Victoria înaripată

Capitolul 5: Hărți către stele

Viaţa e în tine cu tot materialul ei brut, aşteptând descoperirea esenţelor ei şi transfigurarea lor prin chimia creaţiunii literare. Dar între timp, cu toate că nu mai participi la viaţă ca până atunci, nu mori, nu te îndepărtezi de ea, n-o uiţi. Tu, ca şi om o trăieşti numai marginal ca spectator. Ca fată a cărei vârstă este de 14 ani am citit toate cărțile de demult, miturile şi legendele, de controlul lui Spiderman clar că am auzit. Eu nu mă uit la oamenii cu puteri supranaturale, dar cred în aşa ceva.

- Poți să nu mai gândești cu voce tare? îmi spuse tatăl meu, om ce uneori mi-ar plăcea să nu mă controleze mai mereu.

- De ce nu poți locui în altă casă şi să vorbim doar la telefon? l-am întrebat eu pe tata.

- Uh, adolescenții ăştia... le dai un metru şi cred că deja sunt maturi, zise el plecând.

Spectatorul şi povestitorul eram eu şi persoana mea. Să descoperi lucruri noi era minunat.
Mulți cred că e ușor să fii croitor; doar stai pe un scaun şi coşi, dar nu e de loc așa. E obositor căci ei trebuie să unească mai multe bucăți întruna singură, ei ne țes şi visele; vise ce pot ajunge realitate. Ideea este că orice muncă e grea, dar dacă o faci cu plăcere nu văd de ce nu ți-ar plăcea ceea ce faci.

- Dormi odată! Este timpul, strigă tata care mereu îmi tulbura gândurile.

- Şi dacă nu fac asta?

- Dacă nu faci asta nu vei avea mintea odihnită, spuse tatăl meu ridicând tonul la mine.

- Ca să ai mintea odihnită trebuie să o lași să proceseze, am rostit eu așezându-mă la marginea patului.

- Asta încercam să zic şi eu. Dacă nu dormi suficient nu vei slăbi.

- Uită-te la mine! Sunt scândură de 2x4 şi vrei să mai reduc ce anume mai exact?

- Te-ai schimbat mult! Acum răspunzi obraznic şi ne mai şi certăm. Ce s-a întâmplat cu tine? se întrebă tata.

- Se numește maturizare, tată! Se pare că tu nu vrei să înțelegi asta.

- Maturizare pe naiba!
Un om nu trebuie să încerce să scape de complexe ci să învețe să le accepte pentru că ele îi conduc comportamentul în lume, așa că revino la viață, fata mea, spuse tata fixându-mă cu a sa privire.

Atunci aş fi vrut să am curajul de a-i închide gura, dar în acel moment am considerat, totuși, că este mai bine să închid gura.
Tata a plecat cu gândul că eu m-am schimbat, dar eu n-am lăsat niciodată școala să-mi afecteze educația, căci educația nu măsoară cât de mult ai memorat sau cât de multe știi. Educația reprezintă capacitatea de a face diferența dintre lucrurile pe care le știi și cele pe care încă nu le știi.
Pentru prima dată am adormit fără a mai sta întinsă şi fără a mai fi nevoită să privesc stelele. Am adormit visând la faptul că mi-aş fi dorit să nu am o familie; să fiu singură şi independentă. Cifra era 14, dar mă vedeam mai matură de atât.
Numai când dormi îţi vezi visul cu ochii, dar totul părea atât de real. Totul se datorează pentru că atunci când dorm, închipuirea îmi rămâne trează. Visez. Este blestemul de care nu cred că voi putea scăpa.
În visul meu, a venit cineva; un om ce nu părea că ar fi mai mic de 45 de ani, purta o barbă stufoasă, iar ai săi ochi semănau leit cu două safire.

- Am venit după tine! mi-a rostit el venind la mine.

Acesta era legat în niște lanțuri şi plutea fix în fața mea.

- Cine ești? am întrebat eu, uitându-mă cruciş la el ca şi când l-aş fi mai văzut. 

- Nick Roux îmi este numele şi am fost trimis de Cel de Sus să faci parte din acel paradis.

- Şi ce voi face?

- Vei trăi veșnic pentru a păzi pe cineva la fel de visător ca tine, zise acesta.

- Ce se va întâmpla acolo?

- Paradisul aceste o grădină superbă; e la fel ca lumea în care ești doar că e perfectă şi infinită, zise el încercând să îmi explice.

- Ce se vor întâmpla cu ai mei părinți?

- Parcă nu îți mai pasă de ei, ba chiar ai fi vrut o altă familie; acum faci parte dintr-o nouă lume, o lume perfectă, deci ar fi bine să pleci din această lume obscură, îmi spuse acesta care încerca să mă convingă să merg în acel paradis.  

- Şi dacă mă voi rătăci pe drum?

- Dacă se va întâmpla așa ceva stelele îți vor arăta calea, spuse acesta luandu-mă de mână.

- Atunci dacă moartea este somn, Doamne, lasă-mi măcar puterea de a visa.

Am încercat să mă trezesc, dar totul era prea real, iar atunci când am deschis iar ochii acel bărbat arăta ca un chitarist cu ochi verzi, fața sa devenind mai familiară şi barba a dispărut de pe fața acestuia. Îmi aminteam ceva despre el, şi anume faptul că al său nume era Scott.
Ajungând în cele din urmă la poarta ce mă despărțea de acea grădină parcă simțeam că urma viitorul meu; un viitor mult mai bun în care aș fi putut să râd de oamenii care au râs la rândul lor de mine. 
Să fi președinte, așa cum eu am vrut nu e chiar imposibil. Acest vis se poate împlini dacă ți-ai alcătuit o hartă către steaua norocoasă. Ar fi oarecum posibil așa ceva dacă teoriile celor mai intelectuali de dinaintea noastră nu ar basme pe care le pierzi când te trezești din somn şi când adormi din nou se întorc în somn. Este precum omul; din pământ a venit şi în pământ se va întoarce.
Deși pentru alții acel vis nu valorează decât două kile, la mine un vis a durat chiar şi două zile. Viața mea a fost până acum un vis de mai multe episoade. Oare acum va deveni şi o trăire?
Atunci porțile s-au deschis, iar cineva mi-a întins mâna şi mi-a vorbit cu un glas atât de plăcut la auz care părea a fi o simplă alinare provocată de o mână cuprinsă de mână ce reprezintă perna de odihnă a Creatorului nostru.

- Acesta este posibilul tău viitor, dar ai grijă că vei avea un viitor tot mai rece dacă nu vei opri şirul alegerilor rele! zise acea voce.

Acum nu mai am loc de griji ca un sărac ce are pită şi brânză, n-are somn noaptea. Eram în sfârșit în lumea mea. Pentru tot ce am făcut până la viața de apoi am încercat să mă trezesc din somn pentru a îmi asuma răspunderea, dar mi-a fost cu neputință.
Acele stele mii de pe cer au într-adevăr o importanţă uriaşă pentru concepţia materialistă a lumii şi pot alcătui hărți infinite care dacă nu le poți înțelege te pot într-o prăpastie cultivată de stele. De fapt, eu cred că ar fi trebuit să înțeleg mai bine că cine este sigur că a înțeles tot ce se petrece în jurul său, acela este pierdut definitiv. Poți face o facultate indiferent de vârsta la care ai ajuns, dar poți oare învăța ceva ce trebuia clădit și observat la vremea sa?

Scuzați că am întârziat cu acest capitol, dar deși nu scriu romane întregi într-un capitol lupt ca această carte să fie reușită.