O zi poate schimba totul

Capitolul 55

Dar unde puteam să merg? La Darla aş fi mers, dar o cunoşteam şi ştiam că voi avea parte de predică şi de punerea pe listă a tuturor defectelor lui Anthony. Aşa că mai bine, nu. Singura soluție era să merg la mătuşa Jennifer, dar erau patru ore de mers cu maşina, trebuia cineva să mă conducă până acolo. Nu voiam să apelez la Jorge, pentru că s-ar putea interpreta şi nu voiam ca Anthony să aibă alte motive de ceartă. Nu înțegeam de ce mă bănuia că eu l-am mințit, de ce mă numea uşuratică? De ce nu avea încredere în mine? La naiba, el îmi greşisem şi eu îmi puneam o mie de întrebări cu ce greşisem eu?

Am sunat-o pe mătuşa Jennifer, să-i spun că voi merge la New York, nu mi-a pus nicio întrebare, am rugat-o să nu le spună părințiilor mei, deşi eram sigură că nu le va spune.

Am sunat-o şi pe Darla, pentru a o ruga să mă însoțească.

- Eşti nebună? Cum să mergi până în New York când poți să vii la mine?

- Am nevoie să stau departe de oraş, am mințit eu.

- Nee, tu ai nevoie să nu te cicălesc eu, de asta îți este frică? Că am să te cert? Serios, Sofia, de data asta voi face o excepție atâta timp cât ştiu că o să scapi de idiotul ăla.

- Darla..am şi sunat-o pe mătuşa Jennifer şi mă aşteaptă.

- Mătuşa Jennifer? Tu glumeşti? Femeia aia e ca o străină pentru tine, nici nu ştii cu ce se ocupa şi ce face, cine ştie ce îți poate face!

- Darla, am zâmbit eu. Eşti nebună! Ştii că e mătuşa mea şi nu e o răufăcătoare!

- Bine. Văd că nu am nicio şansă de a te convinge, aşa că o las baltă. Dar te duc eu până acolo şi voi rămâne în oraş pentru câteva zile, să fiu alături de tine.

- Bine, Darla. Într-o jumătate de oră sunt gata.

- Ajung în jumătate de oră atunci. Vorbim!

Mi-am pregătit bagajul, îmi stăpâneam lacrimile. Am luat în mâini, poza cu mine şi Anthony de la nuntă de pe noptieră. Am parcus-o cu degetele într-un ritm lent. Nu am mai reuşit să îmi stăpânesc lacrimile, care îmi curgeau şiroaie. Îl iubeam..de ce? Cum puteam să îl iubesc după felul în care s-a comportat cu mine? Mi-am şters lacrimile, am pus poza în bagaj, nu ştiu, dar îmi doream să o am cu mine. Am închis geamantanul şi am coborât în bucătărie, aveam nevoie de o cafea, înainte de a pleca la drum, mai ales pe timpul nopții.

***

ANTHONY

Renunțasem la ideea de a mai pleca până în următorul orăsel, aşa că m-am cazat la un motel la ieşire in Boston. Eram extrem de extenuat, furios, dezamăgit şi supărat, de fapt mă încercau diferite stări. Aş fi vrut să mă afund din nou în alcool, dar nu voiam să ajung de unde am plecat. Nu voiam să devin un alcoolic, dar ce altă modalitate aş avea să mi-o scot pe Sofia din gânduri şi din suflet? Se plimba cu uşurință printre gândurile mele, iar vorbele ei îmi răsunau încă în urechi. Dragostea durea, dar la propriu, te doare fizic, în piept. Simți cum ceva lipseşte, cum ai vrea să iei durerea şi să o arunci, dar nu poți pentru că ea e prezentă, pentru că o iubeşti.

Acum ştiu de ce mă feream să mă îndrăgostesc, pentru că ajung rănit, păcălit şi cu inima frântă.

După tot ceea ce ştiam despre ea, o voiam în brațele mele, să o sărut şi să o simt aproape. Cât de fraieri putem să fim când iubim? Dar presupun că aşa este dragostea, nu ştii că există până nu o trăieşti la ambele intensității, aceea de a iubi cu toată ființa ta şi de a fi fericit şi aceea de a-ți fi călcată inima în picioare.

