Șoaptă

23.

Alergase într-un suflet spre casa sa din colțul orașului.

Jungkook era tot acolo, în același colț , așteptând-o.

Știa că se va reîntoarce pentru a îl alina.

- Jungkook, am făcut bine, nu-i așa?

Axandu-și privirea pe silueta ei, îi observă lacrimile ce îi inundase imperfectul chip plăpând.

Nu știa la ce se referă.

- Ar fi mai bine dacă aș dispărea din viața ta cu adevărat? i se adresă ei.

- Niciodată.

Pufni, acaparându-i trupul într-o îmbrățișare de formă.

Ea nu plânge din orice.

Ea e puternică și înghite societatea.

Însă Jungkook o înmuia.

Îl voia doar pentru ea.

Cu palmele murdare, avea curajul în a îl îmbrățișa.