Jocuri Primejdioase

Gemenii Bennet

- Ești mai inocentă decât mi-am închipuit, spuse apropiindu-se și mângâindu-mi faţa.

- Se poate spune și așa, am spus râzând.
- Mă simt onorat să am alături o femeie ca tine. Nu știu cum s-au purtat alți bărbaţi cu tine, dar eu voi avea grijă te fac foarte fericită, spuse sărutându-mă scurt.
Ceea ce-mi spusese aproape mă făcuse să plâng. Niciun bărbat nu fusese atât de blând și atent cu mine. Și nimeni nu încercase măcar să aducă în discuție fericirea mea.
- Mă duc să mai fac un duș, spuse luându-şi prosopul de pe jos și depunând un sărut pe obrazul meu.
Aveam și eu nevoie la baie așa că am plecat cu mintea plină de Waylon. Când am deschis uşa şi am dat de bezna de acolo, am bâjbâit după întrerupător. Când am găsit în sfârşit ce căutam, am aprins lumina și am încremenit. În mod clar greșisem uşa, pentru că mă aflam într-un superb dormitor violet, unde vedeta era în mod clar patul imens cu baldachin, care era plin de mătase şi voal negru. Mi-am permis să  privesc totul mai atent şi am descoperit pe noptiere şi pereţi plin de rame cu poze care îl conţineau pe Waylon şi o femeie blondă... O poză în Paris, una pe o plajă însorită, una la o petrecere fiţoasă şi... una la nunta lui? El sărutând femeia aia în rochie de mireasă... Ochii mei s-au umplut automat de lacrimi. Asta nu mi se întâmpla mie... ori era căsătorit, ori fusese. Dar de ce mă minţise? Spusese că nu a avut nicio relaţie serioasă, dar asta ce era? Evident, fusesem aventura lui extraconjugală sau cel puţin doar distracţia lui. Poate plănuise să fiu amanta lui, dar nu avea să rămână aşa. Totuşi, dacă asta era casa lor, unde era ea? 
Lacrimile mi-au umplut probabil faţa, dar continuau să curgă oricum. Uram că avusesem dreptate.
- Rachel? Am auzit vocea lui uimită în spatele meu. 
- Nu mai vreau să te văd niciodată, am spus cu o voce răguşită. 
- Rachel, lasă-mă să-ţi explic, spuse întorcându-mă spre el. 
- Nu vreau să aud nimic, Waylon. Vreau să plec, acum! am spus răstit.
- Rachel, iubito, tu chiar nu înțelegi, spuse râzând. 
- Ba, înțeleg foarte bine. M-ai mințit, ce mai e de înțeles?
- Scumpo, nu te-am mințit, spuse şi mai amuzat.
I se părea amuzant? Faptul că mă rănise îl amuza? Nenorocitul... M-am smucit din mâinile lui și am plecat să îmi iau lucrurile. El m-a prins din urmă, plasându-se în fața mea. 
- Ascultă-mă, te rog, spuse cu serozitate. Ăla nu sunt eu, explică băgându-mă în ceaţă. 
- Atunci cine e, sosia ta? Am întrebat şi mai indignată că mă mințea în continuare. 
- Teoretic e sosia mea şi eu a lui. Iubito, e fratele meu geamăn, spuse cu blândețe. 
M-am uitat la el ca la felul paişpe. Oare chiar îşi bătea joc de mine?
- Uite, ia loc şi aşteaptă-mă aici. Ai încredere, spuse rugător. 
M-am aşezat pe patul lui ştergându-mi lacrimile şi încercând să îmi revin din şocul trăit. Dacă era aşa cum spusese el, am fost cea mai mare toantă a universului. Îl acuzasem pe nedrept şi m-am comportat ca o idioată. 
În scurt timp s-a întors şi Waylon cu ceea ce părea a fi un album. S-a aşezat lângă mine şi l-a deschis undeva la întâmplare, făcându-mă să mă cutremur. Erau doi de Waylon frumoşi şi eleganţi, identici. Aveam un sentiment de vinovăție apăsătoare, care mă lăsase fără cuvinte. 
- Iar femeia pe care ai văzut-o în dormitorul care a fost cândva al lor, e soţia lui. Mă rog, a fost, oftă el.
- Îmi pare rău pentru ce ţi-am zis şi pentru reacție, am spus privind podeaua. 
