Catusele Iubirii Noastre (Finalizata)

Capitolul 18

Eu si Sara ne-am aruncat intr-o discutie lejara pentru a ne cunoaste mai bine deoarece la cina nu am avut ocazia din cauza plecarii mele bruste.Eram asa de prinse in discutie incat nu am observat niciuna masina parcata in parcarea blocului decat cand am ajuns in aparatament si l-am vazut pe Christian plimbadu-se de colo colo in fata canapelei,canapea pe care acum aproximativ doua ore stateam si plangeam.

Cand a auzit usa inchizandu-se s-a intors fulgerator spre noi. A ramas blocat cand m-a vazut, probabil nerecunoscandu-ma dar si-a revenit rapid,surprinzator chiar,si din doi pasi a ajuns langa noi. Uimindu-ma,s-a repezit dintr-o data la mine si m-a luat in bratele lui calde si mari. Pentru cateva secunde mi-am permis sa-i inspir mirosul,mirocul de acasa. Insa l-am impins de pe mine luandu-l probabil prin surprindere deoarece mi-a dat drumul.

- Da-mi drumul si nu te apropia de mine. am marait la el cand a incercat sa ma cuprinda iar intre bratele lui,brate intre care as fi vrut sa ma aflu dar am luat o decizie.

- Ce ti-ai facut la par? ma intreaba socat,ignorandu-mi voit intrebarea si lundu-mi o suvita de par intre degete si studiind-o de parca ar fi un extraterestru.

-Nu e treaba ta! Acum ia mana de pe mine si dispari o data!am tipat la el dandu-i una peste mana.

Imediat am observat in ochii lui o unda de nervozitate si m-am pregatit de izbugnirea ce stiam ca va urma.

- Eu?! Eu nu o sa plec nicaieri! Ba defapt da,o sa plec. Dar tu o sa vii cu mine! si cu asta ma apuca brutal de incheietura si ma trage dupa el.

-Stai ce! Eu nu plec nicaieri mai ales cu tine! am urlat ca nebuna si ma bucur sa o vad pe Sara retragandu-se dupa Aiden pentru a ne lasa putina intimitate.

- Rebecca,spune acum ceva mai moale, hai te rog sa mergem acasa si sa discutam. spune apasat iar ochii lui rugatori nu ma ajuta deloc sa ma impotrivesc.

- Nu avem ce discuta! Trebuie sa pleci.am spus inghitind in sec cat de suptil am putut. Ochii deja incepeau sa ma usture si cunoscutul nod in gat sa mi se puna.

- Eu nu plec nicaieri! Te iubesc si tu o sa vii cu mine! 

Tot corpul mi s-a blocat auzindu-l spunand asta. In sfarsit auzeam ce mi-am dorit dar prea tarziu. Dupa cateva minute in care doar ne-am uitat unul ochii celuilalt-si am observat sa spune adevarul,l-am cerut raspunsul intrebarii decisive,intrebarea care va schimba totul:

- Pe cine alegi? Pe mine sau pe ea? Pentru ca daca eziti intre mine si ea,eu voi pleca. Nu voi fi un "poate". Nu sunt o a doua obtiune. Nu sunt o alegere. Nu am nevoie sa fiu un motiv. Vreau sa fiu motivul.  

Se uita la mine, in ochii lui citandu-i confuzia. Nu stia ce se intampla. Dar am vazut. Am vazut cand a realizat ce-l intreb si am vazut si ezitarea din privirea lui calda si familiara,privirea ce ii este oglinda spre suflet. Deci sufletul lui ezita. Atat mi-a trebuit. Inghitindu-mi lacrimile si inima o data cu ele am spus cel mai greu lucru posibil:

-Pleaca...desi voiam sa par tare vocea mea a sunat soptita,tradandu-mi slabiciunea. Dar nu mi-a pasat. 

-Pleaca acum! am spus de data asta ceva mai tare,recapatandu-mi vocea si puterea o data cu ea. Am inspirat adanc si am expirat pe nari pentru a-mi calma...toata fiinta.

Se uita la mine cu ochii mari realizand ce tocmai i-am cerut sa faca. Cand a deschis gura sa spuna ceva o voce a spus dur din spatele nostru:

-Ai auzit-o Christian. E timpul sa pleci. Aiden a aparut de nicaieri,indemnandu-l pe Christian sa plece.  Ai facut-o destul sa sufere,nu mai continua. E prea mica si fragila sa poate suporta atata durere. Uita-te bine in ochii ei ce sunt plini de suferinta si agonie,pentru s-ar putea sa fie ultima data cand ii vei mai vedea de-aproape. 

Desi vorbele lui ma dureau stiam ca asta este adevarul. Sunt prea mica sa pot suporta toata asta...toata viata alaturi de el. Intorcandu-ma cu spatele la ei ,am plecat. L-am putut auzi pe Christian ignind cand i-am intors spatele dar m-am facut ca nu-l aud asa cum a facut si el cu inima mea cand s-a sfaramat pe podeaua din biroul lui.

Dupa cateva secunde am putut auzi usa trantindu-se si am stiut ca a plecat. Abia atunci mi-am dat voie sa fiu slaba. Picioarele mi s-au inmuiat si am cazut la podea,cu trupul scuturat de suspinele mele. Lacrimile au inceput sa-mi tasneasca din ochii precum o cascada si imediat am simtit doua brate mari si calde ca ma cuprindeau si incercau sa ma linisteasca dar fara reusita. Doar o persoana ma putea calma acum iar acea persoana mi-a cauzat asta. 

O durere incredibila a pus stapanire pe partea de sus a abdomenului meu. Ma lasa fara suflare. Nu mai stiu daca am lesinat sau adormit. Stiu doar ca totul s-a intunecat si am mai putut vedea si auzi doar o pereche de ochii cunoscuti si indragiti si o voce ce imi soptea ca ma iubeste...

***

Hei! Sper ca va place acest ultim capitol. Urmeaza epilogul si gata cu cartea aceasta. Ce repede a trecut timpul...dar sa nu intindem cu vorba :) . Daca v-a placut spuneti-mi intr-un comentariu. Acest capitol este mai lung si sper ca asa va fi epilogul la care s-ar putea sa-l incep,sa nu, din seara asta. Oricum,sper eu sa termin cartea pana la sfarsitul saptamanii acesteia.

pupici :*