglijat indiferent dacă te aflai în ofensivă sau apărare.

Se îndepărtă, cu un pas atent făcut, de trunchiul copacului ce îl adăpostea. Orice ar fi fost acolo si orice urma să se întample trebuia să atragă atenţia cât mai puţin, dacă dorea să mai aibă şanse în a-şi duce planul la îndeplinire.

Trei paşi atent calculaţi mai târziu, şi era gata să dea drumul săgeţii, când, din petecul de iarbă verde-albăstruie, ţâşni un animal nu mai înalt decât mijlocul cizmelor lui.

Secretul planetelor gemeneUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum