Brutal

19. Slăbiciune

— Îmi place să îmi petrec timpul cu tine, îmi răspunde cu uşurinţă.

Iar îmi bate inima cu putere. Aş vrea să înţeleg de ce se agită mereu în pieptul meu atunci când Maya e în preajma mea sau când spune vorbe ca cele de adineauri.

— Nu poţi vorbi serios, o acuz, sceptic că ea chiar simte asta. Nu am făcut decât să mă comport urât cu tine încă de la început şi chiar am încercat să te opresc să mai continui cu nunta.

— Da, dar m-ai ajutat de mai multe ori decât ai încercat să îmi pui beţe în roate, nu? Plus că eşti prietenul meu, normal că îmi face plăcere compania ta, adaugă cu sinceritate.

O privesc fascinat şi încerc să găsesc o replică potrivită, să o fac să vadă că nu are dreptate şi că nu merit să aibă o părere bună despre mine, dar ochii ei mă privesc cu seriozitate şi pe chipul ei nu zăresc vreo urmă că ceea ce a spus nu e adevărat. Aşa că renunţ la cuvinte şi îi răspund cu un zâmbet care nu îl egalează pe al ei, dar care e în acest moment, cel mai sincer zâmbet pe care l-am afişat până acum.

*

Maya a vrut să urmărim iar un film, dar după doar 20 de minute a adormit în colţul ei de pe canapea, cu perna în braţe. Opresc filmul şi mă aplec asupra Mayei. Nu vreau să o trezesc, dar nu pot să o las să doarmă aici, chinuită în poziţia asta. Întind mâna către ea cu scopul de a o scutura uşor, dar când mai sunt doar câţiva centimentri până când degetele mele să o atingă, înţepenesc. Îmi retrag cu grijă mâna. Chipul ei, chiar şi în somn, pare liniştit şi buzele, puţin întredeschise, sunt curbate în zâmbetul ei specific. Acum observ că nu poartă nicio urmă de machiaj şi totuşi pielea ei pare atât de fină, încât simt cum mă furnică degetele să îmi trec mâna peste obrazul ei. Pe frunte, deasupra sprancenii drepte, are o cicatrice mică, subţire şi albă care nu e vizibilă decât dacă eşti atât de aproape de ea, cum sunt eu acum. Câteva aluniţe îi înfrumuseţează şi mai mult chipul. Cearcănele care îi umbresc zona ochilor mă fac să îmi încleştez pumnii. Toată săptămâna a fost atât de stresată cu nunta asta, abia a reuşit să doarmă câteva ore. Nu îmi place să o văd aşa obosită şi îngrijorată că ceva nu o să iasă bine.

Nu am observat când m-am apropiat atât de mult de ea. Încă puţin şi aş putea să îi gust buzele rozalii şi pline. Poate dacă mă aplec şi mai mult o să...

Brusc ochii ei verzi se deschid şi mă privesc confuzi. Mă retrag imediat din spaţiul ei personal şi îmi trec nervos mâna prin păr.

Era cât pe ce să o sărut... Ce naiba e cu mine?

— Damien? vocea ei mă readuce în prezent.

Trag aer în piept şi mă ridic, evitându-i în acelaşi timp privirea.

— Voiam doar să te trezesc, găsesc o explicaţie banală. Patul e mult mai confortabil. O să dorm eu aici, pe canapea.

— Oh...

— Da, adaug stânjenit de momentul de slăbiciune pe care l-am avut.

— Şi dacă e aşa confortabil patul, de ce vrei să dormi aici?

Pentru că nu am de gând să o las să plece acasă atât de obosită şi înniciun caz nu o las să amorţească şi să aibă un somn neliniştit în canapeaua asta. Dar explicaţia mea mi se opreşte pe vârful buzelor când o aud pe Maya în continuare.

— Vino, aruncă perna şi îmi prinde palma cu a ei, trăgându-mă după ea către scările care duc în dormitor.

O urmez în tăcere, privirea mea aţintită permanent asupra mâinilor noastre împreunate. Se simte diferit acest gest. Nu înţeleg de ce această schimbare pentru că nu e prima dată când mă ia de mână.

Când ajungem în dreptul patului, Maya mă împinge uşor să stau pe el, apoi se îndreaptă către şifonierul meu de unde scoate rapid două tricouri, ambele negre, pentru că doar culoarea asta ar găsi oricum. Se întoarce la mine, îmi întinde unul din tricouri, în timp ce îşi ascunde un căscat cu dosul palmei. Fără alte cuvinte dispare la baie.

Rămân înmărmurit în locul meu, uitându-mă la uşa deschisă pe care tocmai a ieşit Maya.

În loc să se sperie de mine, să fie scârbită de prezenţa mea, ea vrea să dormim în acelaşi pat. Nu fuge de mine şi nu mă respinge. Da, am mai dormit împreună atunci când mi-a fost rău, dar am crezut că a făcut asta din milă. Maya mă face să fiu foarte confuz.

— Damien, tricoul e ca să te schimbi cu el, nu să te holbezi la el, râsul Mayei răsună în cameră.

E îmbrăcată în tricoul meu care îi acoperă foarte puţin din coapse, lăsându-i dezgolite picioarele lungi şi bronzate. Nu am observat până acum cât de frumoasă e Maya cu adevărat.Paşii feminini, gesturile făcute cu graţie, inocenţa interioară, totul e frumos la ea. Uneori e ca un copilaş, cu ochi mari lucitori ca două stele, atât de drăgălaşă şi jucăuşă, alteori e o femeie stăpână pe situaţie care ştie să aline suflete rănite şi să mângâie acolo unde doare.

Dau din cap pentru a-mi alungă gândurile conflictuale şi mă duc să mă schimb.  Dar înainte să intru în baie, îmi dau seama că urmează să mă schimb într-un tricou, cu mâneci scurte, iar Maya o să îmi vadă cicatricea de pe mână dacă fac asta. Mă întorc grăbit în cameră, evitând întrebările din ochii Mayei şi scot o bluză cu mâneci lungi şi abia apoi mă duc să fac un duş.

Înainte să ies din baie, îmi stropesc faţa cu apă rece pentru a mă linişti.

Maya doarme pe partea dreaptă a patului, învelită până la baza gâtului cu cearceaful alb. Mă aşez cu atenţie lângă ea, şi îi urmăresc respiraţiile până când îmi simt ochii din ce în mai grei şi adorm.