T.O.T Singuri(5 Seconds To Hell) [ F.F. Codrin Bradea ]

Capitolul VIII

Dându-şi seama ca nu mă ajută dacă stă și nu face nimic, se apropie de buzele mele și le atinge ușor cu degetele. CU CE MĂ AJUTA ASTA?! FĂ NENE CEVA! APA! PUMNI ÎN GURĂ!

Două mâini puternice mă cuprind la piept. Simt suflarea lui, inima. Cum de stiu ce se întâmplă în jurul meu, da' nu pot vorbi?!
*Ești moartă! De-aia!*
Da..., da' măcar sa mor normal! Și de ce mor?!

- Codrin! Am găsit ceva! Cred ca ne va ajuta! Pofti- Codrin? De ce stai așa?!, întreabă Echo, revenindu-și în fire.

- O m-m-murit! Și e numai vina noastră! Ce o sa facem amu'?!

- Hei! Capu' sus! Nu ai confirmare! Dacă tu nu ai moralul ridicat, atunci cine? Hai! Hai sa aducem fata la viață! Da-te mai încolo!, încearcă Echo sa îi ridice moralul lui Codrin, în timp ce se așează pe podea, lângă el.

- Ce rost mai are? Sia nu o sa mai vorbească în veci cu noi! Pușcărie scrie pă noi! Aci' am legat alte prietenii... chiar dacă au doar câteva ore. Și s-au sfârșit., se descurajează Codrin pă el însuși.

- Bă! Dacă nu iti revii, te lipesc die păretie! Fii atent aci'! Fă un ceai die mentă! REPEDE!, îl pune Echo la punct.
- Mai rezista puțin! Încă puțin!, îmi șoptește, după ce Codrin pleacă.

***

Codrin se întoarce repede cu o cana de ceai, fierbinte. O pune pe măsuța dintre televizor și canapea, apoi se uită la Echo.

- Ai pus miere, da?,întreabă Echo.

- Multă! Ce vrei sa faci?

- Da-mi cana! Ține-o pe Alexandra! Ușor! Sa nu o lovim! Ai grija sa nu îi scapi capu'!,îl îndrumă Vlad pe brunet.

- Nu crezi ca e destul de gheață?! O mai punem și pe podea., protestează.

- Vrei sa râdem cu toții din nou?*liniste* Așa credeam și eu!, continua Echo.

Un lichid fierbinte îmi alunecă pe gat în jos, până în stomac. Cum de pot simți asta?! CE MI SE ÎNTÂMPLĂ?!

Deodată, un fior îmi cuprinde trupul. Încerc sa îmi mișc degetele. Pot! POT! CUM? Mă ridic brusc, ca dintr-un coșmar.

- NU MAI VREAU ACOLO!, țip disperată.

- Gata! Vino! Gata! Totul e în ordine!, mă calmează Echo, iar eu îl îmbrățișez.

- Mulțumesc..., îi șoptesc.

- Gata! Ești bine! Nu îmi mulțumi!, îmi zice și desfacem îmbrățișarea.

- Alexandra! Ești bine? Ești bine! Râzi!, îmi ordonă domnul Bradea.

- Ok!, și scot un zâmbet larg.

- Ea e! Ai reusit, p#lă! Ai reușit!, își revine Codrin, zâmbind cu gura pana la urechi.
* Recunoaște ca iti era dor de ea! De zâmbetul ăla...!*
Ia stai tu puțin! EȘTI ÎNDRĂGOSTIT! Și zici de mine! Te am la mână cu ceva! Ha! Mă-ta! Sa mai zici tu de mine, amu'! Ăhă! Te am la mână!
* Eu sunt conștiința ta! Nu uita ca o parte din sentimentele tale, le am și io! Din păcate! *
Uite, ne certam mai târziu! Pa!

- Nu-s așa die nefolositor!, zice Echo.

- Oh, tu ești cel mai folositor om în momente extreme, pe care îl cunosc! Și cel mai nefolositor după Codrin!, încep sa râd.

- Hei! Doare! Mă răzbun eu!, spune Codrin.

- Prinde-mă dacă poți!, îl provoc și încep sa fug.

Se ridică și începe să mă fugărească. Intru rapid în camera lor și închid ușa cu cheia. Era o dezordine de neimaginat! Haine peste tot, încărcătoare, camera, bineînțeles, dar nu cred ca lenea îl lăsa să filmeze ceva pentru YouTube, patul nefăcut. Pot spune că la ei în camera venise Apocalipsa Zombie!