Brutal

12. "Putem încerca"

Pentru că Damien mi-a lăsat mie alegerea filmului, decid să pun "Jaful perfect".

*

În primele minute, Damien este încordat şi se foieşte continuu, încercând să păstreze o oarecare distanţă faţă de mine. Fâţâiala luimă face să mă simt foarte prost. Chiar aşa mult mă urăşte, încât i se pare groaznică ideea de a mă atinge?

Enervată, opresc filmul şi mă întorc cu faţa către el.

— Damien, să ştii că nu o să contactezi nicio boală contagioasă dacă mă atingi!

Imediat, mişcările lui încetează şi se uită surprins la mine.

— Nu e asta... ochii lui mă evită, evident stânjenit de ceva.

— Atunci care e problema? Stăm amândoi în acelaşi pat şi ne uităm la un film. Nu e nimic greşit. Nu mă deranjează dacă stăm aproape unul de celălalt şi ne atingem din greşeală...

Conversaţia asta sună atât de ciudat...

Oftatul lui îmi alungă orice urmă de supărare.

— Poţi să-mi spui, Damien, îi strâng umărul stâng, într-un gest de confort.

În cele din urmă, începe să vorbească, cu vocea lui răguşită.

— Sunt răcit, Maya.

Mă uit la el, nelămurită deloc.

— Ştiu asta. Ţi-e teamă că o să răcesc şi eu? Pentru că nu o să se întâmple, am un sistem imunitar ridicat. Şi chiar dacă o să răcesc, nu e o problemă.

— Nu...

— Nu înţeleg, Damien.

Îşi întoarce capul în cealaltă parte, evitându-mi complet privirea şi continuă pe un glas atât de scăzut, încât nu reuşesc să aud nimic din ceea ce îmi spune. Îl rog să repete. Oftează din nou, dar se conformează.

— Nu am făcut un duş de ieri, Maya. Sunt transpirat şi...

Îşi întoarce capul către mine, mă priveşte câteva secunde ruşinat, apoi îşi coboară din nou privirea şi îşi duce, din obişnuinţă, mâna la cicatrice pentru a se asigura că e acoperită de părul lui lung.

Ce?! De asta se comportă el atât de ciudat?

Fără să îi răspund prin alte cuvinte, dau uşor din cap, nemulţumită de faptul că el mă crede atât de superficială, şi mă apropii de el până când umărul meu îl atinge pe al lui. Pornesc din nou filmul, apoi mă lipesc şi mai tare de corpul lui Damien. Îmi menţin atenţia asupra ecranului laptopului, aşa că nu ştiu ce reacţie are Damien. Înţeleg că a fost prea slăbit ca să facă duş şi vreau să îi arăt că nu mă deranjează absolut deloc aspectul ăsta.

Încărcată cu multă fermitate şi un val nou de curaj, îi caut mâna lui Damien. Încet, aproape temătoare, îmi încleştez degetele cu ale lui şi ofer o strângere uşoară.

Spre surprinderea mea, Damien nu îşi retrage palma. Îl simt cum începe să se relaxeze lângă mine.

*

Filmul s-a terminat deja de câteva minute. Am pus laptopul înapoi şi apoi m-am întors la locul meu, lângă Damien.

— Mâine crezi că o să fii ok singur câteva ore? îl întreb în timp ce încerc să îmi găsesc o poziţie comodă.

— O să mă descurc, Maya.

Mă întorc pe o parte, cu faţa la el. Îmi aşez mâinile sub cap, în timp ce Damien rămâne cu faţa în sus şi privirea în tavan, gânditor.