Capitolul 27

290 22 2
                                    

   L-am evitat pe Michael mai tot timpul, a tot venit la ușa camerei mele, dar i-am întors-o repede spunându-i că îmi era rău, oar de dimineaţă l-am minţit că o să aduc o cafea doar pentru a pleca de lângă el. Livingul casei mele era plin și uram asta, totă lumea iși dădea cu părerea fără să se gândească la ceea ce vreau eu de fapt, am stat singură și m-am gândit la tot, m-am gândit să renunţ la copil, dar am renunţat repede la acest gând. Tot de ce aveam nevoie era doar puţină liniște, dar totul se spulberă în cinci în cinci minute. M-am ridicat cu dificultate din pat și m-am îndreptat spre bucătărie. Îmi simţeam picioarele tot mai slabe și ochii mi se închideau ușor. Am simţit două mâini reci ca și gheaţa pe soldurile mele. Am deschis ochii și am văzut pereţii coloraţi cu pigment albastru, îi simţeam privirea, plină de ură, aţintită spre mine, știam că mă iubește însă nu arăta mai ales acum, iar ce mă deranja era că nu vrea să fie lângă mine când am nevoie de el. Mă ridic cu ultimele puteri după patul de spital fără să mai zic ceva și mă îndrep spre dormitor. M-am ghemuit pe gresia din hol din cauza durerilor din zona abdominală. Acum era perfect conștientă, Erick mi-a administrat un calmant și m-am pus pe canapeaua cea mai apropiată. Eram convinsă că Mike n-a văzut și scena aceasta așa că, dacă am noroc, boi face ca situaţia să se schimbe în ochii lui Mike.

— OK, Erick, am nevoie de o favoare! Îi vei spune lui Mke că sunt alergică la un aliment.

    Așa Mike va crede că acest copil nu mă va răni prea mult. Corpul copiluluii nubera compatibil cu mine. Mi-am ridicat bluza și mi-am onservat tot abdomenul vânăt. Mi-am făcut un duș, și pentru o clipă uitasem de tot, m-am îmbrăcat intr-un tricou scurt, așa nu mai avem dureri prea maro din cauza vânătăilor, și o pereche de pantaloni puţin după genunchi. Era destul de târziu și oboseala se tot accentua, m-am pus în pat, nu era nevoie să-mi ascund abdomenul de Mike, în acea seara nu a venit acasă, și mi-am tras un cearceaf peste mine, era destul de frig pentru luna iunie. I-am simţit mâna strângându-mă de abdomen și nu știam cum să-i zic să înceteze pentru că mă durea cumplit, și când te gândești ca asta era drăguţ cu ceva timp în urmă.

— Știu despre tot Melissa, iar dacă stau cu tine acum nu înseamnă că sunt de acord. Sunt mai supărat pe tine pe zo ce trece.

S.O.S:Îndrăgostită de un vampirUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum