Bloody secrets

Prolog

Paul.

Cel mai iritant moment al vieții mele veşnice este atunci când dimineața, însoțită de razele fierbinți ale soarelui îmi tulbură somnul liniştit. Chiar dacă inelul primit de la mama împiedică razele soarelui să mă rănească, dat fiind faptul că sunt un vampir antic şi plictisit, tot pot simți o căldură sufocantă ce se răsfrânge pe pielea mea.

Las un oftat să îmi părăsească buzele şi mă ridic din pat, cu mişări bruşte, fiindcă ceasul de pe noptieră îmi dovedeşte faptul că sunt în întârziere. Da, aşa este. După nu ştiu cât timp, am hotărât că anul acesta voi face o schimbare radicală cu precădere la atitudinea mea şi voi îndepărta trecutul, lăsându-l să plutească într-un nor al uitării.

Îmi înşfac o pereche de blugi negri, însoțiți de un tricou alb şi cu una dintre calitățile mele de vampir, şi anume viteza, mă îmbrac mai repede decât am făcut-o vreodată.

Nu ştiu de ce îmi fac atâtea probleme şi sunt atât de stresat. Poate doar pentru că e prima zi de liceu, după zeci de decenii în care mi-am vărsat amarul vieții, încercând să uit de toate problemele, simțind gustul metalic şi ademenitor al sângelui.

O ultimă privire aruncată în oglindă, la reflexia mea, pe care mi-o pot vedea (sunt un vampir, nu o fantomă) şi cobor scările cu o rapiditate ce mă uimeşte chiar şi pe mine.

Înşfac telefonul de pe masa din sufragerie şi îmbrac o jachetă subțire, apoi ies cu viteză pe uşă.

Nu ştiu de ce sunt nervos în legătură cu această zi. Am fost nevoit să înfrunt experiențe mai rele ca aceasta şi le-am făcut față fără să schițez vreo emoție.

Poate fiindcă totul s-a schimbat. Multe s-au schimbat într-un secol...de la cel mai mic detaliu, până la clădirile ce împânzesc oraşul acesta, odată lipsit de culoare.

Îmi trec frustrat o mână prin păr când realizez că deja mă aflu în fața liceului în care îmi voi petrece un an.

Cred că deja fac o impresie proastă. Adica e ciudat să vezi un tip neobişnuit de bizar, ca să spun aşa, holbându-se la un amărât de liceu cu o față inexpresivă.

Scutur din cap şi intru pe uşile larg deschise ale liceului, încercând să evit aglomerația asta.

Nu era aşa înainte.

Mă îndrept cu paşi repezi către secretariat, unde am norocul de a vedea doar un adolescent, în ciuda faptului că mă aşteptam să fie mulți şi înghesuiți ca nişte sardine.

Nici doua minute nu trec, că îl văd pe acel elev ieşind pe uşa transparentă a secretariatului.

Mă ridic de pe scaun şi mă apropii de birou, în spatele căruia stătea o femeie de cel puțin patruzeci şi cinci de ani, care arăta plictisită, după expresia ei facială.

- Bună ziua, mormăi pe un ton uşor politicos.

- Numele? întreabă femeia pe un ton uşor pițigăiat, fără alte adăugiri.

- Paul Wesley.

Aceasta cotrobăie prin câteva sertare, apoi îmi înmânează orarul şi cheia de la dulap, urându-mi baftă în acest an.

Mă abținusem să îmi dau ochii peste cap la tonul pe care îl folosea. Femeie, nu strică să nu mai fi aşa plictisită de viață.

Cine vorbeşte...chiar eu.

Ajung la dulapul cu pricina şi atunc o privire fugară pe orar, constatând că am muzică. Super, acum unde dracu e clasa aia?

Conform ceasului de la telefonul meu, mai sunt două minute şi se sună de intrare.