OVER AGAIN

Capitolul 32

A/N:Hey!Am postat si acest capitol si imi pare foarte rau pentru intarziere. Asa se intampla cand vorbesti prea mult la telefon...In fine,va astept parerile si sugestiile!LOVE YOU!Xx

LYLA'S POV

Mi-am adunat tot curajul si am inceput sa pasesc pe iarba acoperita de frunzele obosite,Andrew inca stand cu fata spre gard. Nu eram sigura ce o sa-i spun,nu eram pregatita pentru asta. Nu aveam nicio idee ca astazi il voi cunoaste pe Logan,voi ajunge in Holmes Chapel si mai ales ca voi lua cina cu Andrew si mama sa. Toate astea s-au intamplat prea repede,parca abia acum realizez cat de multe lucruri m-au strapuns pe mine si Harry. Harry...Ce va spune?Va fi suparat pe mine pentru ceea ce va urma sa fac?Daca ma gandesc mai bine,nici eu nu sunt sigura de ce se petrece,dar cand am vazut expresia ranita a lui Emily,un sentiment ciudat mi-a furnizat tot curajul sa ma duc si sa vorbesc cu el. Nu mai pot lungi asta pentru prea mult timp,trebuie sa o fac,chiar daca o sa vorbesc cu cel care acum cateva zile m-a alimentat cu suferinta si lacrimi sarate.

-Andrew!Vocea mea ragusita nu a avut niciun efect asupra lui,asa ca mi-am dres glasul si am incercat sa formulez o propozitie,dar timpul parea infinit.

-Ce vrei,Lyla?Glasul lui rece era asemanator cu aerul tomnatic,inspaimandu-ma si mai tare. Tot acel curaj nebunesc a fost omorat de tonul lui care suna ca o razbunare,dar nu ma puteam lasa rapusa.

-Imi pare rau...

-Nu am nevoie de scuzele tale,mi-a spus intorcandu-se pe calcaie. Tu nu ai nicio idee cum e sa induri ce am trait eu. Asa ca scuteste-ma!Ii puteam vedea ochii de gheata in lumina difuza a lunii,niste urme rosiatice inca putand fi vizible pe fata lui.

-Deci crezi ca pentru mine e usor sa vin aici si sa te ascult avand in vedere tot ce mi-ai facut?E adevarat,habar nu am prin ce ai trecut,dar nici tu nu stii nimic despre mine. Peisajul antarctic din ochii sai a fost inlocuit de vinovatie,el imediat uitandu-se la tenisii sai negri.

Abia am inceput discutia si deja merge prost. Desigur,Lyla,doar porti o conversatie cu Andrew!Subconstientul meu s-a transformat din nou intr-un ucigas al sperantei,eu incercand sa il arunc iarasi intr-un colt de nepatruns al mintii mele.

-Uite,eu am venit aici sa imi cer scuze pentru ce a zis Harry. Nu aveam nicio idee despre ce s-a intamplat in viata ta,dar se pare ca nu se poate vorbi pe un ton normal cu tine,i-am zis indreptandu-ma spre casa,un fosnet formandu-se datorita intoarcerii mele bruste. Cat de naiva as putea fi incat sa cred ca am o sansa de reusita in toata chestia asta?

-Asteapta!Vocea sa era altfel acum,parand ca soarele rosiatic care apunea cand am ajuns aici. Pielea mea a facut contact cu mana sa,toate acele amintiri napadind peste mine. Am simtit cum cateva lacrimi incep sa izvorasca,insa am inghitit in sec si am clipit de mai multe ori pentru a le tine-n frau. Am revenit la pozitia in care ma aflam acum cateva secunde,amandoi fiind la o distanta la care nu imi imaginam ca vom fi vreodata...pana acum cateva zile. A respirat adanc,fiind constienta ca incerca sa isi gaseasca cuvintele.

-Lyla,eu... A fost o perioada grea pentru mine si cred ca toate astea m-au schimbat. Vezi,eu nu obisnuiam sa fiu asa pana in liceu cand tatal meu a plecat. Chiar daca venea acasa beat-mort in fiecare seara,reuseam sa fac fata batailor care le primeam. Dar cand ne-a parasit...A fost o lovitura grea pentru mine si mama mea. Ea nu se astepta sa ajung asa,sincer nici eu. Ne-a lasat toate datoriile de la jocurile sale stupide de noroc. Mama muncea si asa prea mult,asa ca singura mea sansa era sa ma avant in lumea ''rea'':cea mai usoara cale de a face bani. O minteam pe mama mereu,spunandu-i ca ma duc sa lucrez la brutaria din orasul alaturat. Astfel,eu ma duceam si imi rezolvam afacerile,primind multi bani si ne-am scos din datorii. Toate astea s-au intamplat de la liceu pana...acum cateva zile.