De dragul tău... (I) (finalizată)

26. Vagoane de porumb

     După iarna geroasă, în care abia ne-am putut descurca, primăvara a venit ca o binecuvântare. Îmi crescuse burta şi mergeam ținându-mă de spate, încercând să stau dreaptă cât de mult puteam.
      Şatra încă avea corturile lângă sat, în apropierea pârâului. Radia se măritase şi avea deja o fetiță. 
     -Au strâns bani pentru sămânță. Domnul învățător mi-a zis că oamenii din sat îl vor pe tata Costache să meargă în Teleorman, să încarce porumbul în vagoane şi să-l aducă acasă.  Trebuie să merg şi eu cu el, Mara! mi-a zis într-o seară Victor.
     -Cât ai să lipsești? întreb cu teamă. Când nu e Victor lângă mine mi-este greu şi să respir.
     -Vreo săptămână ... nu ştiu... Să vedem cum reușim să aducem grâul acasă.
     - Ce mă fac fără tine?
     Mă gudur în brațele lui să-i simt mirosul pielii şi căldura.  Mereu m-a liniştit prezența lui. Acum, ştiind că va trebui să plece, îmi doream şi mai mult apropierea lui.
     -Ai să m-aştepți cuminte, s-o lași pe mama să aibă grijă de toate şi dacă ai nevoie... Am să-i zic babei să vină să te vadă.
     -Baba? mă strâmb eu nemulțumită.
     -Baba a ajutat să vină pe lume atâția copii în şatră. Va şti ce-i de făcut şi am încredere în ea ca-n mama.
     -Dar doctorul a zis ..., încerc eu să scap să n-o văd pe babă.
     -Doctorul ajunge cu greu. Cine să-l cheme, Mara? 
     -Să nu lipsești mult, să vii sănătos înapoi!
     -N-aş sta departe de tine, dolofănico, nici pentru tot porumbul din lume! Dar merg pentru ca tata Costache să poată să aleagă sămânța cea mai bună şi eu să mă înțeleg la preț cu oamenii din josul țării.   
     Am adormit cu greu, chiar dacă îi simțeam brațul cum mă ținea aproape de el.

     A trecut deja o săptămână, aşa cum îmi spusese Victor c-o să lipsească, şi încă nu s-au întors. Mama se chinuia singură în bătătură şi zâmbea când mă uitam la ea. Nu voia să mă tulbure, dar ştiam c-avea şi ea grija tatei.
     -Lasă, fată, că vine taică-tu! îmi zicea mama.  Doar n-o sta până să răsară sămânța, că acuşi e vremea de semănat. Fii liniştită, draga mamii, că nu stau oamenii noștri cu mâinile-n sân! Or fi având ei ceva de nu se întorc...
     Maria, soră-mea, îşi făcuse casă la Valea. Venea când şi când pe la mama, că avea doi copii şi omul ei lucra toată ziua în atelierul din şură,  unde făcea butoaie și uși sau ce mai cerea omul când aducea lemnul.

