Sub treptele popularitatii

1.

Cinci zile mai tarziu

M-am straduit sa-mi deschid pleoapele in zori pentru a ajunge cel putin in jur de ora zece. De la capatul cozii de peste si pana in centrul acesteia e o distanta considerabila si n-as vrea sa ma topesc pe la amiaza ajungand in patru labe si tinandu-ma de toti stalpii catre resedinta Popescu.

Am indesat in graba aproape jumatate din garderoba, topaind pana la tavan deasupra valizei. Mai aveam fix jumatate de ora pana la plecarea microbuzului, iar eu tot in pijamale zacem. Impleticindu-ma din cauza unei cete nesuferite ce-mi acoperise ochii, eram mai-mai sa aterizez in closet.

-Oh, baiete! Avem de munca cu tine...am mormait in timp ce ma priveam strambandu-ma in oglinda. Oh, si n-avea de gand sa se termine repede! Parul mi-era in toate directiile; nici n-aveam nevoie de fixativ. Semilune purpurii isi faceau in continuare veacul pe chipul meu si pe langa asta, am constatat ca dormisem cu gura deschisa. Mi-am luat avant si am dat startul numaratorii inverse. Intr-o mana tineam bine strans rimelul, iar in cealalta, intr-o doara, rujul, facand schimb din secunda in secunda cu corectorul si toate celelalte ,,unelte''.

Trei minute! Trei mi-nu-te! T-r-e-i m-i-n-u-t-e! Record!

Am tras cu ochiul din nou asupra ceasornicului atarnat stramb de perete. Am sfarsit actiunea tipand in nestire, alergand nestiind unde si napustindu-ma din nou asupra geamantanului, maltratandu-l si mai rau. Am intors pe toate fetele o rochie de vara alba si am izbutit intr-un final dupa ce am verificat bineinteles lumina si robinetele de un milion de ori, deschizand si inchizand usa de la intrare regulat, sa dobor scarile, galopand ca un cal turbat dupa un taxi.

 Pana la gara, am inceput sa cred ca odata cu caldura asta, si creierele oamenilor fierb in continuu. De ce? Pentru ca imi tot aruncau priviri piezise cu un fel de subanteles idiot pe care jur ca nu l-am putut intelege. Ba chiar o batrana facea doi-trei pasi, se oprea, iar mai mergea ce mergea, iar se oprea si intorcea capul. Nu e vina mea. Am incercat sa reactionez cat de normal, si i-am vorbit cu frumosul:

-Ce te tot holbezi, femeie? N-ai televizor acasa? Aici nu ruleaza niciun film 3D pe gratis. Hai, caramba! 

-Muica, du-te cu Dumnezeu! ingaima aceasta ridicand o mana in aer, aratandu-mi o destinatie necunoscuta. Isi potrivi ochelarii pe nasul coroiat ce-i ajungea pana aproape de buze si dadu sa se intoarca, dar nu inainte de a ma onora din nou cu privirea ei banuitoare. In timp ce se indeparta, puteam sa pun ramasag ca incepuse sa isi caute ori sa-si aranjeze lenjeria intima de sub maldarul de boarfe ce-i atarna ca o pilota. Mi-am facut cruce si am verificat pentru a zecea oara in zi orologiul. 

Aproape ca am zburat, muscand din asflat bucatica cu bucatica pana la microbuz. Eram ultima intarziata. Nimic nou.

Unde sa ma asez, unde sa ma asez? mi-am repetat in gand oarecum speriata. Am cautat cu privirea un loc potrivit sau mai degraba liber, dar preferabil langa geam. Fara alte discutii insa, automobilul a demarat, nelsandu-ma sa ma decid in continuare si m-a facut sa ma proptesc intr-un loc alaturi de un batranel scarbos care tocmai se scarpina in urechi si se stergea de spatarul scaunului din fata. Minunat! Asa meriti cand nu vrei sa pui alarma desteptatoare cu inca o jumatate de ora mai devreme si esti incapatanata ca un...

-Cum iti zice, fata taichii? ma intreba acesta de abia reusind sa deslusesc ce imbarligatura de cuvinte imi adresase. Pentru un om cu manevre asa iscusite de indepartat ceara din urechi, trebuie sa recunosc ca vorbea foarte stalcit.

