Sub treptele popularitatii

5.

-Acum, inteligenţa cenuşie, vrei să-i dezvălui şi sufleţelului meu modalitatea ta de a escalada casa? Nu de alta, dar ştii, mi-ar prinde bini di tăt nişte somnic. Hai, te roagă urât mătuşica Becca! Pupici, pupici!

-Mişcă... Pe aici. îmi răspunse acru. Oare de ce? Ce am făcut aşa de rău încât s-a ofâstâcat... dintr-o dată? Mmmm, Ancuţa nu ştii să apreciezi oamenii la justa lor valoare! Mare greşeală, scumpo! Dar, ştii ceva? Nu-i cu supărare! Te învăţ eu cât de curând! Să vezi ce bine o să-ţi prindă! Da, da! Să te scuip dacă n-o fi aşa!

-Mătuşile primele! imi zise zâmbind complice si arătându-mi o scară înaltă până în dreptul ferestrei camerei sale. O, minunat! Absolut fantastic! Eu de ce Dumnezeu nu am zărit-o mai devreme?! Dar, stai... Poate că nu am vrut să o remarc. Da, parcă sună mai plauzibil.

-Şi în afară de asta nu pot să folosesc vreun copac, ceva? Ştii tu, gen Batwoman. Sar aşa: fşiuuu! îi explicasem gesticulând si făcând tot felul de sunete ciudate. Specific mie. Vă rog, vă rog, ajunge cu atâtea aplauze! Gata, încetaţi!

- Ochii tăi văd vreo altă cale? Că ai mei, nu. Of, eşti aşa de tâm...

-Nu mai tâmpită decât tine, dulceaţă de lămâie! Fă paşi pe gazon, am nevoie de spaţiu. O fac şi pe asta acum; ce naiba?

Acolo, da, fix acolo! Cu dreptul, împiedicato, nu cu stângul! Dreptul... aha! Ăla deci! Foarte bine, pe urmă şi cealaltă gladiolă. Excelent! Huh, cine a zis că mi-e frică mie de o astfel de acţiune ?! Pffff, ce fraier!

Aualeo, sariţi, cad, crăp! E prea mare distanţa! A cincea treaptă, deja e prea mult! Închide ochii, respiră, deschide-i uşor şi... Urcă odată că n-am întreaga noapte la dispoziţie ca să stau după fundul tău !?

-Adrenalină, fato! Asta da viaţă! Iuhu! urlu către Anca care mă străpungea exasperată cu privirea. Zici că arunci cu săgeţi, la ce faţă ai! Las-o mai moale, ca n-am chef să rămân înfiptă pe aici! Îi mai aruncasem o vedere la care îmi răspunse cu un fel de oftat-mârâit.

Şi-ncă una, şi-ncă doua, şi-ncă patruzeci şi nouă. Felicitări, Becca! Aruncă-te pe geam! Nu, nu. În geam, dragă! Bun. Acum că am intrat în cocina Ancăi, trebuie să mai duc la bun sfărşit încă un lucru. Doar unul mărunt de tot. Promit!

Acestea fiind spuse, m-am aplecat uşor pe fereastră şi am determinat scara s-o ia frumuşel din loc. ,,Grozavă treabă!" îmi spuneam în timp ce mă băteam singură pe umăr. E, asta-i bună! Se descurcă ea! Momentan, nu mai pot gândi nimic altceva. Am nevoie neaparată de un duş. S-o ştergem!

                                                                          ***

,,Veeeta! Mi-ai furat racheeeta! Eu te spun lui..."

-Deschide uşa, animalo! aud urlând. Oare cine putea fi?

-Animală-i mă-ta! Pardon, doamna mă-ta! Nu descui nimic, nu primesc cu colindul! Limba aceea a ta nu se conectează niciodată la creier? Ai probleme cu reţeaua... Pană rezolvi, stai aici de pază!

-Ce tot faci acolo? mă iscodeşte din nou. Hai că-i bună!

-Limonadă, na! Am şi prăjituri cu ciocolată. Vrei? Şi dă sonorul mai încet că trezeşti vecinii.

Auzi tu, cica ce fac aici! Cânt la vioară în timp ce sar de pe trambulină! Mulţumită? Perfect! Zbiară în continuare cât vrei. Nu-mi pasă. Uită-te şi tu cum mă face să uit unde rămăsesem cu cântecul! 

Şi după mai bine de zece minute în care nu am făcut nimic altceva în afara faptului de a mă gândi la nemurirea sufletului, mi-am amintit eu aşa că... Nu am tras apa! Ei bine, iată că în timp ce îmi tot răsuceam ochii holbându-mă la papucii mei de casă cu iepuraşi, observ ca apărut de nicăieri un maldăr de moloz din jurul closetului. Vai mie! Mr, Proper, Mr. Muscle, unde sunteţi băi aştia, când are omul nevoie de voi? Trageţi chiulul, ăi? Şi uite aşa am început să lovesc cu pumnii şi picioarele gresia şi dulapurile! Staţi calmi, eram pe ritm! Măi, măi! Ia ghici mai departe!

-Mademoiselle, ai face bine să-ţi procuri o mască lacrimogenă! Se lasă cu levănţică şi iasomie! o informasem pe Anca. A, buna şi ţie Amanda!

-Bună să-ţi fie inima! Pot să ştiu şi eu de ce dărmai baia întruna până acum? Ce ai făcut? Te-ai spălat la ora asta? mă întrebase cercetându-mă adormită. Mda, păi nu-i de mirare că sunteţi mamă şi fiică!

-Să mă spăl? Nu, drăguţo! Tu nu îţi aminteşti că eu mă îmbăiez numai de Paşte, de Crăciun şi de Anul Nou? Dar de Anul Nou nu mă mai spăl, că doar fac asta deja de Crăciun! Băi voi v-aţi îndobitocit? Zău aşa, ce poate face un om într-o baie!? îi spuneam în timp ce mă dădeam intenţionat la o parte doar ca să o las pe Amanda să vadă mai bine peisajul din acea sală...

Aceasta îşi indreptă palma către gură. Făcuse ochii cât cepele.

-Ei, nu s-a întâmplat nimic! Doar am jucat table cu Wecinu' Costică! Se pare că el a câştigat. Norocosul... mă apăram de zor, zâmbind fără niciun stres. Acum, vă rog să mă scuzaţi.

1-0 pentru mătuşa Rebecca! 

Punct ochit, punct lovit! Şi ăsta e de abia începutul, mami!

***********

Mulţumesc celor ce au citit. Îmi pare rău că am lălăit-o atât şi că mi-a fost lene să postez mai devreme. Sper doar ca acest capitol să nu vă fi dezamăgit, şi din contră să vă fi amuzat. Aştept părerile voastre. 

P.S: În dreapta e ceva ce am ascultat eu în timp ce scriam. Dacă aveţi chef, puteţi să faceţi şi voi la fel. A, şi cântecul nu are nicio legătură cu ,, ritmul" poveştii. Nu  mă întrebaţi de ce l-am pus.