     Într-o seară, când țineam de covată,  ca să frământe mama pâinea, în curte - au intrat trei oameni: doi militari şi un civil cu părul cărunt.
     -Bună seara! Bărbatul dumitale nu-i? întrebă civilul.
     -Nu-i, răspunse mama, frecându-şi mâinile cu făină ca să se curețe de aluat.
     -Da' al tău? îşi pironi privirea întunecată asupra mea şi peste pântecul meu rotund.
     -Nici al meu, domnule..., spun şi mă dau mai în spate cu mâinile acoperindu-mi burta.
     -Tovarășii, aici de față, vor să ştie de unde au avut oamenii voștri atâția bani ca să cumpere patru vagoane de porumb, continuă bărbatul, fixându-mă.
     -Au pus bani toți oamenii din sat pentru porumb, spuse mama.
    -Aici scrie că oamenii voștri şi alți țărani stau cu patru vagoane pline de porumb în afara oraşului Buzău şi că au atacat până acum două locomotive ca să le treacă în Moldova încărcătura, zise bărbatul arătându-i mamei o hârtie.
     Mama îşi căută ochelarii pe policioara de lângă oglindă şi citi apoi hârtia. În vremea asta bărbatul nu se mişcase, dar cei doi militari cercetau bucătăria din priviri, cu puştile pe umăr.
     -Frumoasă icoană, spuse în ruseşte unul, mângâind icoana de lemn agățată pe perete.
     -Îmi place femeia tânără,  zise celălalt și bărbatul cărunt pufni.
     -Ce vor soldații, domnule? îl întreb neînțelegând limba lor.
     -Zic că te plac pe tine...Poate că aşa bălaie, cum eşti, le aduci aminte de fetele de la ei..., zise omul.
     -Ia seama, domnule, că-s cu burta la gură şi-ar face un păcat să ...
     -Ea vine cu noi! se auzi unul dintre soldați şi m-am simțit înşfăcată de braț şi trasă aproape de ei.
     Timpul încetă să mai curgă şi teama că nu-mi vor da drumul mă  cuprinse cu totul. Nu voiam s-o pun pe mama în pericol, dar nici pruncul să pățească ceva.  Ca o salvare i-am auzit răspunsul dur al bărbatului cărunt.
     -Niet! Vrem linişte în sat!
     Soldații s-au încruntat,  dar nu mi-au dat drumul.
     -Oameni buni, nu-i faceți rău! Ce vină are ea, biata? se rugă mama cu palmele lipite ca la rugăciune.
     -De data asta scapă, zise bărbatul, că am primit ordin să-i lăsăm pe oamenii voştri să vină acasă, doar să împartă porumbul cu încă două sate din comună.
     Veni spre mine, mă trase dintre soldați, simțindu-i strânsoarea ca fierul înroşit pe braț.
     -De data asta scapi şi tu, fătucă! Mi-e milă de tine, că am şi eu o fată tot aproape să nască. Dar ține minte asta, şi se apropie de urechea mea şoptindu-mi: ăştia nu ştiu multe, au despicat femei ca să afle ce-au în pântece, băiat sau fată,  de-au murit înainte de soroc și mamă şi prunc. Mai bine ți-ai găsi alt loc să stai până vine bărbatul tău!
     Cred că fața mea devenise ca varul, că mama începu să plângă, iar bărbatul mă ajută să mă așez pe un scaun.
     Nu mi-am dat seama când au ieşit din casă, doar i-am simțit îmbrățişarea mamei, legănându-mă  la pieptul ei.
     -Puiule,  trebuie să mergi la soră-ta... Aici nu eşti în siguranță şi nu văd unde în altă parte te-ai putea duce, spuse mama.
     -Nu pot s-o pun în pericol pe Maria, mamă. Are doi copii şi n-aş vrea să abat atenția asupra lor...
     -La Grigore-i tot ca aici, Mară! Unde te-ai gândit să pleci ?
     -Cred că, oricât mi-ar fi de greu să-i sufăr în preajma mea, tot trebuie să le cer găzduire... Mă duc la şatră! zic, hotărâtă, de parcă aş fi primit deja încuviințarea țiganilor.
     -Of, ruşilor,  de ce nu plecați la voi acasă? întrebă mama cu mâinile ridicate în aer.
     -Lasă, mamă, că n-o să-mi fie greu! O ştiu pe babă şi pe Radia şi oricând pot să-ți trimit veste printr-un copil de-a lor despre mine.
     -Asta mai lipsea! se supără mama. Copilul meu bălai să stea cu țiganii!
    -Când s-o întoarce Victor, te rog, mamă, să-i spui de mine! Am să-l aştept acolo să vină să mă ia... Doar câteva lucruri să-mi iau şi ...
     -Vin cu tine! sări mama, uitând de coca din covată.
     -Stai, mamă, că merg la tata Grigore şi mă va duce el! Tu doar aşteaptă-l pe tata şi fii cu grijă când ieşi pe drum!
     -N-ai grija mea, fetițo! Bătrânețea m-a făcut mai înțeleaptă şi nu mă mai duc nicăieri dacă ştiu că nu-s eu sau ai mei în siguranță. Hai, strânge şi de la mine ce crezi că-ți trebuie şi mergi cu bine, fată mea! spuse mama mângâindu-mi obrazul.
     Nu-mi place s-o ştiu pe mama îngrijorată dar n-am altă cale să fiu în siguranță până vine Victor.
     Acolo, în şatră, timpul are alt curs, altă istorie, alt viitor. Îmi țin mâinile pe pântec şi plec spre casa lui Victor. Nu ştiu de ce sunt aşa de sigură că Bulibaşa mă va primi...