Nepotrivire de Caracter

Capitolul 25 - Sunteți apropiați.

— Păi și atunci, de ce port asta? întreb ridicând mâna arătându-i verigheta.

— Ah, aia.

Robert se scarpină nervos prin cap și își mușcă de câteva ori buza.

— Ah, presa, spune ca pe o revelație.

— Presa?

— Da, nimeni nu știe că sunteți separați. O porți ca să păstrezi aparențele.

— Chiar? Ingenios.

— Foarte, spune râzând nervos.

— Și altceva? Am mai fost în Vegas?

— Nu. Te-ai răzgândit în ultima clipă. Ai primit un telefon când eram în aeroport despre un contract și a trebuit să ne întoarcem.

— Aha, chiar așa? Ai renunțat tu așa ușor la planul tău de distracție?

— Nu am avut de ales, rostește zâmbind cu amărăciune.

— Cine era tipa de mai devreme, este noua ta cucerire, nu?

— Nu chiar. Ea este... fiica unei prietene de-a mamei tale.

— Chiar? Și ce căuta aici?

— Ea te-a văzut când ai căzut. Locuiește la tine.

— Oh, se pare că am dat-o în bară. Am crezut că e iubita ta. A intrat mai devreme în salon și se purta cam...afectuos așa că am dat-o afară.

— Ce? Oh frate.

— Ce? De unde aveam să știu? Plus că nu a zis nimic, doar s-a uitat la mine urât și a ieșit. Ar fi putut să zică ceva.

— Ai jignit-o Jace. Ar trebui să te simți norocos că nu ți-a rupt și mâna aia sănătoasă.

— E cumva asasino-bătăușă?

— Nu, dar are momentele ei, rostește el zâmbind.

— Oh. Cum de a primit-o mama în casă?

— Așa cum am zis e fiica unei prietene de-a mamei tale din tinerețe.

— Păi și de ce locuiește la noi?

— E orfană. Părinții și sora ei mai mare au murit într-un accident acum câțiva ani. Mama ta a întâlnit-o din întâmplare și a recunoscut-o pentru că seamănă foarte mult cu prietena ei.

— Și ce face? Cu ce se ocupă?

— Muncește în casa ta. Nu a vrut să locuiască pe degeaba la voi.

— Servitoare?

— Cam așa ceva.

— De când se îmbracă servitoarele așa? Am văzut că purta doar lucruri de firmă.

— Era ziua ei liberă, iar hainele i le-a cumpărat mama ta.

— Înțeleg. Cum mă înțelegeam cu ea?

— Erați... apropiați.

— Apropiați, cât de apropiați?

— Destul de mult, aproape prieteni.

Răspunsurile lui Robert nu mă mulțumesc deloc. Am vaga impresie că nu îmi spune tot, dar brusc mă simt epuizat și o las moartă. Nu e ca și cum nu o să am timp să aflu.

***

Am fost externat după două săptămâni. Pe rând, fiecare din ei mi-au povestit câte ceva din ultimele luni, dar poveștile lor au fost atât de similare că mă fac să mă gândesc că au vorbit între ei ce să îmi spună.