Mi-e dor de ea...

Eu și totuși tu

Privesc spre cer de la fereastră-mi;
Întunericul negru al nopții îmi cufundă sufletul,
Îmi adie prin gânduri doar numele tău.
E o pală de-o durere ce-mi îmbracă chipul;
În ochii mei ești doar tu, dar tu nu vezi;
Ai pleoapa obosită abia trăgând un vis,
Un vis al nostru ce tocmai s-a stins.

Nu ți-am zis de atâtea ori ce simt,
Dar tu ai auzit și n-ai auzit.
O să-ți repet, în șoaptă, ce deja nu ți-am spus,
Iar tu o să uiți, cum ți-ai amintit,
Căci noi aveam totul și n-aveam nimic;
Eram împreună și ne despărțea un soare;
Eram separate și ne apropia o lună.

Te-aș striga, dar nu m-ai auzi.
Te-aș striga, dar nu mi-ai răspunde.
Să-mi auzi numele, nu vei tresări;
Să-mi vezi chipul, nu-ți vei aminti.
Ai renunțat la imaginea mea
Deși tu erai culoarea din ea,
Ai lăsat un tablou de artă neterminat
Deși tu erai pictorul adevărat.

Mă scufund în beznă, fără speranță;
Erai lumina unică din viață mea
Ce mă lumina și mă orbea.
Când vibrai de emoții sau extaz
Eram ecoul tău, în umbra ta.
Te-aș îmbrățișa dar nu te găsesc,
Te-aș săruta,dar nu m-ai lăsa...