We're all mad here~! || Hetalia

prolog

- Aici, toți suntem nebuni. Mâța aia în dungi, sau cum îl știe lumea Motanul de Cheshire. Eu, Pălărierul Nebun, deși la mine cam reieșea din nume. Regina Inimilor, Iepurele Alb, Iepurele de Mai, toți, explică blonda luând o gură de ceai din cănuța albastră de porțelan.

- Atunci și eu sunt nebună? întrebă bruneta, uitându-se temăroare la cea din fața ei, în timp ce strângea în mâini propria cană.

- Altfel n-ai fi ajuns aici, draga mea Bell, termină suedeza liniștită. Și te rog să nu-mi spargi cana, e moștenire de familie.

- Cum ajung înapoi acasă? o ignoră Annabel, punând delicatul și totodată rigidul obiect albastru pe masa plutitoare.

- Foarte simplu, răspunse calmă fata cu ochi în două culor, unul roșu și unul turcoaz, zâmbind călduros. Înainte să pleci, ia asta, zise și îi întinse un ceas de buzunar cam ciudat. Acum, la revedere, draga mea, și sper să ne mai vedem.

- Stai puțin, ce--

    Propoziția îi fu întreruptă de o mică pălărie aruncată spre ea, care se mări în aer și o înghiți cu totul. Se făcu întuneric, iar Annabel începu să se sperie. După câteva secunde însă, se trezi în patul ei, în casa ei, în lumea ei.

- Să fi fost oare un vis..? se întrebă în șoaptă bruneta, apoi simți în mâna stângă ceva rece. Ceasul de la Pălărierul Nebun ticăia liniștit în palma fetei, culoarea lui neobișnuit de stridentă ieșind în evidență chiar și în întuneric.

    O șoaptă venită de nicăieri se făcu auzită în dormtorul spaniolei, aceasta tresărind la auzul vocii atât de cunoscute, urmată de un râs cu o mică tentă de nebunie.

Bun venit în Țara Minunilor, draga mea~

________________________________________

o altă idee care mi-a venit în timp ce stăteam.

mulțam P!nk pentru melodia pe care o ascultam la momentul acela.

la media e Sigrid, sau Pălărierul Nebun.

ne mai vedem~ 

((Pingu))