Răzbunare Fara Limite

Chapter 1

Alerg de aproape jumătate
de kilometru prin aglomerația de nesuportat a New York-ului. Din fericire,rezistenta mea atletica se dovedește,din nou,a fi una dintre cele mai valoroase calități ale mele,întrucât polițistul din spatele meu inca mă urmărește,la fiecare pas distanta mentinandu-se constanta.

Simt cum inima imi a pulseaza de 10 ori mai repede. Agitația din orașul ăsta ma enervează din nou al naibii de tare si din nou regret ca a trebuit sa ma refugiez aici,împreună cu alte 8 milioane de cetățeni nevinovați.

Arunc o privire in spate si inca il observ pe polițistul inalt,masiv,extrem de bine-facut urmărindu-ma,la un pas in spatele meu. Ma gândesc rapid la o soluție de scăpare,chiar in momentul in care observ tunelul spre statia de metrou. Măresc viteza,grabindu-mi pasul si cobor scările sarindu-le pe toate deodată. Spre norocul meu,un metrou tocmai ce oprește in statie,iar cand usile se deschid,pătrund imediat înăuntru,lasandu-l pe polițistul nervos in urma. Metroul pornește imediat,iar eu înaintez cu speranța ca voi găsi un loc in care sa imi trag sufletul,lucru care,bineînțeles ca nu se întâmplă.

Răsuflu ușurată si imi prind parul ce adineauri stătea ciufulit pe geaca mea neagra ce imi învelește maieul de aceeași culoare. Privesc un minut in jur si constat ca,din fericire,nu vad pe nimeni cunoscut.

Inca imi simt respirația greoaie pe care incerc sa o reglez si sa imi readuc inima in ritmul normal,misiune nu foarte dificila pentru mine. Doar nu era prima data cand sunt alergata de un polițist aproape un kilometru! Nimic din situația actuala nu ma surprinde. La vârsta mea,de 26 de ani,viața mi-a pus destule bete-n roate,necazurile s-au ținut lanț,iar toate acestea au inceput de la moartea părinților mei. Ei bine...Ai mei si ai lui Jason. Dar bineînțeles ca viața este o târfă. Altfel,ar fi prea ușoară,nu?

Totuși,in copilăria mea,nu m-am gândit niciodată ca eu,Samantha Reynolds voi ajunge asa un mare "pericol pentru societate",cum ar spune unii. Este adevărat ca nu am avut un trecut tocmai curat si inocent. Am avut o copilărie grea,fiind crescuta de bunici,insa asta nu ne-a oprit nici pe mine,nici pe fratele meu sa ne abatem de la învățat. Desi nu am urmat o facultate,am fost niste elevi exemplari ai liceului si spun asta referindu-ma strict la note. Imediat dupa ce am plecat de acasa împreună cu Jason , am luat calea total nepotrivita,foartati fiind de dorința de răzbunare. Cum politia inca nu a fost in stare sa-l prindă pe cel care a dat târcoale familiei mele,din motive total necunoscute,am decis ca cel mai bine ar fi sa ne descurcam singuri.

De aici au inceput micile noastre infracțiuni,care ne ajutau sa supravietuim,insa nici in momentul de fata nu știm adevăratul motiv al morții părinților noștri si nici nu avem prea multe informații cu referire la Roy Nazarov,asasinul părinților noștri.

Sunt convinsa ca in acest moment mama nu este mandra de mine,de ceea ce fac,dar am învățat sa trăiesc dur,dupa regulile impuse de viață,pe care Oricât de mult ai vrea sa le incalci,tot tu esti cel care va suferi mai târziu.

Ma uit pe geam sa vad strada pe care a ajuns metroul. Carlson Street 432. Asta înseamnă ca următoarea statie ar fi cea mai potrivită pentru a coborî.

Îndată ce cobor,simt cum stropi de ploaie se lovesc de corpul meu,asa ca ma grăbesc sa ajung "acasa". In sfârșit ma aflu in fata ușii parterului unui depozit,care se presupune a fi refugiul meu si al lui Jason de aproximativ 2 luni. Scotocesc in buzunarul gecii dupa chei,si îndată ce intru in camera le arunc pe măsuța din fata canapelei pe care sta Jason cu o sticla de bere in mana.

-Te-a prins ploaia,surioara?

Prefer sa nu ii răspund,conștientă fiind ca întrebarea lui a fost adresata doar pentru a scoate in evidenta faptul ca eu sunt uda,iar el nu. Insa chiar sunt obișnuită cu astfel de remarci venite din partea lui Jason,care inca mai crede ca sunt surioara lui de acum 20 de ani si ca ma poate necăji in orice fel,exact asa cum fac frații mai mari.