De dragul tău... (I) (finalizată)

6. Dragul meu...

-Ai cei mai frumoși sâni, Mara! Ești ca o zeiță neștiută... Ai gust dulce și te simt lângă mine ca mierea. Lasă-mă să-ți arăt!

    Sunt cuvinte nerușinate! Sunt cuvinte vrăjite pentru că nu am crezut că ele vor face prea-plinul din mine să crească și mai mult. Își lasă o mână să-mi mângâie sfârcul prin cămașă, iar cealată o trece peste mijloc, apoi coboară peste coapse și se ridică, adunând cu ea fusta, până simt pe pielea mea fierbinte căldura palmei lui. Nu mă împotrivesc, nu pot! Ceva mă ține-n loc, ceva ce caut și nu pot să amân să se întâmple...Știu doar că numai el poate face ceva, să completeze senzația dulce de umplere. E mult mai mult, simt că mă pierd...Ajunge să mă atingă...acolo. Oh, nu este bine ce fac și totuși este atât de bine...

-Ești udă pentru mine...Hai, dă-ți drumul ...

    Îmi frământă mugurele, galeș, cu mișcări circulare și ușurate de umezeala mea. Mă face să-mi simt inima că vrea, pântecul fierbe și mă mișc spre mâna lui într-un ritm pe care nu-l știam... O plăcere vie, caldă mă face să spun în șoaptă „da,..da.." și ritmul mângâierii lui crește iar eu mă împrăștii într-o mare caldă de senzații, am sângele să pârjolesc întreg câmpul, ..asta așteptam...asta mă împacă....Asta nu-i a bună!!!

    Încă mă ține aproape de el, dar îmbrățișarea este blândă și plăcută. Mă lasă să-mi recapăt răsuflarea și-mi dă drumul la fustă. Își odihnește brațele în jurul mijlocului meu, înlănțuindu-și mâinile. Trec câteva clipe așa și uit de oamenii din casă, se pare că și el este cu gândul adormit. Se desprinde de mine și mă ia de mână.

-Hai să le spunem că ne iubim! spune, trăgându-mă din bucătărie ca să parcurgem curtea spre sala unde părinții puneau în orânduială pașii cununiei mele.

-Ești nebun? Eu trebuie să mă mărit cu Victor, nu cu tine. Stai, mă faci de rușine! Ce-o să zică tata?

-Intrăm și le zicem că ne iubim și gata! Grăbim nunta și te fac a mea într-o săptămână.

-N-o să te vrea tata, mă zbat eu să scap.

    Ce putere are omul ăsta! Nu pot să-i țin piept! Mă ia c-o mână pe sub genunchi și mă ridică în brațe. Acum știu că obrajii mei au luat foc de frică și de rușine. Intră cu mine așa în sală și privirea tatei mă îngheață. Stau agățată c-un braț de gâtul bărbatului și cu cealaltă îmi frământ un colț de cămașă.Întorc privirea spre mama și ea își duce o mână la gură. Asta este! Am făcut-o de rușine! Am adus în casă un om nerușinat...

-Victore, ai răbdare să faci asta după cununie! spune preotul cu vocea domoală și tărăgănată, lăsând de la gură paharul cu vin.

    Victor? Mă uit la bărbatul care mă ține în brațe. Cred că am ochii mari de uimire și uit să respir, pentru că mă aud răsuflând în grabă să nu mor sufocată. Încă vreo două astfel de răsturnări de situație și-o iau razna cu nervii! El e Victor! Urâtul, grasul și burtosul! Mă mișc puțin să-i dau de știre să mă lase jos, dar mă strînge și mai tare lângă el.

-Părinte, vremea noastră acum este! Să mai zăbovim, să pierdem timpul când toate-s bune și plăcute? spune tare Victor, aruncând priviri cu înțeles spre mine. Binecuvântează-ne acum într-o logodnă, că părinții tot asta vor, și sâmbăta viitoare ne cununi în biserică! Spune, tată, ați vorbit deja?

-Am vorbit,dar ...

