Poetul, zid de cristal.

40 3 0

by RaduxT

by RaduxT

Poetul, un zid de cristal,

De care, izbindu-se viaţa prin vers,

Sorbind din al vremii pocal,

Denotă o lume-n oglindă, invers.

Condeiul se plimbă uşor pe hârtie,

Lăsând urme-adânci de cerneală,

Din cer lunec-o stea argintie,

Pe rândul golaş se coboară.

Şi revăd singura-mi cale,

Pe care pot să merg ca om,

Căci un artist, pe-a sa cărare,

Se crede superior şi domn.

Dar el poetul, e doar un zid,

Ce-i transparent şi de cristal,

Cristal ce-n el reflexia-i rid,

O cicatrice e un dar.

Şi mii de riduri are domnul,

Dar numai una cicatrice,

În zeci de clipe treacă-ţi somnul,

Căci realitatea ţi-e trezire.

Nu pot s-o spun în vorbe seci,

Sau în surde elogii,

Cunoaşte omul, să-nţelegi,

A sale subterfugii.

Cunoaşte mai apoi poetul,

Să-i vezi şi ochiul de avar,

Cum sufletu-şi inundă-n versuri,

Să-l simtă sentimentul iar.