Încă simțeam durere în corpul meu ceea ce m-a făcut să scâncesc. Am deschis ochii și aparent mă aflam într-o cameră asemănătoare cu ceea în care m-am trezit prima oară.
După câteva secunde am observat cealaltă prezență din cameră. M-am dat în spate lipindu-mă de perete.
"Ce vrei de la mine?"
"Un mulțumesc ar fi fost frumos, știi?"
Ființa se uita fix la mine. A vrut să faca un pas spre mine dar m-am panicat.
"Ce fel de mostru ești,- sunteți,- toți de aici."
S-a apropiat de mine. Cu o singură mână și-a scos masca și am putut să îi văd fața. Ochii lui verzi străluceau ca două perle neprețuite în întunericul ce el însuși în reprezenta. Bucle negre și rebele îi cădeau peste ochii iar obraji erau însoțiti de două gropițe diabolice. Era frumos. Diabolic de frumos, iar ceea ce era și mai diabolic era că întunericul lui mă atrăgea.
"Sunt un om."
"Nu, nu ești. Arăți ca unul, dar nu ești. Ești rău"
"Încetează! M-am săturat ca toată lumea să mă facă un mostru. Doar pentru că tata e rău neaparat eu trebuie să fiu lafel."
Devenea nervos și asta mă speria. Niște dungi negre îi se formau pe obraji iar ochii îi se înnegreau rapid.
"Îmi pare rău. Nu te cunosc, dar majoritatea celor ca tine sunt răi."
Din fericire scuzele mele l-au calmat și a revenit la normal.
Mă privea fix, studiându-mă.
"Tu ești prințesa, nu?"
"Aparent, da."
"Eu sunt Harry. Prințul blestemat, sau cum vrei tu să o numești "
"Eliana."
"Te-am mai văzut undeva."
"Știu."
"Aș fii putut să îi spun tatei ce putere ai."
"De ce nu o faci?"
"Ca să îți demonstrez că poți avea încredere."
"Ne cunoaștem de o zi."
"Mhm"
Harry nu a mai spus nimic.
Privirea mea îl scana. Era frumos, un rău frumos. Ca un fel de înger la suprafață, ce arată pur și nevinovat dar care în interior e un demon.
Ochii lui scânteiau și fără să îmi dau seama, ne-am apropiat unul de celălalt. Îi puteam simți respirația caldă ce îmi transmitea fiori în tot corpul. Buzele lui le-au atins ușor pe ale mele. Nu puteam spune că e un sărut, dar mă simțeam ciudat.
Trebuia să gândesc ceva rațional. M-am îndepărtat brusc.
"Nu!"
Harry s-a încruntat apoi și-a luat masca și a plecat în grabă.
Nu pot avea incredere in el. E unul de-al lor și in plus este moștenitorul.
Tot ce pot gândi acum este despre fratele meu. Oare e bine? L-au prins și pe el? A scăpat? Unde e acum?
El e singura familie care mi-a rămas. Mama niciodată nu am aflat cum a murit, tata nu a vrut să ne spună. Iar tata, mi-a murit în fața ochiilor acum ceva zile.
Trebuie să fug de aici.
Porțiile sunt din fier masiv, și nu pot fii deschise doar de ei. Iar paznici sunt la fiecare colț.
Ușa s-a deschis iar un Hex a intrat.
"Vino."
M-a smucit de braț și iarăși am trecut prin zeci de coridoare. Am ajuns înapoi în sala regelui. De data asta regele era singur. M-au impins înăuntru iar ușile au fost închise. Regele a venit spre mine. Se învârtea în jurul meu și tot mă examina.
"Vei pleca de aici mâine, dar nu te entuziasma. Celălalt șobolan v-a fii prins curând și o să am grijă să moară în fața ta. Iar tu îți vei petrece restul vieții ca o servitoare la Fortăreața Kuär."
Un râs malefic scăpă din gura lui. Cu un mic semn ușile s-au deschis. Am ieșit din cameră iar unul din acele creaturi, m-a pus în altă cameră.
M-am așezat pe pat încercând să creez un vis lucid.
Arthur?
Soră!
Ești bine?
Da, nu îți face griji. O să te salvez.
Nu. O să te pui în pericol!
Dar..-
O să fug curând. Ai grijă de tine.
*******************
Ușa s-a deschis iar creatura a intrat. Am trecut prin alte sute de coridoare iar in cele din urmă am ajuns afară. Multe trăsuri erau în fața iadului ăsta. Creatura m-a impins și am intrat în una din ele. Alte două fete erau acolo.
Trăsurile au pornit. Timpul trecea. Drumul era lung. Una din fete își ridică privirea apoi exclamă.
"Tu ești prințesa!"
"Da, din păcate.."
"Sunt Rida. Una din slujnicele de la palat."
Rida s-a uitat la mine pentru câteva secunde.
"Prințul e bine? Ce s-a întâmplat cu regele?"
"Nu știu."
Am privit spre geamul trăsurii. Eram undeva în pădure.
"Vreo șanță să fugim?"
"Aparent nu."
