Anelice, tu știi cum e să suferi în tăcere? E cea mai nasoală suferință, cea mai dureroasă. Să nu vrei, să nu poți să împărtășești povestea sufletului tău lovit de soarta, să nu ai cui să îi spui pentru că într-un final nimănui nu îi pasă cu adevărat de ceea ce trece prin mintea și sufletul tău zdrențuit de sentimente. Asa că taci, și suferi. Și suferi și taci, Anelice, și te simți ca ultimul om, și poate nici ca el.
Este destul de greu să suferi și asa, dar să nici n-ai cui să ii spui, n-are cine să îți spună o vorba bună, este de milioane de ori mai greu.
Aici vin trei cazuri de oameni, Anelice. Cei care se îîncăpățânează să nu vorbească cu cineva pentru că "rezolvă ei", cei care chiar nu au cui să îi spună din diverse motive evidente sau mai puțin evidente, sau cei ca mine. Cei care nu vor să îi facă pe ceilalți triști cu propria suferință. E destul că sufăr eu și atât. Ce treaba ai tu cu suferința mea, Anelice? Te doare pe tine sufletul pentru ceea ce mi s-a întâmplat mie? Ți se sfâșie ție propria persoană pentru că așa sunt eu? Mi-e greu să cred, draga Anelice.
Mi-am pierdut dorința de a scrie, Anelice. Din cauza suferinței și din cauza lui. Altul lui. Dar ce contează?...
YOU ARE READING
Scrisori catre Anelice
Short StoryAseara am vorbit cu stelele. Iar ele mi-au raspuns. Le-am intrebat de el, l-am intrebat de ce ma face sa sufar. Le-am intrebat despre norocul meu, le-am intrebat de lume. Le-am intrebat daca sufera cand vad, de acolo de sus, rautatea de pe pamant. N...
