- Ți-am promis că nu fac dragoste cu tine încă! Nu până nu ai încredere deplina în mine.

- O să poți rezista, Damon? Îi spun suav, preluând controlul jocului început de el.
În următoarea secundă sfâșie maieul de pe mine, prinzându-mi sânii în palme, apoi pe rand, în gură. Îmi prindea grijuliu sfarcurile întărite cu dinții și le sugea, ca mai apoi să îi linga și sărute pentru a-i alina. Toată rușinea mea dispăruse, căci îmi lăsasem capul pe spate și îl lăsasem să îmi provoace plăcere. Gemetele mele răsunau în camera și nu am putut să nu îmi împing bazinul, presându-mă de scula lui. Se simțea al naibii de bine!

- Nu mai pot, iubito! Ajută-mă să mă eliberez! Mă imploră din priviri și continua să mă amețească cu acele sărutări. M-am blocat privindu-l speriată și rușinată.

- Ai spus ca o să aștepți.. șoptesc dar el chicotește și mă strânge mai tare de fese.

- Aștept iubito, dar nu mă refeream să facem dragoste. Sunt și alte moduri de a-mi elibera presiunea. Plus că în felul în care te miști deasupra mea nu o să fie prea greu. Și când mă gândesc cum o vei face când voi fi în tine!

Brusc îmi dau seama cât de aiurita sunt. Evident ca se referea la altceva! Știam și eu lucrurile astea doar că nu o mai făcusem până acum și nu îmi doream să râda de nepriceperea mea.

Îmi lua mâna din nou și o mutase pe umflătura din pantalonii lui, mișcându-mă el de-a lungul bărbăției sale.

- Damon, eu.. nu am mai făcut lucruri de genul ăsta. Sunt..sunt virgină.

Buzele lui s-au lipit tandru de ale mele, lăsându-mi de ales dacă limba lui poate pătrunde. Mă atingea delicat de parcă savura fiecare clipă și corpul meu o luase razna.

- Nu te forțez să faci nimic. Dacă nu vrei, nu...

- Dar vreau! Îl întrerup înainte sa continue și habar nu aveam ce mă apucase.
Pe chipul lui apăruse un rânjet subtil și continuase ce a început.

- Doar atinge-mă, iubire! Lasă-te condusă de instincte, purtată de val...

- Damon, dacă fac asta o să ajungem la altceva.

- Îți promit că nu am să las să se întâmple mai mult de atât! Nu vreau să ajungi să regreți cea mai frumoasă noapte pe care am să ti-o ofer.

Drace, îmi udase chiloții numai din câteva cuvinte! De data aceasta eu mă năpustisem asupra buzelor sale și începusem un nou joc.
Ne sărutam flămânzi, iar mintea mea crea scenarii mult mai fierbinți cu mine și Damon decât cele care se întâmplau chiar în acel moment, însă nu cutezasem să transform nimic în realitate. Era evident că scosese la suprafață partea murdară din mine.
Am desfăcut cu grija fermoarul pantalonilor și nasturele ce îi ținea monstrul captiv apoi îmi strecurasem mâna pe sub boxerii lui. L-am privit în ochii cerând parcă o confirmare din partea lui, înainte să îl ating atât de obraznic în părțile intime.
În locul unei glume specifice lui Damon sau al unui surâs batjocoritor, el rânjise și îmi sărutase apăsat buzele, incordandu-si partea de jos.
Am tras ușor de boxeri, dezvăluind erecția lui uriașă, apoi deloc rușinată am prins-o în mână. Drace, nu îmi imaginam că e atât de mare și ca se simte așa. Damon urma să fie primul bărbat din viața mea, iar lejeritatea cu care mă gândeam la asta mă speria. Nu mai ajunsesem niciodată într-un asemenea stadiu cu altcineva.
Mâna mea începuse să se miște de-a lungul bărbăției sale, provocându-i gemete celui de sub mine.

- La naiba, până și mâna ta acolo se simte bine! Continuă, iubito, mă îndeamnă lăsându-si capul ușor pe spate.
Am început sa îmi mișc mâna mai repede, în timp ce cu cealaltă trasam conturul sărutărilor mele, pe pieptul său.
Nu îmi venea a crede că fac primul meu handjob! Dacă cineva mi-ar fi spus că Damon o să îmi intre atât de adânc în suflet l-as fi făcut nebun. Încă nu mă obișnuisem cu partea sensibilă și romantica din el, dar mă încânta al naibii de mult. Mâinile lui încă îmi mângâiau trupul și sânii dezgoliți și habar nu aveam cum reușeam să fiu atât de naturală și fără rușine în poziția aceasta, cu mana mea pe penisul lui. Omul ăsta chiar îmi trezise hormonii, ba chiar îi pusese pe jar.

