Brutal

1. Partea I "Idei nechibzuite"

Damien

— Vrem ca voi doi să ne organizaţi nunta.

Nu pot să-mi opresc hohotul fals de râs care mă bufneşte imediat ce realizez că Eric şi Kim vorbesc serios.

— Eric...

Tonul cu care încep să-i răspund nu are niciun pic de urmă de amuzament. Mă uit în dreapta mea, la prietena lui Kim care încă nu ştie cum să reacţioneze, apoi la cei care au avut ideea genială să ne cheme în seara asta la restaurant pentru o "chestiune de maximă importanţă". Şocul meu la auzul acestor cuvinte e mult mai mare decât cel pe care l-am suferit în urmă cu doar câteva minute când am descoperit cine este prietena lui Kim. Şi dacă rochia ei pătată de îngheţată nu ar fi fost un indiciu suficient, atunci zâmbetul inconfundabil şi privirea blândă m-au lămurit pe deplin.

— Dacă tu, îi vorbesc ameninţător, chiar crezi că aş lua măcar în considerare această dorinţă a voastră, le arunc deja iritat, atunci ori aţi înnebunit de-a binelea ori e timpul să te internezi, Eric, pentru că începi să pierzi contactul cu realitatea.

Intenţia mea de a părăsi masa la care suntem aşezaţi e evident întreruptă de blondina care mă apucă brusc de încheietură.

— Ce crezi că faci? o întreb printre dinţi.

Privirea ei e imploratoare şi disperată.

— Nu poţi să pleci, începe cu glas hotărât.

Ştiu deja ce are în cap, iar eu în niciun caz nu o să fiu de acord cu prostia asta.

— Ba pot şi o să o fac, îi răspund mai dur decât aş fi vrut de fapt. Strânsoare ei nu se eliberează totuşi şi încerc să rămân cât de calm pot.

— Nu! continuă ea cu fermitate.

Eric şi Kim se uită la noi puţin speriaţi.

— Uite, eu nu vreau să fac asta. E o prostie şi tu, Eric, ar fi trebuit să ştii mai bine decât să vii şi să îmi ceri aşa ceva. Nu se va întâmpla niciodată şi punct!

Ultimele mele cuvinte sunt aproape ţipate, dar nu mă deranjez să aştept să îmi răspundă vreunul din ei pentru că mă smulg din strânsoarea Mayei şi mă îndrept către ieşire.

La dracu' cu ei şi cu nunta lor!

Nu apuc să mă îndepărtez prea mult de restaurant pentru că vocea Mayei mă opreşte după doar câţiva paşi. Mă întorc pe călcâie şi sunt puţin surprins să văd pe chipul ei şi altceva în afară de calmitate şi fericire. Timp de aproape o oră cât a durat până când Eric şi Kim şi-au făcut curaj ca să ne explice pentru ce ne-am adunat azi cu toţii, am cunoscut o Maya permanent veselă şi binedispusă. Niciun cometariu răutăcios de-al meu nu a reuşit să îi şteargă zâmbetul de pe buze şi am avut suficiente replici acide. Nici chiar răceala cu care i-am tratat la masă nu a afectat-o în niciun fel, iar asta înseamnă ceva. Oricine altcineva în locul ei ar fi reacţionat complet diferit la atitudinea mea. Ar fi fost deranjaţi, s-ar fi enervat şi ar fi început să mă jignească, s-ar fi ridicat şi ar fi părăsit restaurantul, m-ar fi tratat în alt mod. În schimb, ea a continuat să îmi zâmbească , chiar şi atunci când a ajuns cu întârziere şi nu m-am abţinut să nu o taxez pentru asta. Nu a dezvăluit motivul pentru care am fost nevoiţi să o aşteptăm, dar eu ştiu prea bine care a fost acesta. A trebuit ea să facă pe zâna cea bună cu nişte copii pe care nici nu îi cunoştea şi cumva asta chiar mă deranjează. Nu trebuie să fie atât de bună cu toată lumea. Cine naiba e atât de bun şi naiv? Chiar şi când eu aproape că mai aveam puţin şi explodam dacă mai stăteam mult la masa aia, ea a continuat să fie veselă şi plină de energie pozitivă.