- Hei, nu e nimic, spuse ridicându-mi bărbia şi întorcându-mi faţa spre el. E vina mea, am uitat să menționez existența fratelui meu, dar având în vedere că nu l-am mai văzut şi nu am mai vorbit de ani de zile, tind să uit de existența lui, spuse cu ranchiună.
- Nu ştiu dacă e doar părerea mea, dar pare că nu vă înţelgeţi prea bine, am intuit. 
- Nimic mai adevărat. Haide, fă-te comodă, e o poveste lungă. 
Ne-am pus amândoi în pat sub pătura mătăsoasă, iar eu am profitat de faptul că purta doar o pereche de pantaloni negri de pijama şi mi-am pus capul pe pieptul lui tare şi fin. 
- Eu şi Cedric nu ne-am înțeles niciodată, oftă el. De când eram mici şi locuiam aici împreună cu părintii noștri, făcea mereu o competiție din orice se ivea: cine avea note mai bune, cine era un atlet mai bun, cine îi aducea cadouri mai frumoase mamei, cine ieșea cu fete mai frumoase, cine era mai talentat...Deşi eram de multe ori mai bun ca el la unele lucruri, se credea totuşi superior, dar l-am lăsat în pace aşa cum era. Din păcate şi părinţii i-au dat aripi, iar asta l-a făcut să devină şi mai superficial. A intrat la Medicină, eu am făcut în paralel Arte Vizuale şi Managementul Afacerilor, iar el nu mai ştia cum să facă să mă depășească. A întâlnit-o pe Selene, femeia din fotografii, cu care a stat câţiva ani împreună, după care s-au căsătorit, luându-mi-o din nou înainte în jocul lui enervant. La un moment dat, terminând facultatea primul, am reuşit să mă aranjez pe plan material, în timp ce el era încă student căsătorit pe banii părinților. Să zicem că avea un IQ bun doar când venea vorba de şcoală. 
- Fratele tău pare cumva Yin şi tu Yang în povestea asta, am afirmat puţin şocată de povestea vieţii lui pe care eu o văzusem mai roz decât era. 
- Ceva de genul, spuse mângâindu-mă pe păr. Dar nu astea au fost părţile rele. A devenit atât de disperat de jocul lui bolnav, că s-a implicat într-o afacere ilegală. Selene a aflat, şi a venit rugându-mă să o ajut să-l aducă pe drumul cel bun, pentru că se simţea în pericol. Mai ales că rămăsese însărcinată şi voia un viitor sigur alături de el şi copil. Doar eu ştiam de sarcina ei şi m-am chinuit mult să o ajut, dar Cedric era un caz pierdut. Selene l-a confruntat, aducând cam multe cuvinte de laudă la adresa mea, iar el a tras imediat concluzia că l-a înşelat cu mine. În momentul ăla, Cedric a decis să scoată o armă şi să ne facă felul. Pe ea a împuşcat-o mortal, iar pe mine m-a nimerit uşor în umăr. Acum e la închisoare şi nu va ieşi de acolo pentru mult timp, spuse cu tristeţe. 
Mi-am strâns braţele în jurul lui încercând să îl consolez. Aparent, nu doar eu am avut un trecut dureros. 
- Îmi pare rău, am spus mângâindu-l pe piept. 
- Sunt bine, iubire. M-am obișnuit de mult cu ideea. Şi sunt recunoscător că ai apărut tu, pentru că de când au plecat părinții mei din casa asta, oricâte femei au fost aici, m-am simţit mereu singur. Iar tu ai schimbat asta. 
Pentru o clipă am mârâit în sinea mea gândindu-mă câte femei au zăcut în patul lui, dar speram că eu voi zăcea aici pentru totdeauna, iar asta mă consola. 
- Acum hai să lăsăm la o parte lucrurile triste, vreau doar să mă bucur de timpul petrecut cu tine în brațele mele, spuse strângându-mă cu putere la pieptul lui. 
M-am cuibărit fericită acolo, pentru că probabil era prima dată când niciunul dintre noi nu se mai simțea singur şi în mod clar niciunul nu mai ducea lipsă de iubire. 

***