Specii De Colegi

Specia 2: Pițipoancele (1)

Decembrie 2016:

Există mai multe tipuri de pițipoance. Toate sunt la fel de însetate de machiaj şi sclipici.
Primul tip: :"Printzesele".
Printzesele sunt tipele alea cu haine "dă fitze" care îşi lasă etichetele vizibile la orice haină, ca să vezi tu de la ce firmă le are (că doar nu puteai să dormi liniştit dacă nu ştiai de unde pisici îşi cumpără ea haine).
Eu am fooooaaaarte multe amintiri cu nişte Printzese. Mai ales cu şefa lor, Printzesa Printzeselor.
Era o zi frumoasă (ca lepra) şi eu eram fericită (ca un "excrement", deci îți dai seama ce dispoziție de cacao *cu lapte* aveam). M-am dus la şcoală, ca orice copil (a)normal, iar acolo, cine crezi că a început să facă scandal?
PRINTZESA.
Eram în ora de desen şi profesorul lipsea. În clasa aia era o gălăgie de-ți venea să te dai cu capul de toți pereții, sau mai bine zis să-i dai pe colegi cu capul de toți pereții.
Eu: -LINIŞTE!
Degeaba. Oricum aveam o dispoziție nasoală. Tot ce mai lipsea era să...
Printzesa: -Aoleu, da' numai gura ta se aude! Tu să taci! Ce dracu' mai stai şi te uiți ca capra la mine?
Dăp. "Ca capra". Fix.
Eu: -Tu chiar nu înțelegi cuvântul "linişte"?
Printzesa: -Mă laşi? TACI ODATĂ DIN GURA AIA CĂ NUMAI TU TE AUZI
Eu: -Eşti tare în gură, ha?
Printzesa: -Aoleu, dar tu eşti bătută în cap?
De atunci am ales să o ignor. Nu îmi păsa că era ea mare şi tare în gura aia dată cu 7 kg de gloss.
Ființa asta e aşa ipocrită! Are un râs de zici că o taie cineva cu drujba. "Hahahahhahaaaaaahaaa". Bun, ştiu că nu pot reda în scris, dar ca să înțelegi: tipa are o voce subțire răăău.
Amintirea mea preferată cu PRINTZESA este cea în care... Te las să vezi şi singur:
Eram la şcoală, într-o pauză. Descreirații ăştia de la mine din clasă urlau în ultimul hal şi se alergau prin clasă.
Printzesa era lângă catedră cu "prietena ei cea mai bună" (sclavă) de la vremea aceea, s-o numim Printzesika. (Vei vedea de ce am zis "de la vremea aceea").
Ea şi "prietena" ei erau la catedră şi vorbeau despre ce achiziții noi au de la tăticii lor.
Printzesika s-a dus în spatele scaunului de la catedră şi a pus mâinile pe spătar.
Printzesika: -Aşează-te!
Imediat cum s-a lăsat pe scaun, "prietena" ei l-a tras de sub ea şi a început să piuie, cred că în intenția de a râde (mister nedesluşit).
Printzesa: -IDIOATO! PROASTO! SĂ NU TE VĂD ÎN FAȚA OCHILOR! AUUUUU!
Când a căzut, am râs. Mi s-a părut al naibii de amuzant. Asta până când am aflat că şi-a rupt mâna... mi s-a părut şi mai amuzant. Şi-a meritat-o.
De la faza cu mâna ruptă s-a certat cu autoarea acestui eveniment BESTIAL şi nu a mai vorbit deloc cu ea.
Morala: Ai grijă cum îți alegi prietenii!
Glumesc, ce nucile mele de cocos? Logic că nu asta e morala! Morala e să savurezi bucățică cu bucățică atunci când o pițipoancă şi-o ia pe coajă! Crede-mă, va fi mai senzațional ca... Ca naşterea unui pui de rață... Cred.
************************************
Mda. Pentru că despre pițipoance am multe de zis, am decis să fac specia 2 în trei capitole.

Concluzia: Dacă întâlneşti o Printzesă... Mai bine să nu întâlnești!

Ianuarie 2019:

Încă nu-mi vine să cred că eu chiar am scris toate treburile astea. Tipele s-au împăcat și sunt din nou cele mai bune prietene, după doi ani.

Minune, nu?

Neața, umbrelutze șmekere.
Hau ar iu?
Știu c-am lipsit o lună...
DAAAAAR, de-acum mă țin de treabă. Pe bune. În cazul în care vine asposcalipsa, vreau să termin de publicat cartea. Cred că ați văzut și voi ce-i afară, deci vine assspossscasppsjshzusjlipsa. Desigur, asta dacă nu locuiți sub o piatră. Îmi plac pietrele. Pietrele sunt chiar tari *ba-dum-tss*.