Reversul dragostei se spune că e ura, e adevărat, pentru că eu cred că de fapt e mai mult decât un simplu revers. Ura e născută din dragoste, pentru că nu poți să urăşti pe cineva dacă nu l-ai iubit vreodată. Nu ai de unde să cunoşti ura dacă nu ai întâlnit niciodată dragostea. Iar dacă Sofia mă ura în momentul de față, o făcea pentru că de fapt mă iubise.

Eram conştient că şi eu aveam partea mea de vină, pentru că eu dădusem startul acestu joc stupid, dar nu aveam încotro, am o datorie atât de mare, pe care îmi doresc atât de mult să o plătesc. Oare dacă lucrurile ar fi stat diferit, eu şi Sofia am fi putut să fim fericiți împreună?

Eram întins pe pat, priveam tavanul şi mă gândeam la toate aceste lucruri. Meditam destul de des, iar acum nu-mi stătea mintea în altă parte decât la Sofia, tot ce îmi trecea prin minte, avea legătură cu ea. O voiam lângă mine, mai mult ca niciodată.

Telefonul îmi sună a zecea oară, chiar nu aveam chef să vorbesc la telefon. Dar observând insistența celui care suna, am decis să privesc telefonul să văd cine mă sună. Darla? Aveam apeluri doar de la ea. Aflase de ceea ce se întâmplase şi sărbătorea?

- Ce vrei? am răspuns eu, vrând să scap de ea cât mai repede şi de apelurile insiste.

- Unde ai dus-o pe Sofia, idiotule! Dacă îi faci ceva sau încerci să o duci cu zăhărelul, te omor!

- Nebuno! Despre ce naiba vorbeşti?

- Lasă vrăjelile, uşuraticule! Unde e Sofia? M-a chemat cu ea şi nu am găsit-o acasă..ai venit şi ai luat-o?

- În primul rând Sofia nu e o vază, pe care să o iau şi să o duc unde vreau, în al doilea rând nu e cu mine.

- Anthony, vocea ei abia se auzi, părea speriată.

- Ce e?

- Am găsit uşa deschisă, iar bagejele ei sunt aici..apoi tăcu o clipă.

- Darla, vorbeşte!

- E..e un bilet pe uşa de la dormitor..

- Ce scrie?

- Eu spun să vii aici acum, glasul ei se pierdea.

- Darla spune-mi ce naiba se întâmplă?

- Trebuie să vii aici, vocea-i era gâtuită. Plângea?

- Nu te mişca de acolo! Vin imediat.

Am urcat în maşină, am condus cât de rapid am putut. Ce făcuse Sofia? Dacă făcuse vreo prostie? Am lovit volanul cu palma. Eram stresat, mă temeam pentru ea, doar gândindu-mă la diferitele variante de ce s-ar fi putut întâmpla. Încercam să nu mă gândesc la lucrurile rele.

Când am ajuns în fața casei, era maşina lui Henry şi a lui Nicholas parcată acolo, Jorge şi Nicholas erau pe prag. Era destul de luminată strada, deşi era aproape miezul nopții. Văzându-i nişte fiori îmi parcurse şira spinării.

Nu, nu! Speram doar ca Sofia să nu fi făcut o prostie! O maşină de poliție se zări în depărtare, apropiindu-se spre noi, mi-am dat seama după sirenă.

O, nu! Era şi poliția implicată, parcă înțepenisem pe scaunul din maşină. Nu aveam curaj să cobor să aflu ce se întâmplase.

Sofia sper să fii bine, să nu fi făcut vreo prostie!

Am coborât din maşină, Jorge şi Nicky se apropiară de mine, maşina de poliție se opri în stănga mea. Îmi era din ce în ce mai frică, fețele lui Jorge şi Nicky nu mă ajutau, pentru că arătau groanic, erau trişti şi furioşi.

Dacă acesta este un coşmar, vreau să mă trezesc! Sofia, ce ai făcut? ochii începeau să-mi lăcrimeze, nu mă puteam abține. Gândurile mele erau sumbre, deşi încercam din toată inima să fiu optimist!

*****

Vă mulțumesc pentru voturi şi vizualizări şi pentru că faceți parte din povestea Sofiei şi a lui Anthony. Sper să vă placă şi în continuare. Aştept comentariile voastre.

Oare ce a făcut Sofia? Oare dezamăgirea a împins-o să facă lucruri necugetate? Toate aceste lucruri le veți afla în următoaree capitole, care vor fi cele mai captivante de până acum.

❤❤

AZI LOCUL 71. VĂ MULȚUMESC!