Jaful Perfect [H.S.]

Capitolul 4

Deja trecusera 4 zile de cand incepusem ultimul an intr-un liceu din New York. In toate aceste zile am incercat sa evit pe cat posibil locurile in care nu se aflau Liza sau prietenii ei. Si zicand evitat ma refer la a ma ascunde de baiatul Cret. Nici acum nu ii aflasem numele, iar chestia asta ma zgaria pe creier, cu toate ca stiam ca nu trebuia sa ii acord vreo importanta.

Faza cu cartea de joc m-a pus pe ganduri ori de cate ori ii zaream anturajul pe la scoala sau chiar pe el. 

Era seara de vineri din a cea saptamana. Eu si cu tata ne asezasem la masa si luasem cina, la fel cum o facem in fiecare vineri. Fiind ocupat cu lucrul, vinerea e cea mai sigura zi in care pot manca impreuna cu el, ca o familie. 

- Si, cum mai e pe la scoala? Ma intreba din cealalta parte a mesei in timp ce isi taia o bucata de carne din farfurie.

- Bine. Nimic interesant, doar e scoala. Am incercat sa fac o gluma, iar el a schitat un zambet. 

- Cum mai e pe la munca? L-am intrebat la randul meu, vazand ca nu spunea nimic. 

- Bine.  Avem un proiect in Londra, iar peste cateva saptamani va trebui sa zbor acolo ca sa rezolv niste chestii.

- Londra? Dar asta e peste ocean.

- Stiu, draga, dar nu voi sta mult. Cateva zile, ma asigura si lua o gura din vinul rosu din fata sa. 

Pana acum, tata calatorea numai in America. Nu ma deranja prea mult asta, stiind ca ne aflam pe acelasi pamant. Dar Londra? Nu a mai zburat peste ocean de mult timp, iar asta mi se pare ciudat; sa-l stiu in alta parte a lumii. Pana la urma, e singurul meu parinte, normal ca imi fac griji in privinta sa. Nu vreau sa-l pierd si pe el.

- Ok, am zis, nestiind cum sa reactionez. M-am intors la mazarea mea, care acum chiar nu ma mai interesa caci, brusc, pofta de mancare disparuse. M-am scuzat de la masa, i-am urat noapte buna tatalui meu si m-am indreptat inapoi spre camera mea. 

M-am trantit in pat si mi-am deschis laptopul, intrand pe Instagram. Dand scroll printre zecile de poze, am vazut si una cu Liza si prietenii ei la o petrecere. Postata acum 30 de minute, am citit. Uau, o petrecere la care n-am fost invitata.

Dragut.

Explorand fiecare retea de socializare pe care aveam cont am observat cum aproape majoritatea elevilor din liceu se aflau la petrecerea aia. M-am simtit usor jignita, vazand ca toata lumea se distreaza, iar eu ma trag de par, incercand sa imi consum cumva timpul pana sa adorm. 

Am auzit usa camerei tatalui meu inchizandu-se pe hol. Deja s-a dus la culcare, ar trebui sa fac si eu asta, dar nu pot. Oficial, eram singura treaza din casa. 

Eram pregatita sa-mi inchid Facebook-ul si celelalte ferestre, dar cand am auzit notificarea unui mesaj m-am oprit. Era de la Liza.

Liza Collins: Nici nu stii ce pierzi.

Mi-am muscat buza furioasa, abtinandu-ma sa nu-i trimit niste cuvinte nu tocmai adecvate pentru o domnisoara.

Hailey Vargas: Mda, nu stiu. Nu am fost invitata.

Liza Collins: Ce? Ba da! Dar tu ai refuzat!

M-am incruntat citindu-i raspunsul. Ok, ce naiba? Nu mi-a zis nimeni de nici o petrecere si sunt destul de sigura ca am fost treaza la scoala cam toata saptamana ca sa nu fi acordat atentie unei conversatii.

Hailey Vargas: Nu am refuzat! Pe naiba, nici nu stiam de vreo petrecere!

Liza Collins: ??