25.

967 93 18
                                    

Hey-hey, guys! Am revenit~ Cu mulțumiri și pupici și îmbrățișări și nelipsitele scuze, că niciodată nu sunt punctuală (o_ _)ノ彡☆ Vă transmit iubirea mea eternă și habar nu am de ce vorbesc așa ♡\( ̄▽ ̄)/♡

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Raza de soare se strecura pe obloanele deschise ale ferestrei, aducând foșnetul pădurii și țipete de pescăruși prin crăpătura dintre perdele. Genele pe care cădea fluturară iritate și se deschiseră, pupila neagră deveni un punct la lumina bruscă, iar ochiul se închise strâns. O secundă după aceea, genele fluturară din nou, mai precaut, și cercul de culoare își dezlănțui vibrații de verde cu tonalități gălbui, cam ca și miezul unui trandafir proaspăt dat în floare. Ochiul se lovi de împăcare și lumină, de serenitatea unui chip adormit, și se închise iar rapid; clipi încă o dată, doar o licărire de moment, din curiozitate – dar chipul tot dormind era. Dormind − șuvițe blonde care îi cădeau pe lângă față, inocență în buzele întredeschise.

Brusc i se păru ciudat ce făcea − de parcă fura ceva prețios, ceva menit să stea ascuns de văzul unei lumi întregi. Așa, ca un avertisment sau o rugăminte, își așeză o mână pe obrazul lui, lăsându-și degetele să-i alunece în sus pe față, până sub căderea de mătase a căpșuniului aurit de dimineață. L-ar fi ținut așa cu amândouă palmele, doar că blondul adormise strângându-l de cealaltă mână; și chiar dacă strânsoarea era firavă și cel mult blândă, era caldă în căldura din jur, dar o căldură care nu-l deranja. Dintr-odată năvăli peste el realizarea că-și dorea să se trezească la aceeași căldură în jurul mâinii și cu aceleași bucle încâlcite dinaintea sa. Mișcă ușor cu vârful degetului mare și mângâie pielea moale de sub el.

−Romeo, îngână.

Voia să continue să-l privească așa, dar voia și să-i dea cumva de înțeles că o făcea.

−E o melodie în fiecare respirație, murmură în somn. Mai lasă-mă să o ascult pe a ta.

Giulio i-ar fi sărutat puful de pe obraz.

−Ți-ar plăcea, nu?

Niciun răspuns, dar un surâs apăru pe buzele adormite. Ochii se deschiseră, umezi de la somn și albastru licărinzi de la lumină; clari și senini – brunetul nu-i văzuse niciodată așa pe mare, și pentru prima dată se întrebă dacă lui Romeo chiar îi plăcea viața pe care o ducea. Ceva în expresia lui sigur se schimbă, pentru că Romeo îi strânse și îi mângâie mâna, și îl întrebă la ce se gândea. Brunetul privi cum buricul degetului îi ajunge pe buza stacojie.

−Mă întrebam dacă ești fericit, apoi se uită iar în albastrul nesfârșit. Ești?

Albastrul se închise o clipă, meditativ, în vreme ce zâmbetul se lărgea; mâna lui liberă o acoperi pe a sa, degetele se întrepătrunseră.

−Cum aș putea să-ți spun, Giulio...?

Sunetul îi produse un fior pe șira spinării. Îi plăcea să se audă alintat, dar era o cu totul altă senzație să-și audă numele rostit de acele două buze, rar și profund de parcă s-ar fi temut să nu profaneze divinitatea dintr-un lucru nerostit. Nu pronunța așa nici măcar numele surorii lui.

−Cum ți-aș putea spune că atunci când îți ții mâna pe fața mea în felul acesta e de parcă toată răutatea lumii ar dispărea și nu ar rămâne decât căldura soarelui, și bunătatea, și afecțiunea? Mă simt de parcă în orice clipă mi-aș putea deschide ochii și aș fi iar un copil care s-a obosit în timpul plimbării de după-amiază, așa că mama îl cară în brațe.

Make Me Whole: Despre Păpădii Și Stele Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum