Capitolul 14

5.1K 326 45
                                    

Zilele treceau prea încet . Eram un mort umblător și mă durea să fiu așa . Natalie mi-a dovedit în aceste zile cât de sinceră și bună era . Mi-a fost alături și m-a ajutat să trec mai ușor peste despărțirea de Dylan . Şi Caleb la el. Umorul de prost gust mă făceam mereu să râd. Era mult mai uşor.  Puțin spus ușor . Era o durere cumplită în piept care nu mă lăsa să respir . În fiecare noapte mă trezeam din somn nereușind să mai respir . Lacrimiile care curgeau pe fața mea șiroaie mă făceau să înțeleg că așa va fi viața mea de acum .
Mă uitam pierdută pe geam , dar tresar când simt o mâna pe umărul meu . Întorc capul și remarc că Natalie era îmbrăcată în niște haine sport , iar un zâmbet tâmp îi era așternut pe toată fața .
- Sophia , după atâta timp a venit momentul să vezi din nou lumea . Să te transformi și tu . A trecut prea mult de atunci și nu este sănătos pentru lupoaica ta . O să facem o mică plimbare pe aici și totul va fi bine . Ce zici?
Mă uit atent la ea și aveam impresia că a înnebunit de tot . Chiar credea că îmi ardea de alergat și țopăit când eu abia acum câteva zile mi-am părăsit sufletul pereche ?
- Îți mulțumesc de grijă , Natalie , dar nu mă simt prea bine pentru alergat . Altă dată , acum du-te fără mine .
- Nu , nu , nu . Plecăm împreună și punct .
Atunci mă apucă puternic de mână și mă duce în cameră unde mă îmbracă într-o pereche de colanți negri și un maieu albastru . Aceasta îmi face un coc deasupra capului în timp ce bombăbanea cât de frumoasă sunt . Sărăcuța , are probleme cu văzul , nu vede cât de bombă nucleară arată ea .
În cele din urmă părăsim casa cu multe rugăminți de ale mele de a mă lăsa să stau și multe alte amenințări din partea ei că dacă nu vin numai văd mâncare pentru o săptămână .
- Sophia pot să te întreb ceva?
O aud pe Natalie cum îmi spune pe o voce joasă în timp ce mergeam spre un drum necunoscut mie .Îmi întorc privirea curioasă spre ea şi încuvintez din cap.
- De ce ai fugit?
Mă întreabă oprindu-se în loc şi se intoarce spre mine cu o privire plină de speranță , încercând să mă convingă de a îi spune însfârşit adevărul. Îmi deschid gura ca să îi răspund cu "nu" pronunțat , dar după o închid la loc. Natalie îmi dovedise că pot avea încredere deplină în ea. Simțiam mai mult nevoia să îi povestesc ei decât am simțit la Leila sau Caleb.
- Bine , dar promite-mi că nu mai spui la nimeni.
- Promit.
Îmi spune entuziasmată Natalie în timp ce îmi cuprinde mâna stângă , strângând-o ca să îmi dea curaj să vorbesc în continuare.
- Provin dintr-o haită pe nume Shadows. Alpha-ul meu Armin Caron voia să mă mărite cu un alta Alpha pentru putere.
Pentru o secundă privirea lui Natalie îngheață , iar imediat după apare durerea şi nervositatea.
- Ce idiot tâmpit! Cum putea să îți facă una ca asta. Stai liniştită , iubire , că dacă pun mâna pe el o să îşi dorească să fi trăit.
- Aş vreau eu.
Răd în timp ce Natalie îmi zâmbeste vag şi mă cuprinde în brațe.
- Atunci de ce ai fugit de Alpha-ul Suprem care putea să îți ofere protecție?
Îmi sopteşte ea la ureche şi o strâng şi mai puternic în brațe.
- Nu vreau să moară nimeni, Natalie. Fosta mea haită ar fi pierdut cu siguranță şi mulți dintre ei şi-ar fi dat viața încercând o luptă care era deja pierdută de la început. Nu pot permite asta.
- Totul va fi bine. O să vezi , o să se termine curând. Promit.
Mai stâm îmbrătişate un timp până când decidem să mergem încontinuare .Mă simțiam mult mai bine odată ce am putut să îmi destăinui tot ce aveam pe suflet. Însfârşit cineva mă întelegea. Drumul a fost unul liniștit și necunoscut . Nu eram pe teritoriul unui Alpha și eram libere să facem tot ce ne dorim , fără reguli , fără griji . Lupoaica mea țipa de nerăbdare pentru a fi eliberată după atâta timp . Să simtă vântul cum îi alină blana , pământul cald și moale cum se apasă sub greutatea membrelor ei , să se simtă încă odată în putere . Era singura cale prin care și-ar putea reveni din depresia foarmată din cauza ruperii legăturii cu sufletul ei pereche . Și într-un fel cine eram eu să o opresc. Avea dreptate Natalie când spunea că în momentele astea cel mai bine ar fi să lași totul afară . Și ce merge mai bine decât să îți lași lupul să preia comanda și să își exteriorize sentimentele dacă nu în natură?
- Sophia orice ar fi să nu te îndepărtezi prea mult de locul asta . Nu este foarte sigur și nici nu ști de cine poți da pe aici . Nu toată lumea e drăguță cu tine , să ți minte asta .
Îi zâmbesc și dau din cap în semn afirmativ . Se comporta mai rău decât mama atunci când mă duceam pentru prima oară singură la școală . Chiar dacă aveam nouă ani , mamei mele încă îi era frică că voi păți ceva pe drum chiar dacă școala era la cinci minute distanța de noi . Atunci un alt sentiment m-a cuprins : dorul de casă . Nu trebuia să am acest dor pentru ei la ce aveau de gând să îmi facă , dar nu mă puteam abține . Erau părinții mei până la urmă .
Cu o ultimă privire , Natalie face un salt și se transformă într-un lup mai mic decât al meu, cu o blană de un roşcat deschis și niște ochi de un alb imaculat . Un urlet de bucurie îi scapă , îmblânzind toată pădurea și cu o viteza uluitoare își face prezența dispărută . Priveam în urmă ei și nu înțelegeam cum putea fi atât de liberă , atât de puternică . Avea aceaşi vărsta ca şi a mea , dar se comporta ca un copil de zece ani . Și atunci îmi picase fisa . Ea oare avea suflet pereche ?
Nu imi spusese nimic până acum de viața ei personală înafara faptului că tatăl ei era o jigodie , iar mama ei murise mai demult .

