Sweet Child O' Mine

Mahmureala

 Lumina îmi bate printre pleoape și aud două voci cum șușotesc pe lângă mine:

— Okay, da’ ai grijă să n-o calci pe cap.

— Hai că atât de neatent nu sunt nici măcar eu.

 Simt cum ceva îmi trage părul violent și aud durerosul sunet al numeroaselor fire rupte.

 — Au, futu-ți morții mă-tii, ce se întâmplă? țip, ridicându-mă în fund. Mă uit în jur. Sunt pe un pat, patul lui văr-miu mai exact, și în picioare, pe pat, lângă mine, e Luca, cu o figură care parcă spune „terognumăucide”. Văr-miu stă pe scaunul de la birou și se chinuie să își mascheze râsul printr-o tuse ce se transformă într-un acces de tuse adevărată. Îmi duc mâna prin păr și culeg un smoc de fire rupte.

— Vezi tu, Rucs, boul ăsta —și arată spre Luca­— a vrut să își facă suav loc în pat, lângă tine. Dacă nu se poate culca cu tine, măcar să se culce lângă tine. Desigur că nu te-a călcat pe cap, a ratat numai cu cinci centimetri, termină el, izbucnind iar în hohote de râs.

— Să te ia dracu’, îi zic cu ură lui Luca. Eu ce caut aici?

—  Cu ce să-ncep? După ce aproape ai adormit aseară ca vita la masă în Treișpe, ne-am dus la Pirați și ți-a dat unu’ shoturi moca. Dup-aia te-ai urcat pe canapea și ai strigat „free blowjobs, oameni buni”, era să-ți rupi gâtul când te-ai dat jos, continuă văr-miu.

 Amintirile din noaptea trecută mă lovesc în timp ce rămân cu ochii fixați pe un punct de jeg de pe cuvertură.

— Da, și până la urmă nu te-am dus acasă ca să nu te vadă mă-ta așa.

 — A. Bine, răspund sec.

Și cu asta mă ridic de pe pat și mă îndrept clătinându-mă spre baie. Mă izbesc în trecere de un perete și îmi continui drumul până ajung în fața oglinzii. Mă sprijin de chiuvetă și stau așa câteva minute, holbându-mă la fața mea de proastă. Dacă m-aș vedea pe mine însămi pe stradă, aș zice că fața mea cere pumni. Și părul... s-a dus vopseaua din el... este fad, nu se mai văd decât câteva reflexii de roșcat peste șatenul plictisitor. Dau în final drumul la apă, îmi arunc cu ea pe față, apoi adun mai multă în mâini și beau direct. Am citit odată că deshidratarea e principala cauză a mahmurelii, și eu am o sete de parcă nu am mai văzut apă de când eram mică.

— Telefonul meu…! țip când duc mâna la buzunarul stâng de la jeanși și îmi dau seama că nu-I acolo. Rareș… Rareș!

 — E la mine! îl aud pe văr-miu strigând de dincolo.

Mă liniștesc și mă duc în cameră, la văr-miu care-mi întinde telefonul.

— A trebuit să ți-l iau aseară, voiai să-i trimiți un mesaj lu’…

— N-am apucat, nu?

— Nu.

Slavă Domnului, mă gândesc. Ce bine să ai un văr pe care te poți baza că nu te lasă să trimiți mesaje fostului când ești beată.

Mă gândesc că ar trebui să merg acasă. E aproape 12 deja și nu am chef să se enerveze mama prea tare, și-așa nu am anunțat-o că nu ajung acasă noaptea trecută. Așa că printre „te rog”-urile lui Luca de a mai sta și înjurăturile lui Rareș,  îmi înșfac geaca aruncată pe jos și mă car acasă.

 Îmi scot căștile din urechi când intru pe ușă și ascult vreun semn de mișcare prin casă dar nu e nimic. Și atunci mă izbește: Pfai, cât sunt de proastă. Că mama e la munca azi, până diseară. Îmi agăț haina în cuier și încerc să decid dacă să fac un duș și să mă arunc în pat sau să mă arunc în pat direct. Duhnesc a fum da’ nu-i bai, nu? Sau mai bine mănânc întâi și mă mai gândesc în timpul ăsta. Așa că deschid frigiderul și găsesc pe-acolo niște cartofi prăjiți rămași de ieri, îi încălzesc, îmi trântesc peste ei niște ketchup și aia e.  Sper că n-o să-i vomit, ar fi chiar risipă de mâncare. Deși încă am stomacul cam sensibil, să zic așa, de la alcool, reușesc să mănânc puțin și mă trântesc în pat. Dușul poate să mai aștepte.

