Mi-e dor de ea...

Nu te-am uitat

Ea e acolo, undeva...
Poate e veselă, poate e tristă,
Poate se gândește la mine, poate la altcineva...
Oricum ar fi, tot e prima pe listă,
Tot n-am uitat-o deși am încercat,
Deși știu că mi-a întors spatele, a plecat...
Sentimentele față de ea încă nu le-am reprimat,
Dragostea împreunată cu ura pentru ea încă nu s-a consumat.

Când stau în singurătatea mea,
Deși ar trebui să fac orice altceva,
O am în minte doar pe ea;
O pot striga simplu: Eva!
Are părul ondulat, aproape creț,
Chipul angelic conturat de ochii căprui;
Pe frumusețea ei nu pot pune preț
Și n-o pot dezvălui nimănui.

O cunosc așa bine când e tristă...
Vrea să pară în regulă și nu e.
Își maschează durerea după un zâmbet,
O îngroapă adânc în colțul gurii...
Alții nu pot vedea ce e cu ea,
Doar eu pot deși nu cred c-ar vrea.
Nu cred că vrea să mă mai cunoască
Căci a plecat din viața mea fără să crâcnească.

Și jur c-am încercat să o întorc
Dar ea nu e așa...
E ambițioasă și încăpățânată,
E cum nu e altă fată.
E chiar frumoasă deși n-ai crede;
Când după gene o privire drăgăstoasă-i succede;
Tot ce văd la ea e ce n-am primit...
Când am început eu s-o iubesc ea nu m-a mai iubit.

Probabil nu știe, sau poate că da...
În liniștea nopții o aștept tot pe ea.
Și știu că nu se mai întoarce...nu la mine...
Privesc spre trecut și îmi zic: ,,Tot răul spre bine!"
Totuși eu o s-o strig, știe ea cum o cheamă.
O cheamă și trupul și inima și sufletul din mine.
Speranța moare ultima, rămân cu o teamă:
,,Ce fac dacă dorul față de tine revine?"