Remember me

Capitolul XIV

O lacrimă rece mi se scurge pe obrazul roşu. Răsuflu uşor, în timp  ce in suflet mi se întipăreşte un mare gol. Închid pleoapele grele, încercând să respir, dar fără succes. Suspinul meu se împrăştie în liniştea sălii ca un ecou într-o peşteră părăsită. Ridic uşor mâna la nivelul gâtului, aşezându-mi degetele pe diamantul verde ca mlaştina, culoarea suferinței.

La ce mă aşteptam? Ce mi-a trecut prin minte când i-am dezvăluit toate sentimentele mele. Cu ce folos? Tot ce am făcut a fost să mă rănesc singură. 

Cu o singură mişcare, am apucat colierul şi am tras cu putere de el, lăsându-l să cadă pe podea. Diamantul se fisură puternic, în secunda următoare făcandu-se bucățele. Deasupra lui pluteau scântei de toate culorile. Lacrimile îmi invadară din nou fața. Am părăsit sala de bal, lăsând în urmă doar ecoul sunetelor provocate de tocurile mele. Am urcat scările, privind în pământ.

Am ieşit afară, acolo unde frigul se izbi cu brutalitate de pielea mea. Lacrimile îmi înghețară pe față, iar ochii mei se închiseră instantaneu. Durerea pe care o simțeam în suflet era de nedescris. Nu s-ar putea compara cu absolut nimic şi aş putea spune că aş prefera moartea în locul acestei dureri.

Sub lacrimi şi amărăciune, se zbătea un gând prostesc sau poate chiar salvator. Acea durere mă făcea să cred că umanitatea înseamnă doar suferința, o suferință pe care nu mai eram capabilă să o suport. Mă făcea să cred că singura mea şansă la fericire acum ar fi... oprirea umanității. Aşa durerea ar dispărea, la fel şi amintirile.

Dar nu, nu pot face asta. Pe lângă durere, am o viață nouă. O viață pe care a  creat-o astfel încât bucuria să predomină. Nu pot renunța la ea, la toți... nu pot.

Am deschis brusc ochii, amintindu-mi de singura persoană din vila asta de care mai îmi pasă. Tremurând din toate încheieturile, am decis să mă întorc după el. Am urcat rapid scările şi am intrat din nou în vilă. Căutam cu privirea în fiecare colțişor, dar nimic. Am făcut câțiva paşi, dar am împietrit când în fața mea apăru o persoană.

-Credeam ca ai plecat deja.

-Nu plec fără Tyler, Elijah.

-Atunci, cred că ar fi bine să te răzgândeşti.

-Poftim? Nu înteleg.

-Să spunem doar că fratele meu Niklaus a aflat că Tyler te-a ajutat să scapi de noi şi să îți duci răzbunarea la bun sfârşit. Aşa că a decis că e vremea ca el să plătească.

-Ce?! TYLER! Urlu cu toată puterea, simțind cum panica mă cuprinde.

Am luat-o la fugă prin vila imensă, strigându-i numele disparerată. Nu, nu poate să-l ia de lângă mine. Nu poate să-l omoare. Nu poate să mi-l ia şi pe el!

-Niklaus! Urlu cu toată puterea, simțind alte lacrimi în ochi.

În următoarea secundă, Klaus apare în fața mea, rezemat de peretele holului, cu mâinile în sân, având pe față unul dintre cele mai malefice zâmbete.

-Unde e Tyler!?

-Care Tyler?

-Klaus, nu am chef de jocurile tale prostesti! urlu disparată. Unde e Tyler?!

-Amantul tau?

-Încetează!!! Unde e...

-In iad, love, spune, începând să râdă.

-Te rog, Niklaus, te implor! Lasă-l pe el... Nu el e de vină! Eu sunt! Te rog, ia-mă pe mine şi eliberează-l.

-E mort, Caroline, şopteşte el, zâmbind.

-Nu. Nu. Minți! Vrei doar să mă faci să sufăr! Vrei doar răzbunare! Ajunge Niklaus! AJUNGE! urlu ca o disperată.

Zâmbetul lui dispăru şi fu înlocuit de nervozitate. Se apropie de mine, parcă cu scârbă şi îmi şopti la ureche: 

-Nu totul se învârte în jurul tău, love. Şi doar ca să ştii, nu mai reprezinți nimic pentru mine. Te urăsc, Caroline. Şi o voi face pentru tot restul zilelor mele.

Cu ochii roşii, plini de lacrimi, îi ascultam fiecare cuvânt, simțind cum cuțite îmi strapung inima fără milă. Înghițeam în sec, încercând parcă să opresc suferința, dar degeaba. Cuvintele rostite de el erau prea dureroase. Nici cu toată puterea din lume nu aş putea ascunde toată durerea asta.

-Şi oricine îndrăzneşte să se pună cu mine sau cu familia mea, plăteşte. Adio, Caroline, continuă el, fără pic de milă, dispărând mai apoi.

Atunci apăru Finn, cu un cadavru în spate. Îl aruncă în fața mea şi plecă la fel de rapid precum veni. Străpunsă de durere, am căzut în genunchi, cu respirația tăiată şi cu gura deschisă. O ultimă lacrimă căzu din ochii mei pe fața palidă a lui Tyler, iar mâinile mele ajunseră pe pieptul lui plin de sânge.

Pământul se crăpă sub picioarele mele, lăsându-mă să cad într-un abis întunecat al inimii mele. Totul s-a spulberat, la fel ca şi umanitatea mea. Adio sentimente, adio dragoste, adio ură, adio durere.