Remember me

Capitolul XVI

Draga mea, Caroline,

Îți reaminteşti acea noapte? Acea noapte magică, care mi-a schimbat viața. Îmi aduc aminte perfect cum acel chip de înger zâmbea necontenit când cobora scările cu o grație inimaginabilă. Îmi aduc aminte perfect cum am profitat în întregime de acel moment în care ți-am sărutat mâna. Îmi aduc aminte perfect ochii tăi luminoşi, care mă priveau uimiți şi ruşinoşi. Îmi aduc aminte perfect zâmbetul tău, aspectul tău. Îmi aduc aminte perfect cum întreaga noapte ți-am aruncat priviri pe furişi, cum îți urmăream fiecare mişcare. Îmi aduc aminte perfect cum te-am urmărit spre balcon şi câte emoții am avut când am început să vorbim. Îmi aduc aminte perfect conversația noastră: fiecare literă, sunet, cuvânt şi propoziție. Îți iubeam glasul, iar fiecare sunet provenit din tine mă făcea fericit. Nici nu îți imaginezi câte emoții am avut atunci când ți-am cerut să dansezi cu mine. Nici nu îți imaginezi cât de tare îmi bătea inima atunci când palma ta micuță s-a aşezat peste a mea. Cum să uit acel dans? Cum sa uit acele momente?! Din acea secundă mi-ai intrat în suflet şi de acolo, nu ai mai ieşit niciodată.

Te-am iubit Caroline. Te-am iubit cu toată ființa mea şi tot ce îmi doream era să trăim fericiți împreună pentru eternitate. Dar, odată ce te-am transformat, fiara din interiorul tău s-a dezvăluit. Ura din sufletul tău a copleşit iubirea pe care mi-o purtai. Tot ce-ți doreai, era răzbunarea.

Nu faptul că mi-ai omorât familia sau toți supuşii m-a durut. Nici faptul că m-ai închis pe mine. Adevărata durere a venit când am aflat că ai preferat să uiți de noi, de amintirile noastre, de mine. Ai uitat de trecut.

Eu nu am făcut-o. Oricât de mult am suferit, n-am încetat niciodată să mă gândesc la tine, Caroline. Timp de atâția ani, nu m-am gândit la nimic altceva decât la privirea ta, iubita mea.

După sute de ani, am început să aud voci. Prin acel zid am reuşit să aud o voce cristalină care îmi umplea sufletul din nou. Cu ultimile puteri, am început să țip şi chiar dacă vocea mea era slabă, cineva m-a auzit. Au deschis uşa, iar în următoarea secundă simțeam din nou aerul în piept. Foamea m-a copleşit, iar rațiunea a dispărut. Tot ce vroiam era sânge. Am început să vânez. Cu o putere inimaginabilă, am început să-i vânez pe cei care m-au salvat.

Şi atunci te-am văzut. Aceleaşi bucle blonde, aceeasi ochi, dar înfricoşați. Glasul tău... Glasul de care îmi era dor. Dar tu, tu nu îți aminteai de mine. Nici nu ştiu ce am simțit în acel afurisit de moment. Cert era că dorința de răzbunare îmi învălui corpul.

Ştii... m-ai întrebat de ce am aranjat totul în seara balului ca şi în trecut. Te-am mințit. Adevărul era că vroiam să-mi cer iertare. Să-ți mărturisesc dragostea pe care ți-o port. Să-ți spun că n-aş putea trăi fără tine. Aveam să fac acelaşi lucra ca şi atunci: să te cuceresc.

Dar ce am aflat înaintea balului mi-a frânt inima, Caroline. Am simțit că mor. Niciodată, dar niciodată, nu m-aş fi aşteptat la o asemenea trădare. Eram dezamăgit, şocat, îndurerat. M-am simțit precum o pradă vie în gura rechinilor. Nici n-ai idee cât am suferit când am aflat de tine şi amantul tău, Tyler.

Recunosc, a fost unul dintre puținele momente din viață când am plâns. Da, Caroline, am plâns când am auzit de trădarea ta. Toată iubirea pe care ți-o purtam parcă se transformase în ură, sau cel puțin, aşa credeam. Dar acea ură n-a făcut nimic mai mult decât să creeze un monstru. Te-am creat pe tine, Caroline. Priveşte în jurul tău... provoci doar suferință, durere şi cruzime. Asta nu eşti tu, iubito.

Nu pot să cred cât de prost am fost, iubito. Nu pot să cred câte greşeli am făcut. Ştiu şi realizez că mi-ai făcut mult rău, dar fără tine simt că mor. Viața nu are sens, iubito. Tu eşti lumina mea, raza mea de lumină din întunericul în care mă aflu. Te iubesc, love.
    
Al tau pentru totdeauna,
                                                                                                                Niklaus.

O lacrimă se scurge pe obraji mei roşii...

Nu, nu, nu! Asta nu poate fi real...

Umanitatea mea...

Arunc scrisoarea pe jos, simțind cum toată durerea pe care am oprit-o mă cuprinde din nou. Încep să urlu odată ce văd zecile de cadavre din jurul meu, iar lacrimile curg şiroaie. Mă arunc în genunchi, tăvălindu-mă pe jos de durere. Ce am devenit? Ce am făcut?

Două brațe mă cuprind, iar capul meu se lipseşte de un piept tare. Un glas dulce îmi şopteşte la ureche:

-Gata, iubirea mea. Nu mai plânge. Sunt aici. Acum şi pentru totdeauna.