Știu că visez, în primul rând pentru că arăt mai bine decât în realitate. Și am părul blond. Nu chiar blond, dă spre alb, e perfect. De fapt, știu că visez pentru că sunt pe plajă. Sunt pe plajă cu el și îmi dau seama că asta e o reconstituire a unei amintiri reale. E noapte și de la Doors se aude muzica veselă, iar noi ne uităm unul la altul și începem să țopăim, să alergăm de lungul plajei, să țipăm și să râdem, ajungem aproape de El Comandante, dar ne întoarcem, sărim, ne învârtim și ne sărutăm. „Stai”, zic eu în timp ce îmi scutur nisipul din teniși. Nu știu de unde, dar când îmi ridic privirea înapoi spre el, văd că are un joint în mână. E rulat atât de frumos încât sunt sigură că nu l-a făcut el.  „Vrei și tu?”, „Da, dă-mi”. Și stăm așa, pe un șezlong, uitându-ne la valuri și împărțindu-ne fumurile. Scena se descompune rapid, simt că plutesc, mă evapor, de data asta sunt trasă într-un vis veritabil, care nu mai are nimic de a face cu amintirile.

 Când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să mă uit la telefon. Nimic. Îmi amintesc vag că l-am visat și asta îmi dă o senzație ciudată. Uneori aș vrea să trăiesc numai în vise. Acolo vezi persoanele cu care nu poți sta în realitate, poți face ceea ce nu ai îndrăzni în mod normal și poți să o iei de la început cu un alt vis dacă eșuezi în primul.

Mă dezbrac de tot și mă duc spre duș, oprindu-mă puțin în fața oglinzii. Îmi trec mâinile peste sâni și abdomen și mă gândesc că aș vrea să fie mâinile lui acolo. Bad Rucs, bad girl. Nu te mai gândi la asta. Nu are niciun rost. Nu o să se întâmple. L-ai pierdut de mult și pierdut o să rămână. 

Intru în baie și în timp ce las apa să curgă pe mine încep ca de obicei să mă gândesc la tot felul de teorii, chestii din alea la care te apucă filozofatul fix când faci duș. Îmi amintesc de pletosul pe care l-am văzut azi în autobuz când mă întorceam de la Rareș. Salivam cu ochii la el, cum stătea așa, cu căștile în urechi, cu muzica atât de tare încât se auzea vag, și cred că nu am greșit presupunând că asculta Megadeth, când au urcat câțiva cocalari. „Iote coaie, ăla-i băiat sau fată?”, l-am auzit pe unul zicând în timp ce îi dădea coate altuia. Păi futu-vă mama voastră de jegoși, că voi vă credeți tare masculini când aveți sprâncenele alea mai subțiri și mai arcuit pensate decât ale lu’ Bianca Drăgușanu, nu? Eu cred că tipii cu păr lung sunt mai masculini. Dau dovadă de virilitate. Ce, bărbatul preistoric știa să se tundă ca să i se pară femelei că-i mai tare? Nu. Părul lung, des, era o dovadă de sănătate, putere. Un om sănătos și puternic putea să vâneze, să procreeze, să ducă rasa mai departe.

 Zâmbesc, mulțumită de teoria mea care tocmai a umplut oarecum un gol responsabil de proasta gândire a oamenilor, dar mă încrunt când văd că nu mai am șampon, deci nu am cum să-mi spăl părul. Termin cu gelul de duș de pe corp și mă înfășor în prosop, apoi mai meditez puțin în fața oglinzii. Poate ar trebui să-mi fac oricum ceva la păr. 

N-apuc totuși să mă hotărăsc ce schimbare să fac, pentru că simt că mi se întoarce stomacul pe dos și mă aplec deasupra toaletei. Mahmureala și aburul fierbinte de la duș nu sunt cea mai bună combinație, nu?