Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 10 - Nu mai pleca niciodată

Capitolul 10 - Nu mai pleca niciodată

✽

Am rămas fără respirație când l-am văzut pe Joseph la ușa băii din cameră. Arăta excepțional de bine. Sacoul i se așeza atât de bine pe corp încât dă impresia că a fost făcut exact pe măsura lui. Măresc ochii în semn de uimire și îl analizez lingându-mi buza de jos, încercând să-i provoc câțiva fiori doar cu privirea. Cămașa i se asorta foarte bine cu cravata bleumarin cu buline albe, dându-i o tentă de bărbat elegant, dar întunecat și primejdios.

Picioarele mele nu reacționează, refuzând categoric să se miște din loc. Deși teama de a fi văzută de cineva din hotel își făcea loc în mintea mea, eram mult prea paralizată de bărbatul minunat din fața mea. Se mișca voios prin cameră, aranjându-și din când în când părul negru ca pana corbului și buclele rebele ca îi atârnau pe frunte. Privirea mi-era ațintită pe Joseph, iar eu încercam din răsputeri să mă dau în spate pentru a închide ușa cu un picior sau în față pentru a nu fi atât de văzută de cei din exteriorul camerei.

După câteva secunde în care tot încercasem să rostesc cuvinte neînțelese, Joseph se apropie de mine și mă prinde de mână, făcându-mă să tresar. Degetele lui reci mi-au atins vena ce zvâcnea la încheietura mâinii și ceea ce m-a făcut să îmi revin în fire. În mintea mea se derulau o mie de scuze penibile, dar nu puteam folosi nici una. Nu m-ar fi crezut, asta e clar. Bâlbâiala mea spunea de ce am rămas atât de imobilă văzându-l.

- Te uiți la mine de parcă nu m-ai văzut în viața ta îmbrăcat așa, a comentat răzând de reacțiile mele. Făcea mișto de mine. L-am privit prefăcându-mă că sunt supărată.

S-a apropiat de ușă subtil și a închis-o împingând mânerul cu dosul palmei. A rămas tăcut câteva secunde, iar eu am auzit imediat respirația lui agitată și rapidă. Râdea. Se amuza atât de mult pe seama mea încât deja devenea enervant. Recunosc că am rămas șocată văzându-l așa. De ce? Pentru că niciodată nu am fost împreună cu un bărbat care să arate atât de bine, să fie al meu și care să-mi fi spus deja că mă iubește. David nu era ca Joseph. Imaginea lui este una dignă de o carte de dragoste, bărbatul perfect în ochii tuturor.

- Ți se pare normal să mă întâmpini așa? îl întreb deranjată de frumusețea lui ilegală. Dacă nu eram eu? interoghez încruțișându-mi brațele la piept și ridicându-mi o sprânceană, dându-i de înțeles că încă eram supărată.

- Presupun că ar fi rămas la fel de încântată, răspunde el răzând în hohote.

- Bine atunci. Data viitoare o să mă plimb și eu pe holuri într-un tanga. Cum ti se pare asta? întreb provocându-l.

Știam perfect că nu făceam bine, dar mă enerva atitudinea lui nepăsătoare. Recunosc că sunt extrem de geloasă și ceea ce ese al meu doresc să văd doar eu, nu și alte persoane necunoscute. S-a oprit din a râde brusc, privindu-mă furios și poate dezamăgit de ceea ce spusesem. Se pare că roata s-a întors, acum sunt eu cea care trebuie să se abțină să nu facă mișto de el. Deși la cum s-a comportant în ultimele minute cu mine, ar trebui să îi spun mult mai multe.

- Nici să nu îndrăznești, spune autoritar.

- Mai vedem, l-am provocat în continuare.

Cu atenție îmi dau jos pălăria pe care mi-o trimisese la recepție. După ce am ajuns la muncă și am mers către probator pentru a-mi îmbrăca monotona uniformă, am zărit undeva în fundul dulapului niște haine într-o pungă. Joseph mi-a lăsat unul dintre uniformele femeilor de serviciu ca să mă pot îmbrăca cu ele când voi urca la el. M-am ascuns sub un costum negru, o pălărie de aceeași culoare și o pereche de ochelari fumuri. Din fericire, nu m-am găsit cu niciun lucrător în timp ce mergeam spre Joseph.