Brutal

Epilog

— Ştii... Sunt chiar mândră de tine.

— Îţi mulţumesc, Maya.

— Pentru? mă priveşte confuză.

— Pentru tot.

De când a apărut în viaţa mea şi a tot insistat să rămână, deşi, Dumnezeu mi-e martor, că am încercat de multe ori să o alung, simt că sunt viu din nou, simt că trăiesc. Fata asta frumoasă, care stă acum în braţele mele, a avut răbdare cu mine, m-a înţeles şi m-a iubit în momentele în care eu nu ştiam să mă iubesc. A avut curaj să iubească fiecare părticică frântă din mine, până când m-a făcut să mă simt din nou întreg şi pentru asta nu ştiu cum să o răsplătesc. M-a făcut să mă simt viu din nou, căci până la ea am fost "amorţit", aproape mort pe dinăuntru. După atâta timp în care inima mea a bătut doar pentru a mă ţine în viaţă, acum bate pentru că sunt atât de plin de viaţă, atât de plin de EA.

— Hm, cred că ai pus tabloul puţin strâmb.

Maya se desprinde din strânsoarea mea, se urcă pe scaun şi întinde mâna stânga pentru a întrepta colţul tabloului. În momentul în care îi observ degetele lipsite de orice bijuterie, un sentiment ciudat mă cuprinde, de parcă e ceva total greşit în imaginea asta. Şi când îşi întoarce privirea electrizantă asupra mea, ştiu exact de ce am senzaţia asta.

Degetului ei inelar îi lipseşte un inel. Dar am să i-l pun eu, curând, foarte curând. Nu mi-a cerut asta. Nici nu a bătut vreun apropo, cum am auzit că se întâmplă să facă iubitele către partenerii lor care întârzie să le ceară în căsătorie.

De fapt, în viaţa mea nu m-am gândit că tocmai eu voi avea vreodată acest gând. Îmi aduc aminte cât de înverşunat am fost în legătură cu nunta fratelui meu, iar acum, iată-mă aici, în propria mea cofetărie, la braţ cu cea mai frumoasă şi bună femeie, născocind în mintea mea cele mai ingenioase cereri în căsătorie.Şi vreau să fac asta pentru Maya mea. Vreau să iau verigheta aia şi să i-o pun pe deget pentru că ea m-a făcut să cred că iubirea există şi că finalurile fericite nu sunt doar un mit, ci sunt reale atunci când lupţi pentru ele.

Adevărul e că Maya niciodată nu mi-a cerut nimic. M-a iubit, fără să pretindă vreodată ceva, fără să se aştepte ca eu să îi ofer totul. Dar tocmai pentru lucrul ăsta, îmi doresc să îi dau totul şi să îi arăt cât de mult o iubesc. Vreau să fac pasul în care nu am crezut până acum. Vreau să mă trezesc într-o dimineaţă, alături de ea, şi să îi văd inelul, să ştiu că este a mea, soţia mea... Vreau să îi ofer o familie, un viitor. Vreau să creadă că nimeni nu poate să o iubească mai mult decât o fac eu.

Vreau să fac toate astea pentru ea şi încă şi mai mult.

Pentru că uneori merită. Întâlneşti o persoană care îţi dă lumea peste cap în cel mai pozitiv mod şi atunci începi să priveşti totul cu alţi ochi. Eşti mai vesel, mai sensibil, mai îngrijorat, mai atent, totul e "mai mult" decât obişnuia să fie. Şi e frumos şi se simte bine.

— Damien! Maya vine în faţa mea şi dă nemulţumită din cap. Nu ai auzit niciun cuvânt din ce am spus eu, nu-i aşa? mă dojeneşte în glumă, dar nu e cu adevărat supărată. La ce te gândeai?

— La tine.

— Haide, Damien, se bosumflă copilăreşte.

— Vorbesc serios. Chiar mă gândeam la tine.

— De ce te gândeai la mine? Sunt chiar aici...

Ridic nonşalant din umeri.

— Mie mi se pare logic. Eşti singura care reuşeşte să îmi umple şi gândurile şi sufletul şi atunci când nu eşti lângă mine şi chiar şi când eşti la doi paşi de mine.

— Eşti atât de siropos, îmi zâmbeşte drăgăstos.

— Doar pentru tine, frumoaso! o sărut pe frunte.

— Oh, Doamne, încetează! îşi ascunde faţa îmbujorată la pieptul meu.

Cât de frumoasă e! Nu doar fizic, nu! Maya nu e ca genul ăla de fete de plastic, din reviste. E frumoasă pentru felul în care gândeşte, pentru faptul că ar fi dispusă să se trezească în miezul nopţii să ajute un vecin care de-abia o salută dacă acesta ar avea nevoie. E frumoasă pentru sclipirea aia din ochi care îi apare ori de câte ori vorbeşte despre cele mai mărunte şi banale lucruri, cum s-a întâmplat zilele trecute când mi-a povestit cu înflăcărarea unui copil că a reuşit să îl facă pe Ares să îşi ridice lăbuţa la semnalul ei. E frumoasă pentru concentrarea ei atunci când vrea să facă ceva fără greşeală şi pentru răbdarea cu care îmi vorbeşte atunci când nu am încredere în mine. E frumoasă pentru felul în care mă iubeşte, sincer, matur, jucăuş, pasional, sensibil. Da, ea nu e frumoasă doar pentru ceva atât de efemer ca înfăţişarea fizică, e frumoasă în interior, din cel mai adânc colţ al sufletului ei, până la verdele vibrant al ochilor.

Îi simt buzele peste ale mele, modelându-se perfect, într-un sărut ce îmi face genunchii să tremure şi inima să bată în ritmul haotic cu care am început să mă obişnuiesc şi pe care îl aştept de fiecare dată când mă apropii de Maya. Totul în mine reacţionează la prezenţa ei şi la atingerea ei.

Ne pierdem amândoi în săruturile fierbinţi şi simt că nu mai existăm decât noi doi, exact ca în tabloul pictat de ea. Maya mă sărută de parcă eu aş fi singura stea care străluceşte în noaptea ei întunecată. Dar, adevărul este că, încă de la început, eu am fost întunericul şi doar ea a strălucit în jurul meu, reuşind să mă lumineze.