-Victore, eu fata nu mi-o dau în grabă!spune tata apropiindu-și sprâncenele a încruntare. Nu-i slută și nici fără zestre. În gura lumii n-a fost niciodată și din vorba mea n-a ieșit. Las-o pe Mara să vină să stea la masă, iar noi să vorbim cu cap!

    Mă desprind de Victor...oh, Victor! Ce mult îmi place cum îl cheamă! Mă așez la masă și el își trage scaunul lângă mine, forțându-l pe Ion să se mute din loc. Nea Grigore zâmbește, popa mai bea o gură de vin dar ochii îi joacă a tinerețe, iar tata-și drege vocea.

-Nu degeaba vreau nunta în grabă, continuă Victor, ca și când n-ar fi fost întrerupt. Nu vreau să vă supăr, dar trebuie să mă înțelegeți și pe mine. Ați auzit de focurile din jurul țării și curând au să cheme pe toți flăcăii buni de luptă, adică și pe mine. Și n-am cum să mă dau în lături, ar fi să aduc rușine asupra familiei mele. Dar dacă mi-o dați pe Mara cât mai curând și facem cununia așa cum zice părintele, pot să mă duc liniștit la război. Pământurile or să fie lucrate de mâinile familiilor noastre, deopotrivă. Pe Mara o plac și cred că și ea mă place. Nu-i vreme s-ascultăm de gura lumii, că nici eu nu-s flăcău flușturatic să mi se-audă strâmbe pe la colțuri. Sunt vremuri tulburi și rostul lucrurilor se modifică după cum e mai bine pentru familie...

    Nu l-am văzut așa de serios până acum. Bătrânii stau cu ochii la el.. nu știu ce să-i zică, dar pare că-l înțeleg. Se scurg așa câteva clipe, că aud cum pe drum trece o căruță agale, scârțâind din osii. Deodată Victor se ridică și mă trage și pe mine lângă el. Tata lasă privirea spre pahar, gânditor, mama Vera lăcrimează iar mama încă are mâna la gură.

-Nu cred că mai este rost de vorbă. Stați la masă și ne urați cele bune! Ați avut mare cinste în sat până acum, ca părinți, și eu n-am de gând să fiu cu Mara mai prejos. Să fie într-un ceas bun, părinte!

-Să fie binecuvântare de la Dumnezeu și de la părinți și rostul omului va fi limpede, zice popa.

    Mă scoate din sală cu pas grăbit și iese cu mine în curte.

-Mă duc la râu, Mara. Vino cu mine!

-Trebuie să rămân, ai răbdare! îl rog cu jumătate de gură, pentru că inima îmi zice „proasto, du-te cu el, e omul tău!". De ce pleci? Nu vrei să știi ce-au hotărât?

-Am încredere că tata va ști să-mi țină partea. Mara, nu-ți fă griji!

    Îmi cuprinde obrajii în palme. Nu mă pot gândi că tata nu se învoiește. Acum îl vreau pe Victor ca ziua de mâine, ca ...pe bărbatul meu...

-Oricum nu-i o surpriză că ne luăm. S-au învoit de mult și-acum ne-au adus de față ca să ne cunoaștem. Pe popă l-am adus ca să fie și logodna acuma. Ai să fii a mea, Mara! și mă sărută scurt pe frunte, ca o binecuvântare. A mea!

    Zâmbesc și ochii lui par mai negri ca noaptea...

-N-am întrebat...Unde mi-a fost capul? Mara, nu te-am întrebat dacă și tu mă vrei...Mă vrei de bărbat, Mara?

-De dragul tău ... nu dorm noaptea.... Mă mistuie gândul că te voi revedea la râu, te văd pe ulița spre fântână, te zăresc printre crengile de aluni, te văd în orice om care trece peste câmp...

-Curând ai să mă vezi, să te saturi...

-Mi-ar trebui o viață să mă satur de tine...

    Râde și mă lasă în pragul casei, cu privirea după el, ca o femeie îndrăgostită... Asta-i! de asta nu mai sunt eu de când l-am văzut în tufele de aluni. O boare îmi flutură părul și-mi aduce în nări mirosul lui...Of, dragul meu, drag! Pentru tine aș răsturna câmpurile să te caut, m-aș face ...soră și cu necuratul numai să te întorci mereu la mine...Dragul meu...