De dragul tău... (I) (finalizată)

30. Soldatul

     -De ce vorbeşti de parcă mi l-ai lăsă mie în grijă? Nu rămâi şi tu cu mine? îl întreb nedumerită.

     -Nu, eu trebuie să plec în dimineața asta şi mă întorc mâine seară. Îl las aici, n-am unde să-l duc, n-am cu ce ...

     -Ce să-i fac dacă se trezește?

     -Îi dai supă de carne şi îi ții rana curată. Îi vorbeşti blând, dar sigură pe tine, că-ți aştepți bărbatul să vină în curând. Să nu uiți să-i zici că l-am salvat şi că mă întorc să văd cum se simte.

     -Mi-e frică, spun şoptit, cu buzele tremurând fiecare cuvânt.

     M-a încercuit cu brațele lui puternice într-o îmbrățişare.

     -Te descurci tu, ştiu c-ai să reușești!

     Sava a plecat spre dimineață. M-a lăsat să văd de soldat. Îi scosese haina şi pantalonii. Îi schimbase pansamentul de două ori şi-mi spusese s-o fac de încă două, până când avea să se întoarcă.

     Când lumina soarelui a străpuns perdeaua de frunze până la fereastra cabanei l-am auzit gemând.

     -Apă..., apă...

     I-am umezit buzele cu o batistă udă. Acum, la lumină, fața lui se vedea albă şi curată, cu pomeți înalți şi sprâncene arămii. Avea gura fermă, dar se arcuia puțin în sus la colțuri. Îi udam buzele și îmi urmărea batista, ca şi când nu i-ar fi ajuns...

     -Unde sunt? mă întrebă fixând spre mine doi ochi  atât de albaștri.

     -Eşti rănit la picior. Bărbatul care te-a salvat se va întoarce abia mâine să te vadă. Ți-e foame?

     -Tu m-ai îngrijit până acum?

     -Nu de la început... Am supă de pasăre... vrei?

     -Da, spuse bărbatul, încercând să se ridice şi să se sprijine de perete. Efortul îl făcu să se strâmbe de durere.

     -Am să te ajut eu să mănânci, dacă vrei...
     
     -Cred că pot şi singur, zise cu ochii pe pântecul meu rotund. Nu ți-e greu să stai aici, departe de oameni? Când trebuie să naști?

    -Peste mai puțin de-o lună. Mi-e greu dar m-am învățat...

    -Îl iubești atât de mult, dacă ai acceptat să fii aici, în inima pădurii... O femeie ca tine ....

     -Ce căutai în pădure, soldat? îi opresc vorbele despre mine.

    -Am auzit că țiganii ascund ceva în corturi... Se spusese că aur sau armament... Depozitul unei unități militare din apropiere fusese prădat și dispăruseră echipamente, încălțăminte şi conserve.

     -Țiganii n-au furat nimic!

     -Ce ştii tu?

     -Ştiu! Ei fură găini sau țoale, dar n-ar fura dintr-un depozit... Le-ar trebui minte şi pregătire pentru asta... Ei nu sunt aşa...

     Privirea lui albastră mă măsură cu luare aminte.

     -Îi cunoști aşa de bine... N-aş fi zis după cum arăți... Bărbatul tău are legătură cu țiganii? Tu?

     -Asta nu-i treaba ta! Spun doar ce ți-ar spune oricine despre ei...

     Cu cana mare plină cu supă caldă am îngenunchiat cu greu lângă el, pe saltea.