-Catar ma cheama! Aaa, Rebecca, mos-domnule! izbutisem sa raspund, mai incalcit decat colegu', cu gandul fiind inca la reprosuri.

-Ia spune-mi tu mie: asa-i moda asta in ziua de azi? 

-Ce vreti sa spuneti? il interogasem in continuare, prvindu-l ciudat si fastacindu-ma pe scaun, negasindu-mi parca pozitia. E cald aici oare sau imi creste mie tensiunea?

-Pai cum ce vreau sa zic, fata taichii? Rochia-ti vine ca turnata, ce pot sa comentez? Dar...problemuta e ca din pacate, tie iti cam place s-o porti pe dos. Am dreptate sau n-am dreptate cu moda asta din ziua de azi? Si ia mai zi-mi tu mie, fata taichii: cine te-o smotocit in asa hal inainte de plecare, de te-o facut sa-ti cam intinzi din smacurile celea cu care va tot boiti voi, femeiustile?

Bosorogul asta e senil? Rochie pe dos, smacuri? A, nu, nu, nu! Nu-i posibil. Cu siguranta ca batrana de dinainte era vreo sora indepartata si poate chiar pierduta de-a dansului.

Terifiata de bolboroselile lui, mi-am indreptat mana tremuranda catre geanta, scotocind dupa o oglinda. Si vai! Bosorogul ala senil si libidinos( caci sa nu mai vorbim de faptul ca isi tot trecea limba peste buze si isi lipise ochii de corpul meu) avea intr-adevar dreptate. Oh, si inca cata dreptate! Cu miscari rapide am incercat sa retusez ce puteam din ,,recordul'' de acasa, insa rochia...era o cauza pierduta.

Tot drumul am simtit cum imi intra os in os. Genele-mi devenisera atat de incarcate si simteam cu lenea si plictiseala ma curpind, usor, usor, iar eu, ca de obicei, ma las sa cad in mrejele lor, nepasatoare. Am inchis ochii, si n-am mai vrut sa stiu nimic altceva. Am incerca sa-l ignor pe hodorogul de langa mine ce sforaia mai rau ca un porc in moarte clinica, cu tot cu balele ce evadau nespus de fericite din gura sa tuguiata ca o lamaie. 

                                                      ***

-Cine, ce, unde arde? m-am auzit urland in timp ce ma culegeam de pe jos, nemaidorindu-mi sa fiu strivita de tocurile ascutite de vreo cincisprezece centimtrii si de bocancii marimea cincizeci.(nu mai aveti nevoie de schiuri, garantat)

-Imi pare rau sa ti-o zic atat de direct, draga mea, dar eu am prietena! scuipa batranul. Il priveam buimacita, incercand sa-mi amintesc cum Dumnezeu ajunsesem pe podea. Adica, scumpo, ai adormit in bratele mele!

Am adormi-ce?! M-am sprijinit de senilo-libidino-nespalato-bosorogul asta? Ih, cat de scarbos! Pariu ca mi-a turnat si gel natural de-al lui prin par, intre timp! Si stai, stai, stai! El? Prietena? Glumesti?! O sa am nevoie de cateva sedinte de terapie...

Inca nevenindu-mi sa cred, mi-am luat picioarele in spinare cu tot cu valiza si m-am dat jos din microbuz incercand sa gasesc vreun taxi disponibil. Spre fericirea mea, dupa ce am cutreirat de nu mai bine de opt ori autogara, am reusit sa gasesc un domn ce pufaia de zor, adoptand un aer plictisit si superior vezi Doamne, ce se pare ca avusese binevointa de a conduce acea fiinta imbracata anapoda-adepta a unui nou stil vestimentar, te rog- pana la casa sotilor Popescu.

-Acu-i acu', maica! Tine-ti-va bine ca vine matusa Becca! am spus in timp ce ma dadeam jos din masina in fata resedintei, pregatindu-ma sa-mi fac intrarea.

***************************

Multumesc celor ce au citit.

As vrea sa stiu parerile voastra, anumite sugestii, fiind bineinteles si primul capitol, pentru mine una sunt foarte importante.