- Iubito, nu mai rezist! Spune când din nou măresc ritmul, iar gemetele lui se îndesesc.

- Damon, la naiba, m-am îndrăgostit de tine! O spun înainte să îmi dau seama că nu e cel mai potrivit moment pentru asemenea declarații, însă mă ușurez când îl simt încordandu-se și cu un geamăt înfundat se eliberează, fiecare strop din lichidul alb sărind pe pieptul său. Nu mă auzise, și îi mulțumeam lui Dumnezeu, căci după ce făcusem nu mai eram în stare să suport și consecințele cuvintelor mele.

*******

Mă strecurasem în camera lui Blair, imediat ce Damon intrase în baie pentru a se curăța. Se pare că pudoarea mea apăruse abia după ce actul se terminase și așa evitasem o discuție stânjenitoare. Nu era tocmai un lucru demn, dar o lăsasem pe altădată. Fugisem.

Împrumutasem câteva haine de la Blair, și unele produse pentru machiaj și o rugasem să mă ia cu ea la școală. Întârziasem oricum, dar măcar mergeam. Deja lipsisem suficient.
Toată lumea se adunase pe terenul de sport, și aștepta să vorbească directorul despre tabăra în care urma să mergem peste doar 3 zile.
Toată școală votase pentru o anumita locație, însă abia acum aveam să aflăm.
Speram să fie undeva pe o insulă exotică sau măcar un oraș cu multe obiective turistice.

Îl întâlnisem doar pe Chris, care o căuta disperat pe Dara.

- A plecat mai devreme cu Blair. Nu am idee unde vroiau sa plece, dar erau grăbite, îl anunț.

- Mereu dispare așa, chicotește el.

- Mereu mi-ați părut perfecți unul pentru celălalt, îi mărturisesc din senin. Și chiar așa îi vedeam.

- Ai fi surprinsă.. îmi zâmbește amar, lăsând loc de interpretări.

- La ce te referi? Întreb curioasă.

- Dara mă înșeală..îmi mărturisește cu tristețe în glas și rămân muta de uimire. Trebuie să glumească. Nu poate fi serios.

- Chiar nu ai observat? Adaugă apoi. Are o relație cu Zayn de aproape jumătate de an.

Dacă pana acum fusesem uimită, acum eram pur și simplu șocată.

- Am aflat abia după două luni. Și nici acum nu știe. Imediat după asta i-am propus să avem o relație deschisă..adică să includă și aventuri..Atâta timp cât celălalt nu vede și nu află.

- Si..Ai înșelat-o și tu?

- Nici măcar odată.

- Atunci de ce i-ai propus asta?

- Pentru că dacă nu as fi făcut-o riscam să o pierd. Bănuiesc ca nu eram încă pregătit pentru asta. Și nu sunt nici acum. Cred ca dragostea te convinge să faci multe sacrificii. Știu că greșesc, dar aștept doar să îmi treacă. Să nu simt că mi se rupe inima când îl numește pe el iubit, în locul meu.
Povestea lui mă emoționase aproape până la lacrimi, căci îi simțisem tristețea si îmi părea ireal ceea ce face. Îl îmbrățișasem strâns, încercând să îl ajut să se simtă mai bine. Uneori gesturile mici contează.

- Aș aprecia să nu spui asta nimănui, șoptește el și eu incuvintez din cap.

- Incredibil! Aud o voce care mă irită, din spatele meu. L-ai luat și pe Chris acum? Continuă Ivy, scuipând venin însă dispoziția mea nu îmi permitea să sar acum la gatul ei. Mă rezumasem la o singura replică, una dar eficienta.

- Toți sunt ai mei, Ivy! Nu mi-a scăpat nici unul, o anunț zâmbind și o văd cum se depărtează, dându-si ochii peste cap. Acei ochi pe care as vrea sa i scot.
Chris râde și îmi face semn să mergem mai în față. O luasem și pe Chloe lângă noi, căci spre deosebire de Ivy, ea chiar era o tipa în regulă.

Directorul anunțase locația și uitasem instant numele, când doua brațe puternice mi-au înconjurat talia iar acele buze pe care le iubeam s-au lipit de umărul meu.

- De ce ai fugit de mine, iubito?

******

Cine urmărește cartea mâna sus, sa văd câți sunteți! Kisses

Devilicious.Tahanan ng mga kuwento. Tumuklas ngayon