Cândva am fost, dragă „tu“
în vremuri vechi, chiar ancestrale
îți jur c-am fost cândva „noi“
în vremuri vechi, dar chiar reale.
Când buzele pe obraz îmi puneai
inima-mi zbura agale
spre tărâmuri dulci și vechi
doar din cauza buzelor tale.
Dar acum, știi, dragă „tu“,
vremurile au trecut,
iubirea s-a stins greoi,
noaptea-n zi s-a prefăcut.
Am fost „noi“, iar tu știi bine
câtă dragoste-am aprins.
Am fost „noi“, dar tu știi bine
că al nostru foc s-a stins.
Dar nu-i nimic, știu foarte bine
că suntem și vom fi mereu
că vreau, că nu, de acum înainte,
numai tu, și numai eu.
ESTÁS LEYENDO
Perfectionis
PoesíaSpunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecți...
