De dragul tău... (I) (finalizată)

33. O soție pentru Sava

     -Ce i-ar dărui satul şi el nu are?

     -Căldură şi prietenie. Dar ce ar da el satului este mult mai mult. Cunoaște tăbăcirea pieilor de animale şi ştie să facă sumane,  cojoace şi căciuli, poate şi mănuși.  Să vezi ce frumos ar trăi făcând asta!

     -Cu el ai vorbit?

     -Puțin. I-a intrat în cap că pădurea este casa lui şi acum chiar aşa este. Dar o familie nu o poți clădi şi nu poate creşte frumos dacă nu este în legătură cu altele asemenea.

     -Atunci mergi la mama Vera. Hm, parc-o şi văd cum s-ar teme că întrebi de fete pentru tine...

     -Mie mi-a trecut vremea, îmi spuse Victor îndreptându-se spre odaia mamei. Sunt pentru totdeauna vrăjit de ochii tăi!

     -Eşti un lingușitor!  îi spun zâmbind.

     -Şi funcționează? Mă aleg şi eu cu ceva la noapte?

     -Acum, că te-a auzit tot satul despre ce-ai de gând să faci la noapte, fugi şi vorbeşte cu mama ta!

     -Iau răspunsul drept "da", spuse Victor şi intră în casă.

     Mi-era bine. Să nu vorbesc într-un ceas rău, dar de când s-a întors Victor acasă parcă viața mea a prins culoare. Mă trezeam cu zâmbetul pe buze  de dimineață şi îmi părea că toată lumea din jur este fericită ca mine.

      -Gata, s-a făcut! Deja mama cam ştie vreo două care s-ar potrivi cu Sava...

     -Victor, să nu se supere Sava pe tine că te bagi în viața lui...

     -Păi nu mă bag. Doar îi arăt ce pierde dacă stă deoparte.

     Nu-l puteam convinge să stea potolit. Sava n-ar accepta o femeie impusă. Ar dori, cu siguranță, una pe care să o venereze pe ascuns, aşa cum a făcut cu Maria, soră-mea.

     Fetele despre care a vorbit mama erau copile atunci când eu m-am măritat. Acum, ajunse  la vârsta măritişului, cine ştie ce vise avea fiecare? Cum pot fi destul de aşezate la minte încât să-l vadă pe Sava omul care era cu-adevărat?

     -Cum ai să-l ademeneşti pe Sava? l-am întrebat eu pe Victor când ne-am băgat în pat.

     -Cea mai uşoară metodă ar fi sâmbătă seara, când se țin horele la căminul cultural. Vine muzica de la Valea şi îți dai seama ce dans şi ce puhoi de tineri se vor vedea, vor vorbi, se vor strânge-n brațe, spuse Victor, trăgându-mă lângă el. Am să-l chem cu mine şi o să vii şi tu. Vom dansa pe rând cu tine, apoi va prinde curaj să joace şi altă femeie...

     -Te-i gândit la toate... Ştii ce-i ciudat?

     -Îm?

     -Noi n-am jucat până acum la horă. De când s-au învoit părinții noștri să ne cunune am fost mai mereu prinşi cu treburi.

     -După ce-l văd pe Sava că dansează cu cel puțin două fete al tău sunt, Mara,  să mă joci până scoți sufletul din mine!

     -Nu cred că vreau asta..., zâmbesc eu, ridicându-mi capul de pe umărul lui ca să-l văd mai bine. Aş vrea să te las încă în putere ca să ştiu că te pot avea şi-acasa.

     -Aşa? mă întrebă Victor, trăgându-mă deasupra lui, apoi ținându-mă de coapse.

     Îi simțeam sub mine dorința cum prindea forță. S-a ridicat să se rezeme de marginea patului şi mi-a căutat buzele.

     -Eşti aşa de dulce... peste tot... şi mă înebuneşti de dorință. Te vreau când te trezești dimineața,  când îți văd sânii plini de lapte cum înțeapă cămaşa şi mor că nu-i pot gusta eu primul. Eşti așa de moale, mai ales aici, şi-mi trecu abia simțit  peste locul unde coapsele mele făceau îmbinarea umedă de aşteptare. 

     L-am simțit în mine ca o bucurie, ca şi când firele tainice care ne legau prin vraja iubirii deveneau vii, reale, palpabile. Ne împreunasem degetele şi ne priveam în ochi să putem resira unul prin celălalt, ca dansul patimii noastre să devină incandescent şi să dăruiască lumii ploaie de stele, fărâme ale revărsării dorinței, a mea şi a lui deopotrivă.

     -Femeie dulce, de dragul tău aş putea să te țin aşa, în brațe, cu picioarele încolăcindu-mă, toată viața şi tot nu mi-ar fi de-ajuns. Te vreau ca o a doua piele, ca aerul şi ca sângele să-mi pătrunzi trupul.

     -Ne iubește Dumnezeu de ne-a hărăzit unul pentru altul. Nu-mi pot închipui să fi ales altfel. Încă o dată timpul să se-ntoarcă şi tot aşa aş vrea să trăiesc şi să te aştept, spun rezemându - mi capul de pieptul lui tare şi cald.

     -Mai ții minte alunişul?  Când te-am urmărit cu calul pe potecă? Nu ştii ce frumoasă erai! Nu-i vina mea că m-am ținut după tine... luminai ca soarele în miezul zilei.

     -Eram speriată şi te doream în același timp... Aveai niște ochi care mi-au pătruns în suflet şi mi-au scris parcă pe inimă "eşti a mea!"

     -Ar trebui să mai mergem acolo..., spuse Victor rezemându-se de pernă. Poate de data asta reușesc să te prind....

     -Am să te-aştept. N-am să mai fug. Nu mai fug niciodată din calea iubitului meu!

     Sărutul nostru veni ca un legământ. Atingerea dulce a buzelor lui pline trimitea fiori de fericire în toată ființa mea. Eram recunoscătoare cerului  că-l simțeam aproape, că-i gustasem gura, că mă îmbătam cu parfumul pielii lui şi că degetele mele îi simțeau pielea fermă şi caldă.

     Nu ştiu ce-o să ne-aducă timpul... Cât suntem împreună, cât ne iubim şi mergem pe același drum... timpul ne va fi prieten şi soarta soră...

     Vă mulțumesc din suflet că ați avut plăcerea şi răbdarea să parcurgeți frânturi de trecut, legate prin iubire, trăite cu o nemăsurată forță de femeia minunată care mi-a legănat copilăria. De la ea am învățat că a fi femeie înseamnă a te dărui, a stăpâni  timpul, a-l face să conteze pentru cei care te iubesc.

Vă prețuiesc mult voturile şi gândurile scrise, încurajările şi aprecierile!

Mulțumesc echipei wattpad pentru posibilitatea oferită celor care vor să îmbrace imaginația într-o poveste şi s-o dăruiască tuturor.

Vă îmbrățişez cu drag!

Sorani