Brutal

13. Suflet bun

— Perfect! aprobarea din tonul ei mă binedispune.

*

Orele se scurg atât de încet. Când, în sfârşit, aud motorul unei maşini , încep să mă relaxez. E aici.

Mă ridic de pe canapeaua pe care am aşteptat-o şi de îndată ce îi văd buclele aurii şi zâmbetul nelipsit de pe chip, linişte e tot ceea ce mai simt. Prezenţa ei nu mă mai enervează cum o făcea la început, iar lipsa zâmbetului ei mi se pare ceva atât de greşit ce nu ar trebui să se întâmple niciodată. A reuşit să crească în ochii mei şi cumva, printr-o magie neînţeleasă de mine încă, mi-a intrat poate puţin şi în suflet. Dar doar puţin...

Răceala mea nu mai e un impediment şi pot să mă mişc fără să simt cum picioarele îmi cedează şi camera începe să se învârtă în jurul meu şi mă apropii ca un vultur de Maya, smulgându-i cele două cutii de pizza din mână.

— Hmm, cineva e flămând!

Râsul ăla al ei... Ce e în neregulă cu inima mea de tot bate aşa tare în ultima vreme?!

Maya îşi aruncă geanta pe masa din faţa canapelei. Astăzi e îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, complet albă care o face să pară un înger. Şi având în vedere că mi-a adus pizza, chiar ar putea fi unul.

Mâncăm amândoi în linişte câteva minute, până când Maya decide să rupă tăcerea.

— Ştii că am trimis deja invitaţiile...

Dau afirmativ din cap, luând o altă muşcătură din felia de pizza.

— Ei bine, continuă Maya, am primit şi câteva confirmări. 30 de persoane au anunţat deja că vor fi prezente, mâine o să încerc să îi sun pe cei care încă nu au dat niciun răspuns pentru că avem nevoie de un număr cât mai exact. Luni ar trebui să alegem o firmă de catering şi trebuie să ştim numărul aproximativ al invitaţilor.

— Poţi să spui în jur de 100 de persoane, îi ofer o variantă.

Ăsta ar fi un număr maxim şi, oricum, banii nu sunt o problema când fiul avocatului Xavier Assante se însoară.

— Ştiu o firmă de catering cu care am mai lucrat pentru diferite evenimente şi am încredere în serviciile lor, mă informează timid Maya.

Diferite evenimente? Din nou îmi dau seama că nu ştiu mai nimic despre Maya şi cumva, gândul asta mă întristează.

— Ok. Putem merge luni să stabilim detaliile, îi ofer, afişând o atitudine indiferentă.

Maya pare surprinsă de disponibilitatea mea de a o ajuta, dar decide să nu cântărească prea mult aspectul ăsta.

— Super! Ne vor oferi şi personal pentru servire şi putem alege împreună meniul cel mai potrivit.

Îşi aduce aminte brusc de ceva, iar chipul ei este umbrit de incertitudine pentru câteva clipe.

— Ce este?

Privirea ei o întâlneşte pe a mea.

— Mă gândeam că trebuie să mai rezolvăm cu mesele. Ştii că trebuie să închiriem mese şi scaune pentru a le aşeza afară. Şi ar trebui să chemăm pe cineva să ne construiască şi un ring pentru dans. Şi ce o să se întâmple dacă vremea nu va ţine cu noi? Trebuie să ne gândim şi la varianta asta şi...

— Maya, relaxează-te, încerc să o scot din starea agitată care a cuprins-o. O să le luăm pe rând, bine?

Nu ştiu de ce sunt aşa dispus să o ajut dintr-o dată, când până acum câteva zile aş fi făcut orice să scap de nunta asta, dar aleg să nu investighez prea tare schimbarea mea.