11. Pierdut, căutat, negăsit

Start from the beginning
                                    

-Nu mai îmi spune aşa. 

-Idiot. 

-Dacă te mai aud o dată pronunţându-l, mă voi asigura că nu mai ieşi vie din casă, Caye Adams. 

-Nu îmi pasă, James Maslow. Idi..

-Nu o face.

-..otule. Să te văd.  STAI. Nu mă atinge. Nu ştii cât de mult îi ia unei fete să îşi facă părul dimineaţă. Ţine-ţi copitele departe de mine!

Am respirat de câteva ori ca să mă calmez. Ceva din atitudinea de fată idioată a lui Caye mă atrăgea unpic mai mult decât ar fi trebuit. Adică era frumoasă, cu părul ei blond ondulat şi ochii ăia mari, albaştri sau ce culoarea or avea ei, şi cu nasul ăla micuţ şi perfect, şi cu mirosul ei de pui de căprioară, dar mi se părea prea obraznică pentru mine. Dar e bine şi aşa. Mă mulţumesc cu ea. Şi Cleo ar fi ceva, dar ea e mult mai timidă decât sora ei, ceea ce e un defect pe care nu-l pot repara, şi, dacă mă pune cumva într-o situaţie stânjenitoare, ca de exemplu, trebuie să ne sărutăm, şi ne pupăm din greşeală pe obraz şi apoi fuge la Logan, care pare a fi noul ei camarad, pentru că altfel nu pot să îi spun. Ar trebui să îmi pun ordine în gânduri. Bun.

Deci, Caye e liberă. Eu sunt mai liber ca niciodată. 

Cleo e timidă. Dar şi ea poate fi pusă în ecuaţie. 

Eşti un geniu, James. 

-Te-am găsit însfârşit, Jake, a rostit Caye, întrerupându-mi gândurile malef- romantice. Ce parte nu înţelegi din "mama ta a spus că ai o dietă de ţinut"?

-Partea cu dieta. Şi partea cu mama a spus. NU vreau spanac. Întotdeauna primesc spanac. De ce trebuie să primesc aia?! Ce e în neregulă cu lumea!

-Jake, respiră, unu-doi. Expiră, un-doi-trei. Te-ai calmat? Da? Atunci mănâncă spanacul.

Nu ştiu ce m-a speriat mai tare. Numărătoarea lui Caye sau criza băiatului. Oricum ar fi fost, am plecat de acolo. Nu aveam de gând să o cunosc cu adevărat pe Caye. M-ar fi speriat, şi aş ajunge un schizofrenic care se hrăneşte cu spanac. Bleah.

* * *

-Unde aţi fost? am izbucnit câteva ore mai târziu, când i-am văzut pe Cleo şi Logan la intrare. Kendall şi Carlos erau în spatele lor. 

Chiar nu aveam de gând să îmi petrec restul zilei cu Caye, spanacul şi Jake. Mă speria, şi, în acelaşi timp, plictisea. 

-Am fost să căutăm o facultate ca lumea pentru Cleo, rosti Logan.

-De ce a trebuit să plecaţi toţi? Cleo ştie şi singură să găsească drumul înapoi înspre casă. 

Cu toţii au dat din umeri. Ce? Fără răspuns? 

-Păi, vezi tu, am crezut că vrei să fii singur cu Caye. 

Mi-am dat ochii peste cap. De ce ar spune Carlos una ca asta? Nu e ca şi când i-am dat afară din casă cu forţa. 

-Ne-ai dat afară din casă, de fapt, m-a anunţat Kendall. Nu credeam că dacă te lăsăm să bei puţin alcool se va întâmpla asta. Ai spus că, Caye şi Cleo sunt singurele care merită să rămână în casă, şi că noi ar trebui să plecăm în căutarea fericirii pe căi lăturalnice. Ceea ce ne-a enervat. 

-La fel şi pe mine. Şi am plecat cu ei.

Okay, toată faza cu aruncatul-din-casă-într-o-stare-de-semi-inconştienţă-pentru-că-eram-inconştient nu se pune. Trebuiau să mă lase să trăncănesc, şi să nu acţioneze. Sau chiar i-am dat afară din casă?

-A ajuns Jake? 

-Da. Din păc-fericire. Ştii, e atât de util prin casă. Se ascunde, face dezordine, roade canapeaua. Orice.

-Spuse persoana care deţine un câine.

