4. Confesiunile unei romantice incurabile

607 43 16
                                    

♒Kendall


Caye se îndrepta către uşa casei în momentul în care am pornit motorul şi am luat-o din loc; nu m-am uitat înapoi, am revizuit locurile în care mi-a spus să o caut pe fugară. Puteam simţi apăsarea privirii ei, felul în care corpul ei se micşora în timp ce aleea se lărgea către drumul principal. Pentru un moment, am avut de gând să abandonez toată misiunea asta banală şi să plec în locurile mele preferate, însă nu puteam să suport încă o privire dezamăgită şi îngrijorată din partea lui Caye.

Da, vreau să renunţ. Da, sunt obosit şi liniştea din maşină mă face să adorm şi aşa aş putea să fac un accident urât. Da, am nevoie de o cafea şi ştiu unde pot să-mi petrec noaptea şi să inventez o scuză cum că nu am găsit-o; puteam să fac toate astea, şi totuşi, nu aş fi vrut să fiu un om jegos şi să o las singură pe tipa asta. Nu o ştiam, nici măcar nu-mi păsa aşa tare de ce anume i s-ar fi întâmplat, pentru că singurul lucru rău care ar fi fost valabil în oraşul ăsta e o sperietură din cauză că ai văzut un câine care aleargă pe lângă tine.

Nu ştiu cum să reacţionez, adică, dacă o voi găsi – ceea ce e imposibil – ce anume îi spun? "Hei, sunt tipul nou pe care abia l-ai cunoscut, dar probabil te-ai holbat de-a lungul drumului tău la poze cu el, ca să îi reţii faţa nasoală şi mersul încurcat şi părul pe care nu l-a pieptănat astăzi şi faptul că trebuie să aibă grijă de încă trei copii, - ce copii? mai bine spus fetuşi - şi câteodată o ia razna pentru că fetuşii au parte de mai multă distracţie decât el. Salut." "Ah, şi eu trebuie să te duc acasă, şi nu, nu vreau să te duc acasă ca să mă culc cu tine sau ceva, trebuie să te duc pentru că soră-ta a făcut o ditamai criza de nervi pentru că un adult de (şi aici îmi spune câţi ani are) nu poate să aibă grijă de el însuşi şi nu vreau să par nebun sau ceva, dar ne putem opri la o cafenea drăguţă şi mică din colţul străzii?"

2:36

Mă durea capul de-a binelea acum; dormisem aproape patru ore ultima noapte, şi am uitat complet că aveam programate interviuri pentru următoarele câteva zile. Aşadar, stresul a dat buzna peste mine în momentele în care chiar nu ar fi trebuit – adică eu ar trebui să iau deciziile corecte. Ar trebui să ştiu ce e bine pentru trupă. Ar trebui să-mi asum nişte riscuri şi să iau deciziile potrivite; începeam să obosesc. Nu aveam de gând să renunţ, nu, eu nu sunt genul de om care renunţă uşor la nimic, însă am nevoie de o pauză. Prin pauză nu mă refer la căutarea şi găsirea unei tipe pe care abia am cunoscut-o. Recunosc, pot profita de situaţie, şi aş reuşi să ajut trupa pentru că nu prea am fost pe propriile picioare în ultimul timp, nu tu interviuri sau concerte, nici măcar întâlniri cu fanii sau ieşiri normale. Doar ne-am prostit. Ceea ce însemna că fetele astea erau salvarea noastră – erau biletul nostru către succes. Poate greşesc?

2:47

Am oprit maşina în faţa parcării parcului, şi am coborât în frigul infernal care mi-a pătruns prin toate straturile de haine care încercau să mă protejeze; nu înţelegeam de ce ar veni cineva în frigul şi pe întunericul ăsta de la care făceai riduri pe faţă. Degetele de la picioare începeau să-mi tremure din cauza pantofilor stricaţi pe care-i purtam. Caye nu m-a lăsat nici măcar să mă îmbrac ca lumea, că ea repede a şi sărit în singura maşină pe care o deţinea trupa. Ne-am spus, "Hei, de ce să facem consum de benzină când putem să luăm o maşină mişto pe care să o folosim la comun? Da, ai dreptate Logan, asta e o idee genială, zgârcit neneorocit ce eşti."

2:49

Parcă au trecut secole de când am parcat maşina şi am coborât. Degetele mele aproape degeraseră, şi luam în considerare să încep să scriu un jurnal de memorii – când naiba a fost atât de frig în oraşul ăsta? Sau poat că doar noaptea asta trebuie să fie aşa, că o persoană anume a trebuit să dispară şi să nu mai apară pentru că, să zicem, s-a întâmplat ceva. Dar să nu ne pripim. Lista făcută de Caye nu era lungă, cred că a trecut acolo vreo 3 locuri, dintre care 2 reprezentau magazine caresigur erau închise la două jumătate dimineaţa, şi ultimul era parcul ăsta care părea un labirint pentru creierul meu îngheţat.

double challenge » btrWhere stories live. Discover now