Dansul de la miezul noptii

♠3 - Vestea

Cade pe jos, privind profesorul dur din fata ei. Se apropia din ce in ce mai tare de ea. Cu o privire rece si dura, ii analizase piciorul lovit, dar nici urma de regret pe fata lui.

  — Esti un esec, Kym. Dansul nu este pentru tine. 

Se ridica in fund, scotand un mic tipat. Picurii de transpiratie se prelingeau de-a lungul fetei pana pe gat. A fost doar un cosmar oribil. 
  Ofteaza privind ceasul. 23:50.

"Am dormit doar patru ore?", gandeste ridicandu-se din pat, luandu-si un hanorac si iesind pe strada pustie pazita doar de cateva felinare vechi cu o aura sinistra. 
  Se aseaza pe o banca din parcul unde a fost si data trecuta, gandurile indreptandu-se spre acel necunoscut care a luat-o la dans. Din nou, o melodie lenta se auzea diurn prin aer. Simtise doua degete cum ii ridicara privirea, atintid-o cu privirea, chiar daca roscatei ii era greu sa recunoasca trasaturile barbatului.

  — O fata asa tanara ca tine nu merita sa fie trista.

  — Exista motive care te fac sa fii trist. 

  — Dansul este medicamentul tau? 

  —  Sunt doar o incepatoare. 

  — Ai auzit de cuvinte spuse la nervi? Trebuia sa fie acea persoana dur.

O lua de mana, ridicand-o usor de pe banca. Se apropie usor de ea, punandu-si o mana la spatele fetei. Amandoi zambeau. Ce putea fi mai frumos de atat? Natura te poate face fericit doar daca vantul iti mangaie usor parul lasat pe spate, ploaia te face sa te invarti privind cerul plin e nouri gri gata sa arunce picurii de apa, iar zapada, zapada te face sa te gandesti la dragostea pura.

  — De ce nu-mi spui cine esti?

  —O sa aflii totul la timpul potrivit, Kym.

Ii da drumul, disparand in negura intunericului. Cine se credea el sa o tina in continuare in suspans? Tot ce stia despre acesta, era ca era un dansator foarte bun.

**

 —Kym, scumpo, e timpul sa te trezesti. Este trecut de amiaza.

Ochii ei se deschid alene, privind tavanul de un alb imaculat. Primul gand la care s-a gandit a fost el. Nu intelegea de unde stie cum o cheama si multe alte lucruri, ce i se pareau cu totul dubioase.
   Telefonul incepe sa-i sune. Raspunde cu o voce ragusita.

 —Domnisoara Kym? Sunt managerul lui Kim JongIn, profesorul de dans.

Imediat ce auzise asta, se ridica automat din pat incercand sa nu tipe.

 — Ati fost admisa la Scoala de Dans. Azi la 16:00 vor fi primele repetitii. La revedere.

Cu o voce tremurata il saluta inapoi politicos, ichizand apelul si incepand sa tipe de bucurie. 

  — Mama, mama! Am fost admisa! Coboara scarile zambind larg si tremurand usor de fericire. In sfarsit a aflat raspunsul mult asteptat. Viata ei se va schimba radical de cand va pasi din nou in acea scoala. Repetitii, repetitii si iar repetitii, dar nici ca-i parea rau de alegerea facuta. 

     Oare Kath a fost admisa?  Isi pune aceasta intrebare dupa care o suna fara a mai astepta vreo secunda.

  —Felicitari, Kym! Sunt mandra de tine.

  —  Ai aflat? Tu ai fost admisa? Spune da, te rog spune da!

 —Nu. Nu am fost. Kym, intelege, nu am vrut sa ma aflu eu acolo, ci tu. Tu ai dansul in sange. O sa tinem legatura la fel ca pana acum. O sa fiu alaturi de tine mereu. Plus ca prietena mea mai are putin si va deveni o dansatoare celebra, nu? O intreaba zambind vag, cu o urma de regret in voce.

 —Voiam sa fii si tu cu mine acolo, Kath. 

  Inchide apelul asezandu-se pe canapea. Vestea aceasta a intristat-o destul de tare, dar ce mai conta daca faptul era deja consumat? Trebuie sa traim in prezent, nu in trecut, asa-i? 

       16:00 

 —Noii mei elevi. Hm.. imi place ce-am ales. Sunt JongIn, dar cred ca asta deja trebuia sa stiti, nu? 

Se uita cu un zambet care iti facea pielea de gaina. Analiza fiecare elev in parte, nelasand ceva sa-i scape. Latura pe care si-a aratat-o fata de toti cei de fata, era latura lui dura, stricta si fara mila. Nu-i pasa de nimic si de nimeni. 

 — Alice, iubito, te rog sa vii aici. Am facut alegeri potrivite, nu? 

Niste pasi apasati se auzeau cum veneau in sala de dans.  Un corp perfect, fara kilograme in plus, fara kilograme in minus, o talie de viespe si o rochie rosie mulata perfect asortata la niste pantofi stiletto cu toc, parul blond lasat pe spate iar machiajul ii facea o fata neteda, fara pic de imperfectiuni. Rujul sangeriu ii scoateau in evidenta ochii albastri ai blondei, facand-o si mai frumoasa decat era. Cam asa arata iubita lui JongIn.

 — Iubitule, stii prea bine ca mereu faci cea mai buna treaba. Nu e nevoie de aprobarea mea.

    Il saruta scurt pe buze, privind fetele din sala. Se oprira la Kym, uitandu-se urat la ea, apoi se uitara la JongIn, care tot avea privirea atintita spre acea fata. 
      Iese din sala, lasand un oftat in urma. " Of, JongIn, ar fi bine sa nu te mai uiti asa la aia." , gandeste Alice, razand mai apoi.

  ○○

 —V-am aratat pasul de o mie de ori, si tot nu-l faceti bine! Plecati! Plecati pana nu ma enervez mai tare! Maine la aceeasi ora ca azi sa va vad aici cu pasul invatat! Iar tu domnisoara Kym, ramai! 

  Inghite in sec, asezandu-se inapoi pe scaun. Dupa ce toti ceilalti pleaca, brunetul isi intoarce privirea spre ea. 

   —Uite ce ar fi bine, printesa, concentreaza-te la pasi si nu mai zambi ca o idioata ce esti! Nu ma fa sa-mi para rau ca te-am ales pe tine si nu am luat-o pe robotelul de prietena ce ai tu! 

 —Imi pare rau, domnule, o sa ma concentrez mai multt de acum. Va rog sa nu mai vorbiti asa despre Kath.

 —Tu nu-mi zici mie ce sa fac, da?!  Si ar fi bine sa te concentrezi! Esti libera.

  —Um.. imi pare rau.. dar eu credeam ca dansul inseamna sa simti, sa traiesti atunci cand dansezi, sa simti cum totul este al tau, sa-ti placa sa faci pasii, nu asa cum vorbiti dumneavoastra.

 JongIn isi intoarce privirea spre ea, privind-o urat, roscata realizand in acel moment ce a scos pe gura. 

 —I-imi p-p-pare r-rau...

  — Pleaca de aici! 

Cu capul aplecat fara a mai zice ceva, paraseste sala cu ochii plini de lacrimi. 

_______________________________________________

Am revenit cu un nou capitol! Imi pare enorm de rau ca nu am mai postat de atat timp, dar am fost ocupata si cu alte lucruri... Imi pare rau!