PENTRU TOTDEAUNA

Capitolul 18

          La ora trei Kate îşi închise valiza,aruncând o ultimă privire prin cameră,să se asigure că nu uită nimic. Tresări când auzi o bătaie în uşă. Ar fi vrut să se afle în holul hotelului când venea el,să nu fie nevoită să-l vadă în intimitatea camerei de hotel.
          Ea deschise ușa şi se dădu un pas înapoi,lăsându-l să intre. În același timp încercă să nu se uite la el. Ar fi vrut să nu observe cât de bine arăta. Se schimbase de hainele pe care le purtase la serviciu,fiind îmbrăcat în pantaloni sport de culoare închisă,care îi veneau perfect. Cămaşa de culoare crem era desfăcută la primii nasturi,iar geaca de piele pe care o purta avea gulerul ridicat,ceea ce îi dădea de înţeles că nu acordase o mare atenție felului felului în care se îmbrăcase. Părul său,de obicei perfect pieptănat,era acum un pic deranjat,ca şi cum și-ar fi trecut,într-un gest nervos,degetele prin el.
          Ar fi vrut şi ea să-şi treacă mâinile prin părul lui şi să-i inspire mirosul. Ar fi vrut să-i mângâie faţa,să-i netezească fruntea încruntată,dar cel mai mult îşi dorea să se piardă în ochii lui verzi,care deveneau mai închiși la culoare când era supărat,ca şi acum.
            -Eşti gata?o întrebă el uitându-se la ea.
            -Da. Robert eu...începu ea dar apoi se opri neștiind exact ce voia să spună.
            -De ce fugi din nou,Kate?
            -Nu fug! Eu...mă întorc la Londra,acolo e casa mea,munca mea.
         El se apropie de ea şi îi luă capul în mâini,uitându-se adânc în ochii ei.
            -Lasă-mă!exclamă ea încercând să scape.
            -Chiar vrei să pleci? De ce,Kate? Şi tu îţi doreşti asta la fel de mult ca mine. Văd asta în privirea ta. Corpul tău se-nfioară când te ating. Şi ca să-i dovedească că are dreptate,o sărută disperat,strivindu-i buzele şi strângând-o tare în braţe,vrând parcă să nu-i mai dea drumul.
          Kate participă la sărut cu toată fiinţa ei,punând în el toată disperarea şi frustrarea pe care le simţea.
          Sărutul se termină la fel de brusc cum începuse. Deşi nu o mai săruta,el continuă să o strângă în braţe,strivind-o de corpul său.
          Acest sărut o secase de emoţii şi îi lăsă corpul tremurând. I se părea ei sau şi Robert tremura? Dacă el nu ar fi ţinut-o în braţe,ea s-ar fi prăbușit. Îşi sprijini capul de umărul  lui,încercând să-şi adune gândurile.
             -Şti foarte bine de ce,Robert!
             -Dar şi tu mă vrei!
             -Da,dar asta e dorinţă fizică. Nu vreau o relaţie bazată numai pe dorință. Vreau o relaţie bazată pe sentimente,pe dragoste,pe încredere,respect.
             -Serios? Sunt curios ce ar spune John al tău dacă te-ar vedea cum arăţi acum? Nu-mi spune că relaţia voastră bazată pe încredere şi respect te mulțumește. Dacă l-ai fi iubit pe John şi el te-ar fi satisfăcut,nu te-ai afla acum în braţele mele,Kate!
           Ea se desprinse şi se întoarse cu spatele.
              -Ar trebui să plecăm acum,dacă vrei.
           Părăsiră hotelul fără să mai spună o vorbă. Kate îşi dădea seama că el era furios.
           Ajunseră la gară şi în timp ce el îi urca bagajul în tren ,ea îşi cumpără bilet.
           Se regăsiră faţă în faţă pe peron. Ea se uită la el atentă,vrând să-i memoreze fiecare trăsătură a feţei ,buzele cărnoase şi mai ales ochii aceştia de un verde infinit care ajunseră să o obsedeze. Abia se abţinea să să nu plângă. Era ultima oară când îl vedea.
           El îi mângâie faţa cu mâinile şi îi sărută uşor buzele,apoi îi luă mâinile într-ale lui.
              -Acum nu mai poţi să fugi,Kate. Ştiu unde te pot găsi. Pe data viitoare,mai spuse el,sărutându-i mâna.
            "Nu va mai exista o dată viitoare",vru ea să spună,dar se abținu şi retrăgându-şi mâinile,zise:
             -La revedere!şi se întoarse să urce în tren.
           El o urmări cu privirea,iar când o văzu aşezându-se într-un compartiment gol,îi făcu cu mâna,apoi se întoarse şi plecă.
           Abia când îl văzu îndepărtându-se,Kate dădu drumul tensiunii din corp şi începu să plângă,urmărindu-l cu privirea,până intră în clădirea principală a gării.
           După câteva minute,trenul plecă,dându-i senzația că lasă fericirea în urmă,întrebându-se,cu lacrimile uscate pe obraji,cum avea să meargă mai departe,cum o să supraviețuiască?