-Câinele meu e mai mult decât un câine. Ştii, de fapt, i-am cumpărat un pat şi nişte haine. Poate fi confundat cu un om.

-Da, asta dacă oamenii ar avea patru picioare, a subliniat Cleo.

-Ştiţi că, dacă ne-am lua după mitologia greacă, oamenii aveau iniţial patru mâini, patru picioare şi două feţe. Se spune că Zeus, ajutat de puterile lui, le-a înjumătăţit, condamnându-i astfel să-şi caute jumătatea, adăugă Kendall; cu toţii ne-am uitat dubios la el. Hei, nu e vina mea dacă am nevoie de jumătatea mea. Îmi pare rău. 

Alte priviri dubioase s-au îndreptat către el. O bubuitură s-a auzit din vestul casei. 

-Ce.. ce a fost asta? 

-Ştiam eu că va veni ziua în care voi putea folosi asta, îi răspunse Carlos lui Logan; deodată, scoase de undeva după colţ o cască de protecţie şi o armură. 

-Ştii doar că nu vei putea să te aperi de vreun bloc care va putea să cadă peste tine, nu? 

-Vânzător de doi bani.

 Aceeaşi bubitură se auzi din nou. Ce dracu? Am crezut că am aruncat toate bombele cu vopsea. După colţ, apăruse o Caye mai mult speriată decât nervoasă. Semăna cu un perete albastru. Şi asta pentru că era plină cu această culoare. Am privit-o câteva secunde. 

-Ce s-a.. ce s-a întâmplat? a îngânat Kendall către ea, în timp ce se apropia de aceasta.

-Păi.. Ştiţi, aseară a venit Jake, vărul meu, care, aparent, după o povestioară pe care mi-a relatat-o, este farsorul cartierului de unde vine, şi asta m-a speriat, aşa că am ascuns orice lucru pe care îl putea folosi împotriva mea, pentru că ştiam că va folosi ceva atunci când îl voi forţa să mănânce spanac, şi ştiu că nu-i place spanacul, dar mama lui, adică mătuşa noastră, mi-a spus clar că atâta timp cât va trebui să stea la noi din cauza unei probleme de familie va trebui să îi dau spanac, pentru că are probleme cu stomacul, şi spanacul ajută, şi şi şi. Şi niciodată nu am crezut că va folosi o bombă cu vopsea albastră, culoare pe care o urăsc, împotriva mea, în timp ce el îşi face de cap prin casă, pe undeva pe unde habar nu are să meargă pentru că nu a mai fost pe aici vreodată şi am încercat, chiar am încercat să îl găsesc dar nu îl găsesc, şi m-am speriat, şi am declanşat bomba, şi l-am pierdut. 

Cu toţii am luat o gură mare de aer. Caye vorbeşte foarte mult. Prea mult pentru vârsta ei, dar, evident, ea nu se va opri vreodată din a face asta, pentru că adoră să enerveze lumea. Asta va face toată viaţa ei. 

-Trebuie să îl găsim pe Jake. 

-Mult noroc, Caye, a rostit Carlos. Am o întâlnire importantă astăzi şi nimic nu mi-o va strica.

-Îmi pare rău, Caye, eu ar trebui să.. să merg să o iau pe mătuşa Kenya de la gară, ştii.. care, care aparent a venit din.. din Kenya, da, şi mergem să.. să ne uităm la un documentar despre.. despre Kenya. Sunt ocupat, a zis Logan. 

-Oh, haide, va fi distractiv, l-a îndemnat Kendall. Cleo?

-Eu încă sunt în căutare de o facultate bună, deci nu vă bazaţi pe mine. Logan, haide să mergem după mătuşa Kenya. Acum. 

-Haide, James! Trebuie numai să ne uităm după un copil, a încercat pentru ultima oară Kendall. 

-Aş vrea, K, dar am o cameră de curăţat. Şi, aparent, o noapte de amintit. Aşa că nu. 

Caye i-a privit pe toţi, drept în ochi, cu acea privire de căţeluş frânt. Ştiţi voi, nu e chiar privirea aceea intimidantă; e o privire tristă, înfrântă.

-Bine! Nu îmi fiţi prieteni. Îmi voi cumpăra prieteni noi pe drum. Haide Kendall. Se pare că numai noi doi am rămas. Din nou. 

double challenge » btrWhere stories live. Discover now