Aud din ce în ce mai des vorbindu-se despre o țară: ''Românica''. La început nu am acordat atenție, spunându-mi că se-ntâmplă adesea ca-n vremuri insolite minți slobode să greșească aproximând ce nu cunosc sau nu le interesează. Nu a trecut însă mult timp și aveam să întâlnesc cuvântul pe toate forumurile internetului. Mai mult de atât, presa scrisă, într-o odă a bucuriei, părea și ea fericită de noua jucărioară lingvistică. Cohorte de autori, spirite ''fine''ale timpului lor, jubilau acum împreună cu poporul într-un dialog pe deplin înțeles. Ca într-o horă a veseliei collective, se repeta cu obstinație de către toți același și același cuvânt. Cea ce păruse mai întâi gluma de trend cool a unui tânăr dezamăgit sau pus pe șotii devenise în scurt timp slogan național. De ce oare? Sub impresia falsă a unei nevinovate dezmierdări, se flutura steagul unei infamii. Fiecare se străduia să facă din noul titlu peiorativ legământul său de țară. Curând formula avea să fie preluată și de românii din afara granițelor țării. Oripilat, exasperat, am devenit din ce în ce mai atent, observând chipurile, vârsta și ''tiparul'' vorbitorilor. Din toate clasele, categoriile, vârstele, iar numărul celor ce se-ncăpâțânau împotriva valului era insignifiant.
Așa mi-am amintit de un alt moment, aparținând aceluiasi popor, marcat de asemenea de o frenetică bucurie...chiar dacă într-un registru de simțire cu totul diferit : Ziua Marii Adunări Naționale, 1 dec. 1918, Alba Iulia. Mărturie stau, alături de multe altele, aceste cuvinte simple:
'' După hotărârea Marelui Sfat, pe la orele 12, întreg Sfatul a ieşit pe câmpul din cetate unde era adunată mulţimea imensă în jurul tribunelor şi la tribuna principală episcopul Iuliu Hosu a citit hotărârea de alipire de bună voie şi pentru totdeauna cu ţara mamă. În acel moment a fost un delir ce nu se poate cuprinde în cuvinte. Cântece, dans, îmbrăţişări, plânsete de bucurie.'' Elena Căpâlneanu, martor al evenimentului
Ce traseu și câtă durere în nici o sută de ani: de la România Mare la ''Românica''! Ce memorie slabă dovedim a avea azi! și cât de repede uităm! Altfel dorim, desigur, să fim respectați și considerați cu drept egal printre popoarele lumii. Cum vă întreb? Așa? Nerespectându-ne ființa națională, folosind cu aplomb, mereu și mereu, formula urâtă de lepădare de propria țară:
...''românica''...''românica''!...''românica''!?
Cine oare vreodată va primi alături, alături de tot ce iubește, respectă și îi este mai sfânt, pe unul căruia originea, neamul, tradiția si țara nu-i spun nimic? Cine oare vreodață, va respecta pe cel oricând gata să-și renege apartenența? Cu ''românica'' ne semnăm singuri izolarea și-n plus la judecata din cer a neamurilor Dumnezeu va tace!
Eu nu cunosc această țară... ''Românica''!
