Scp:Foundation

Dr. Ben

Stau încremenit de frica pe pământul rece ca inima acestui om. Inca continua sa imi arate pamfeltul acela. Aceasta situatie ma facea sa fiu si mai stresat deaoarece dintr-o anumita cauza pe acel pamflet se putea observa o pata de sange.

    Peste cateva momente acesta se ridica si pleca in intunericul înfricosător al noptii, de parca nimic nu s-ar fii întâmplat.

    Clipesc de cateva ori pentru am reveni din şoc. Ma uit in jur si o vad pe sora mea cu ochii plini de lacrimi langa un copac.

     Ma ridic de pe jos si alerg spre ea. Am luat-o in brațe si am fugit cat de repede am putut spre iesirea din padure.

    -In sfarsit!.... e casa mea! O pot vedea!

    Doar peste cateva minute am ajuns la pragul usii mele, un loc pe care nu credeam ca o sa-l mai vad vreodată. Acolo ne asteptau parintii. Se putea citi pe fata lor frica si tristețea.

  Intr-un suflet am alergat spre ei.

    -Omul.....spun eu gâfâind.
    -Care om?, intreba mama mea.
    -In padure , un om ne-a atacat, a incercat sa ne omoare, spun eu cu o voce tremurată.
    -......

    Mama mea ramase fara cuvinte. Doar in cateva miscari a pus mana pe telefonul din buzunarul ei si a sunat politia.

     Peste 30 de minute.....

    Stau in pat uitandu-ma la tavan fără niciun motiv. De când s-a întâmplat ce s-a întâmplat imi este frica si sa ma mai dau jos din pat. Totuşi sper ca politia sa găsească acel criminal cu sânge rece.

     A doua zi....

     Imi fac temele la matematica deoarece maine am scoala. Nu am niciun chef de teme. Totul s-a întâmplat atat de repede, dar ma bucur ca o sa imi vad prietenii.

      -Inca un exercitiu făc.......

Afara se auzea o sirena asurzitoare si stresanta. Ma ridic din pat si ma duc spre geam pentru a vedea ce s-a intamplat. In curtea casei mele o puteam observa pe mama facandu-mi semn sa cobor.

      Foarte rapid am coborat scarile si am ajuns in curte.

      -Aceasta palarie va este cunoscuta? Intrebă unul dintre ofițeri indreptand-o spre mine.

      -Da.... este palaria "lui".
   
       -Foarte bine o vom lua cu noi pentru raspunsuri si monstre ADN.

       Se urca in masina si pleca.

       Fara sa mai spun ceva am intrat inapoi in casa si mi-am continuat lectiile.

         -LUNI-

         -Ahhh
         -Chiar trebuie........?
     M-am ridicat usor din patul moale si atrăgător. Dupa rutina de dimineata cobor la masa.
         -Buna dimineata !
     M-am asezat la masa fara sa salut inapoi si am mancat niste cereale. Cel mai simplu lucru pe care l-aş putea manca. Mi-am luat cartile si ghiozdanul si am plecat.

       Era o zi minunata. Pasarile zburau pe peste tot potrivindu-se perfect in tablou. Iar razele soarelui arzător imi mângâiau delicat fața.

        Am ajuns la casa prietenului meu. Pe cineva pe care nu credeam ca o sa il mai vad.

         -Nate ma bucur foarte mult sa te vad! Exclamă acesta.
         -Si eu......  raspund putin retras.
         -Nu ai sa te mai gândesti la asta cand ajungem la scoală..... te asigur.

      
           Drumul l-am continuat fara ca unul dintre noi sa scoata vreun sunet. Dintr-o data linistea          pătrunzătoare este distrusa de clopotul scolii.

         Am intrat in clasa. Puteam sa observ doar 6 colegi veniți. Ma asez incet in banca inca ganditor.
Owen se aşeza si el langa mine pregatindu-si cartile pentru ora.

          Asa am facut si eu.....dar era o problema nu aveam pix. Am scotocit prin penar cand.......inima incepu sa imi bată repede si puternic de parca ar urma sa imi sară din piept. Am mijit mai bine ochii.....si nu aveam vedenii. Era acea carte de vizita.....a "lui". Am ramas îngrozit. Îmi era rău. Owen se uita intrebator la mine.

        -Este totul in regula? intreba acesta îngrijorat.

        -D-Da sunt bine....

       Mi-am revenit. Am pus cartea de vizita repede inapoi in penar pentru a nu fi observat.
    

      -_-_-_-_-_-Dupa ore-_-_-_-_-_-

  Ies din scoala putin mai vioi si mai vesel decat am intrat. Owen imi zâmbi deoarece  si acesta observase schimbarea. Mergem agale amandoi pe cararea care ducea spre iesire.

       -Deci.........

       -Deci ce? intreb eu destul de confuz.
 
       -Daca vrei putem ramane in parcul de langa scoala pentru putin timp.

       -Nu ar strica... spun eu incercand sa fiu cat de vesel as putea.

       Ajungem in parc. Toti copiii care mai de care mai mici zburdau prin locuri diferite si se jucau unii cu altii. Acest peisaj copilăros ma facu sa imi aduc aminte de draga copilarie care a trecut ,a fost depozitata acolo jos in amintirile fiecariua, pe care nu am sa o uit niciodata.
 
       Toate aceste amintiri trezite se stinsera imediat odata ce am dat ochii cu ai "lui".

        Acum e negru. E bezna. Sunt inca viu?
        Sunt amețit si ma doare capul îngrizitor de tare. O lumina palida se aprinse de asupra mea. Acum pot observa ca sunt legat. De o.......targă.

        -Hey-HEY !!!!!!! ALO! CINEVA!?
        -Stai calm se va termina repede. Spuse o voce ragusita si anonima.
        -Te rog da-mi drumul!!! Strig eu in timp ce o lacrima se prelinge pe obrazul meu.
        -Nu te mai zbate. Nu ai sa rezolvi nimic.
    
    Owen:  -Amice! Ma poti auzi ajutor!!!
          -Da.....ce se întâmplă?!
          -Nu mai strigati! se rasti acesta.

       Nimic nu se mai auzi.
       Tremuram atat de tare incat nu mai aveam răsuflare.
        "Acesta" indrepta o seringa spre mine.
         Tremuram incontrolabil.

    Anonim:   -Scp-49 lasa seringa jos!
          Acesta a lasat-o jos si s-a indepartat incet de mine.
     Scp-49:    -Am inteles , Ben.

       Din umbrele nesfarsite se arata un om inalt cu ochii verzi, parul de un negru mat. Acesta era îmbrăcat intr-un halat alb si avea un ecuson ataşat de piept pe care scria DOCTORUL BEN WILLIAMS.

        -Nu vreau multe de la tine baiete  spuse acesta.
        -Dar vreau pentru inceput sa ai grija ce faci...........