Capitolul 23 - David sau Joseph?

3.6K 266 51
                                    

Capitolul 23 - David sau Joseph?




Învârteam pierdută linguriţa în ceaşca cu cafea. A trebuit să scap cumva din situaţia jenantă pe care Jospeh mi-o oferise cu câteva minute în urmă. Eram aşezată la o masă depărtată, dintr-o cafenea din apropierea casei. Încercam să scap de starea de nervi pe care o aveam, dar era în zadar. Nu mă aşteptam ca Jospeh să apară din nou, mă gândeam că nu aveam să-l mai văd niciodată în viaţa mea. Am crezut că mă uitase şi dăduse uitării şi toate cele întâmplate, întorcându-se la viaţa lui alături de roşcată. Reîntâlnirea cu el mi-a făcut stomacul să se întoarcă pe dos, dar nu am simţit nici pe departe ceea ce am simţit când l-am văzut pe David după patru ani. Cu Joseph, fusese diferit. Când i-am auzit vocea, am crezut că am adormit în braţele surorii mele, credeam că doar îl visam. Când privirele noastre s-au regăsit, unicul lucru pe care mi-l doream era să-i sar în braţe. Dar ceva m-a oprit, m-a oprit din a face vreo mişcare, de a mişca vreun muşchi. Nu voiam ca familia mea să mă vadă aşa cu el. Încă mai rămăsese ceva din vechea Natalie, încă mă comportam de parcă tot ce spunea familia mea era important pentru mine.

Am înghiţit în sec cafeaua amară, încercând să înghit odată cu ea şi amintirile zilelor trecută. Joseph, bărbatul cu care mi-am petrecut un timp îndelungat şi David, soţul meu, la o distanţă de jumătate de metru. Scaunul care era lângă mine s-a mişcat brusc, iar în momentul în care am ridicat privirea din ceaşcă am zărit-o pe sora mea, Edurne. M-a privit plină de îngrijorare, iar apoi s-a aşezat lângă mine.

- Cum te simţi? m-a întrebat, mângâindu-mi braţul.

- Nu ştiu, i-am răspuns.

Habar n-aveam cum mă simţeam. Eram confuză, nimeni nu îmi spunea nimic. Nici măcar conştiinţa mea nu avea de gând să scoată vreun cuvânt, chiar dacă ştia că aveam nevoie de ea în acele momente. Tatăl meu murise, iar eu nu aveam nici măcar o idee de cum trebuia să mă comport. Îmi văzusem familia după patru ani, crezând că se schimbase ceva, dar totul era la el. Ceea ce mi-a făcut sufletul să zâmbească, a fost ultimile clipe alături de el. Nu m-aş fi gândit niciodată că tata ar fi acţionat împotriva mamei mele, luându-mi apărarea după toate cele întâmplate. Dar şi sora mea, Edurne, era mult mai schimbată. Probabil că trecea anilor ne schimba pe toţi câte puţin. David se întorsese în viaţa mea, mă sărutase şi îmi ceruse o nouă şansă. Întotdeauna mi s-a spus că acolo unde a existat iubire, mai există şansă să fi rămas cenuşe. Poate că mie mi se întâmpla la fel cu el, poate încă îl iubeam. Dar era şi Joseph. Îmi fusese dor de el, însă încăpăţânarea noastră şi orgoliul ne-a distrus relaţia. Dar... Îl iubeam?

- Acel bărbat era faimosul White? a întrebat sora mea cu un zâmbet picant.

I-am zâmbit ca o tonată.

- Da, el e, i-am spus jucându-mă cu linnguriţa în cafea.

Noaptea trecută am stat cu sora mea, păzindu-l pe tata. Restul familiei plecase acasă, iar noi am rămas singure. Am profitat de timpul acela pentru a vorbi, pentru a povesti tot ce nu ne-am putut spune de-a lungul celor patru ani petrecuţi departe una de celaltă. Am plâns şi am râs împreună. Am simţit ca şi cum mi-aş fi recuperat sora pierdută. I-am povestit tot ce s-a întâmplat în ultimile săptămâni, tot ce se întâmplase cu Joseph. I-am spus tot, iar ea mi-a spus că ar fi trebuit să las deoparte fricile mele şi să îl iert, să îl înţeleg. Mi-a spus că se vedea că Joseph mă iubea din toată inima şi că acţiunile lui fuseseră doar pentru a mă proteja.

Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum