Brutal

Capitol bonus 3 - Îmbrăţişarea ta e "acasa"

Îl las să-mi tragă tricoul peste cap şi când rămân goală în faţa lui, privirea lui se intensifică şi pielea începe să mă furnice. Ochii lui sclipesc cu adoraţie pentru mine şi nu pot să mă abţin să nu îl sărut atunci când observ că după aproape cinci ani de când suntem împreună încă mă priveşte de parcă aş fi cea mai preţioasă posesiune a lui.

Buzele mele le ating cu ardoare pe ale lui, iar palma lui îmi strânge uşor talia.

— Blondina mea frumoasă, şopteşte peste buzele mele şi totul în mine se topeşte la auzul acestor cuvinte.

Nicio clipă nu a încetat să mă alinte aşa şi de fiecare dată când rosteşte aceste cuvinte simt că o să explodez de fericire. Doamne, cât îl iubesc pe bărbatul ăsta!

Supărarea mea de adineauri e acum inexistentă. Damien îşi ridică palma în dreptul feţei mele şi cu degetul arătător îmi trasează cu gingăşie conturul buzelor, apoi îmi sărută colţul gurii şi se retrage, privindu-mă victorios.

— Aşa, acum că zâmbetul e la locul lui, hai să te îmbrăcăm.

Fără să aştepte o reacţie din partea mea, începe să îmi ridice braţele deasupra capului şi având grijă să nu îmi strice buclele abia coafate, îmi acoperă corpul cu rochia aleasă de el. Şi zâmbetul meu rămâne intact atunci când mă analizează din cap până în picioare.

— Perfectă! exclamă încântat de ce vede.

— Rochia sau eu? glumesc, arcuindu-mi sprâncenele.

— Întodeauna tu, îmi zâmbeşte cu afecţiune şi apoi, amintindu-şi brusc ceva, se întoarce către dulapul din spatele lui şi extrage un obiect negru din dantelă.

— Ai uitat asta, îmi aruncă lenjeria intimă din mâna lui.

Obrajii mei se înroşesc şi mai tare atunci când Damien începe să radă şi dispare către uşa de la intrare după ce aude soneria.

*

De îndată ce ajungem acasă, alerg pe holul îngust până la baie. Starea de rău care m-a cuprins încă de când eram la restaurant începe să se diminueze. Damien apare în spatele meu şi se apleacă lângă mine. Îmi strânge cu grijă părul cu o mână, în timp ce cu cealaltă începe să îmi maseze umerii tensionaţi. Stă lângă mine, pe gresia rece, până când senzaţia de vomă dispare complet, apoi mă ajută să mă spăl pe dinţi pentru a scăpa de gustul neplăcut din gură.

Braţele lui mă cuprind cu dragoste şi mă conduce până în camera noastră. Mă aşază pe pat, apoi îngenunchează în faţa mea.

— Te simţi mai bine? îmi dă o şuviţă de păr după ureche şi aşteaptă răspunsul meu.

Nu îmi place să îl văd atât de neliniştit. Mă încrunt la teama care i se citeşte în ochi şi îmi trec degetele prin părul lui aranjat.