Se plimbă prin living cu telefonul în mână. Părul lung și creț îi cădea peste ochii verzi și maxilarul încleștat. O fata cu picioare lungi își fuma țigara sfidătoare. Nu îi păsa că el o umilea, o respingea, atât timp cât el îi oferea ceea ce ea își dorea: banii.
-Hai, iubitule, se alintă ea cu voce languroasă, nu te mai enerva pentru zdrențe ca ea.
-Taci, proasto! urlă el. Nu îi ajungi nici până la glezne. M-am lăsat fraierit de proaste ca tine.
Ea pune ochii în pământ. Îl iubea, îi iubea și banii, iar el era un adevărat bărbat atunci când nu se gândea la EA. Mereu era comparată cu Ioana: „Ioana știe să gătească, nu stătea toată ziua să își pilească unghiile.” „Tu nu știi să te comporți, țărancă îmbrăcată în haine fine. Eram mândru să ies cu Ioana de mână, o adevărată femeie, dar tu...”
”-Cine o fi ăla? Cu cine e acum? Din câte mi-a zis Alexandra nu era cu nimeni. Fir-ar de treabă! Doar să mă gândesc că e cu ăla, că o atinge ăla...”
Zgomotul de obiect spart a înconjurat încăperea. Telefonul făcut bucăți zăcea pe podea.
-M-am saturat de obsesia ta pentru ea. Te-am înțeles la început, dar acum...
-Taci! TU, tu ești singura vinovată. Tu cu poveștile tale nemuritoare, mi-ai întunecat mintea. Am pierdut cea mai bună fată și m-am ales cu o scârbă.
Copilașul cu păr la fel de creț ca al tatălui său, cu ochii mari și albaștrii, intră timid în încăpere și fuge repede în brațele tatălui.
-Tati, ești supărat?
Bogdan își schimbă imediat expresia și o expediază pe Aylin din priviri.
-Hei, campionule! Tu nu trebuia să fii la bunica?
Băiețelul de patru ani își privea tatăl cu admirație, iar Bogdan își adora copilul, chiar dacă atunci când a aflat că îl are, era el încă un copil. Îl ia pe Robert în brațe și se așază pe fotoliu.
-Ba da, dar m-a adus mai repede acasă. Tati... îmi e dor de Ioana.
Bogdan înghite în sec.
-Și mie, Robi, Și mie, dar îți promit că o să o revezi curând.
-Mai vrea să fie mama mea?
Își regreta greșeala cu fiecare secundă mai mult. În ultimul an de câte ori o căutase, ea ba l-a evitat, ba îi răspundea ironic, dar lui Robert îi răspundea cu plăcere și îi trimitea diverse cadouri. O iubea și mai mult pentru că îi acceptase copilul și pentru că îl iubea ca și cum ar fi fost al ei. Un an, atât îi ceruse, și apoi avea să se mute la el, să fie o familie fericita, dar nu, el a aplecat urechea la vorbele tuturor panaramelor.
*
Parcul era încântător, iar ei se plimbau pe alee de mână ca doi îndrăgostiți, deși amândoi își suprimau sentimentele. Ea uitase incidentele din trecut, având doar un gust amar, dar îi era dor de băiețelul cu ochi albaștrii. El era intrigat de reacția ei față de persoana care o sunase și voia să știe ce o chinuia atât de mult. O să o facă să uite tot. Mai presus de orice voia să fie cu ea și să o iubească. S-a îndrăgostit de ea de la început. De când a văzut-o prima dată la terasa aia, unde urma să se întâlnească cu verișoara lui Andra. ”Era îmbrăcată într-o rochiță roșie. Părul blond îi mângâia umerii și se întindea ca o perdea până deasupra sânilor. Râsul ei era molipsitor.
-Bună ziua, domnișoarelor! Deranjez? spune el și își drege vocea.
Andra se ridică și îl îmbrățișează.
