Iubire de rubin (Vol 2)-Finalizată

Capitol 28- O eternitate impreuna

Dupa o saptamana

Soarele nu-si mai arătase chipul de doua zile, inca un motiv in plus pentru ca Victoria si Mark sa nu paraseasca dormitorul. Coborau o data pe zi la parter, sa-si pregateasca ceva de mancare, insa asta se intampla dupa o noapte si o zi in care nu gasisera puterea sa se indeparteze unul de celalalt nici macar o secunda. Cotul Victoriei se vindecase aproape definitiv, in locul inflamatiei ramanand doar o mica vanataie. Leziunile lui Mark ii mai puneau unele probleme, insa ultimele nopti petrecute in bratele Victoriei, il facu sa uite de durere. Se iubeau si simteau astea prin toti porii, in fiecare minut. Nu mai interpretau nici un rol, dupa ceea ce patimisera, acum isi reconsiderau relatia pe un fagas ce se intrevedea a fi absolut minunat.

-Cred ca mi-e foame, spuse Mark intinzandu-si mana peste trupul gol al iubitei lui.

-Crezi sau ti-e foame? intreba Victoria amuzata. Mai stii macar cand ai mancat ultima data?

-Aaaa, ieri?

-Ha! Te-am prins! Ai zis ca iti sunt de ajuns...

Mark se ridica intr-un cot si se uita la ea ranjind.

-Esti o delicioasa, dar nu ai prea multe calorii. Ceva mai consistent cred ca... dar nu mai apuca sa duca la bun sfarsit ce avea de spus pentru ca se arunca asupra ei, incepand sa o gadile.

Victoria chicoti amuzata si se substrase din bratele lui, ridicandu-se in sezut si rezemandu-se de marginea patului, facandu-i semne disperate sa termine.

-Stai, lasa-ma! Te lovesc!

-Nu ma sperii asa usor, ii replica el.

-Atunci te impusc!

La auzul acestor vorbe, Mark incepu sa rada, insa inceta sa o mai gadile.

-Ha! Bine ca stiu la ce esti sensibil.

-La tine sunt sensibil! ii raspunse el facandu-i cu ochiul.

-Si la calibrul 9mm.

-Ai vrea tu!

Victoria ranji scotand limba la el. Ramasera cateva secunde intr-o liniste deplina, apoi ea fu cea care i se adresa intr-o maniera foarte serioasa.

-Cand crezi ca va veni James?

-Deja te-ai plictisit de mine? intreba Mark luand o fata nevinovata.

-Nu asta am vrut sa spun, murmura Victoria, sarutandu-l pe frunte. Doar ca au trecut cateva zile. Te-ai gandit ca nimeni nu stie unde ne aflam? Nici macar noi. Nu prea mai avem alimente... tu trebuie sa mergi la control, continua ea taraganand cuvintele.

-Imi suna a panica tot ceea ce spui. Sunt sigur ca totul va fi bine. James e bine.

-Sunt sigura ca ai dreptate si ca se poate descurca singur, doar ca... tot ce vreau este ca arienii sa sfarseasca in inchisoare.

-Eu nu-i vreau doar in inchisoare. Astia nu merita un pat asigurat pentru noapte, un acoperis care sa-i fereasca de ploaie, nu merita pur si simplu.

-Vorbesti de parca inchisoarea este un hotel de cinci stele, zise Victoria razand.

-Am fost prin cateva, ii raspunse el scurt.

Victoria se uita la el surprinsa.

-Ai cazier? intreba ea.

-Cum as putea sa am si sa fiu politist? Am fost in inchisoare pentru infractorii pe care i-am arestat.

-Inteleg, ii raspunse Victoria strambandu-se. De cateva zile ma simt proasta.