Las acest gând pentru mai târziu când o voi întreba mai în detaliu totul și las controlul asupra lupoaicei mele . Oasele mi se deformau , iar blana îmi acopera toată suprafața pielii , lăsând albul imaculat să strălucească în lumina soarelui . Era o transformare dureroasă din cauza neglijenței pe care i-o acordasem lupoaicei mele zilele trecute , dar asta mă făcea să mă simt mai vie . Durerea mă ajuta să mă desprind din coșmarul meu în care mă scufundam tot mai mult . Odată terminată transformarea , mă șimteam ca nouă . Era o relaxare totală asupra corpului meu , dar și al psihicului meu . Un urlet puternic îmi scapă în timp ce toate sentimentele care se adunaseră până atunci se eliberau odată cu el . Am închis ochii și am lăsat totul sub controlul Lupoaicei mele .

                              *

Orele treceau , iar eu tot nu mă opream . Alergam chiar dacă corpul meu numai rezista mult . Eram într-o stare de euforie , o stare mult prea liniștită și știam că odată transformată înapoi în om această stare ar fi dispărut , iar coșmarul meu revenea la viața .

Atunci un sentiment ciudat îmi acaparează tot corpul . Pierdută în gânduri , nu remarcasem că depășisem de mult granițele pe care Natalie mi le interzise . Acum eram pe teritoriul unei haite . Iar norocul meu s-a dus de mult , numai aveam șanse ca Beta-ul haitei să mă găsească și să aibe grijă de mine din cauza că acesta între timp se îndrăgostise de mine . Era chiar culmea .

Cu pași înceți și calculați, mă îndreptam spre graniță pentru a-mi salva viața . Cu urechile în alertă pentru orice sunet aveam norocul ca patrulele haitei să nu mă găsească până ce treceam de teritoriul lor . Puteau fi schimburile de tură ceea ce înseamnă că un sfert de oră nu umbla nimeni pe aici și puteam scăpa basma curată .
Când mai aveam câțiva metri de graniță , niște mârâituri mă fac să îngheț pe loc . Îmi fac curaj până la urmă și îmi întorc capul în spate . S-a dus cu viața mea.

Un lup mare şi înfiorător își arată colții periculos spre mine . Avea blana de culoare cafenie și niște ochi mari de un negru foarte pătrunzător . Mă privea ca un ucigaș care își aștepta victima . Dar nu știam de ce să îmi fie mai frică .
Că era un mascul sau că era un Alpha?

       
                                                                                                                   *

                                                                                       " Always trust your Queen "

 
                              *

Vă recomand să citiți noua carte A New Beginning de câtre ShineGzbsiMira101111 . Vă mulțumesc.

Alpha and the RogueWhere stories live. Discover now