Inaccesibil [+18]

Capitolul 22. Disperare.

~Chasen~

Au trecut 24 de ore de la disparitia lui Kim. 24 de ore chi uitoare.Mama sa a anuntat politia si urmeaza sa deschida o ancheta.
Sunt stors de ultimele puteri din corp. Ma simt atat de greu,ochii umflati si obositi mi se inchid de la atata plans,iar capul ma doare ingrozitor.
Gandul ca acea mica zana ce a reusit sa mi se strecoare in suflet, ar putea patii ceva ma face sa innebunesc. Dar ce tot vorbesc aici? Am innebunit!
Am urlat pana cand am ragusit. Tocmai cand trebuia sa ma intalnesc cu ea, nu s-a mai ivit. Am incercat sa dau de ea in orice mod posibil. I-am sunat toti prietenii pe care-i cunosc, pe cativa chiar i-am injurat crezand ca ma mint in legatura ca nu stiu nimic de ea. Am fugit prin tot orasul in cautarea ei, cu masina, pe jos, peste tot, dar nimic... Fiecare colt al blocurilor pline de drogati le-am cautat, dar nimic. N-ar pleca fara sa anunte. Am refacut drumul in minte de unul singur incercand sa descopar ce s-a intamplat, in timp ce restul intrebau oamenii aratandu-le o poza cu ea. Din cate am inteles,trebuia sa mearga la cumparaturi,dar n-a mai ajuns. Am dat de o scurtatura care ducea mai rapid la supermarket, dar n-avea unde sa mearga, caci era o infundatura. N-avea cum sa traverseze.

Doamne ce dor mi-e de ea! Am luat atatea calmante ,iar stomacul imi chioraie de prea mult timp,incat durerea face parte din mine.

Mi-e dor sa o sarut si s-o privesc in boabele cristaline. Sau sa-i simt mirosul parului si al pielii... sau buzele. Oh Doamne! Buzele alea, spun si inghit in sec ,inchizandu-mi ochii involuntar si savurand momentul. Tremur doar la gandul cum ea ma atinge sau imi vorbeste,iar un firisor electric imi strabate sira spinarii cand imi imaginez vocea ei soptindu-mi lucruri frumoase. E suficient doar sa stiu ca e julita putin si ma panichez, daramite sa stiu ca nu mai stiu nimic de ea. Si nu doar eu ...

Stau pe canapeaua alaturi de Dylan,Christina si ei bine... Erik si parintii lui Kim. Mama ei pare foarte draguta,lasand la o parte diztrugerea din ochii ei, dar nu si domnul While. Ma mananca din priviri doar si il inteleg. Asa voi face si eu cu fiica mea. Daca voi avea...

Nu credeam ca ii voi intalni prima data pe parintii lui Kim intr-o situatie critica asemenea asteia. O situatie disperata.

Ce s-a intamplat de s-a ajuns aici? Cum Dumnezeule suntem aici?

Imi las coatele pe genunchi si ma frec cu palmele pe cap. Poate ameliorez din durere.

Nimeni nu stie ce lupta se da in mine, furie,dezamagire si cel mai mult teama. Nu sunt dezamagit de Kim, ci de mine. Un idiot ca mine caci n-am stat mereu cu ochii pe ea. Nu stiam ca trebuie sa faca cumparaturi, doar o insoteam la ceea ce e in New York-ul asta. Nu mai gandesc lucid de prea mult timp. Christina, Erik, Dylan si restul dintre noi ce au dorit sa vina, dar nu i-am putut lasa, toti sunt in stare de soc. Dar nu la fel ca mine si ei bine, mama ei.

-Doamne...cum am putut fi atat de prost sa o pierd? Sa n-am grija de propria iubita? De Kim a mea? Izbugnesc in plans si lovindu-ma cu putere in cap singur fara sa realizez , facandu-i pe restu sa tresara.

-Am innebunit,Dummezeule! Tip inca odata fara sa realizez, si cad jos pe podeaua rece.

-Chasen! Dylan ma ridica. Parintii ei probabil se gandesc ca sunt un maniac nebun dupa ea (nu ca nu ar fi fost asa) caci s-au speriat de mine.

-Doamna Swift si domnule While, va rog iertati-ma! Nu stiu ce s-a intamplat cu mine de n-am fost in stare sa am grija de fiica dumneavoastra. Sunt un fraier, spun lasand alt sir de lacrimi sa-mi curga.

O vad pe mama lui Kim venind la mine si mangaindu-ma pe spate.

-Gata! Linisteste-te! Du-te acasa si odihneste-te putin. Si asta e valabil pentru toti, vom gasi noi o solutie s-o aducem pe Kim. Spune ea schitand un zambet care abia se observa de la ochii umflati.

In timp ce restul isi iau ramas bun si promit ca se vor intoarce mai tarziu, eu raman.

Se uita amandoi la mine mirati si asteapta.

-Nici nu ma gandesc! Nu voi pleca de aici! Spun, inghitand in sec pentru insistenta mea.

Se incrunta putin doamna Swift, in timp ce tatal sau mai are putin si ma ia la bataie.

-Nu vreau sa parasesc casa, pana Kim nu se intoarce, rostesc si in gand ma plesnesc pentru tupeul meu.

Acum sunt terminat!

-Cum indraznesti sa ne vorbesti asa, tu care stai pe proprietatea mea? Izbugneste tatal lui Kim, sarind de pe canapea la mine, gata pentru a ma lovi.

Asteptandu-i pumnul ,acesta pare sa nu-si mai faca aparitia. Timpul s-a oprit.

Imi deschid un ochi sa privesc ce se intampla, apoi amandoi se fac cat cepele.

-Daca dai in el, ai zburat afara din aceasta casa. Se aude vocea ce rasteste fiecare cuvant foarte clar si raspicat, a mamei lui Kim ce ii tine bratul domnului While.

-Amanda? Se mira domnul While.

-Termina Richard! Striga ea.

-Ce se intampla cu tine? Spune el.

-Cu mine ? Sau cu tine? Deocamdata, n-ai nici tu dreptul sa-i vorbesti asa! E evident ca baiatul asta o iubeste pe fiica ta si ii vrea binele. Nu mananca, nu se odihneste si e cu gandul mereu la ce sa faca sa iasa din situatia asta. E disperat! Se vede clar! Iar tu, care ti-ai parasit fiica si ei bine pe mine, sotia ta, pentru un trai mai bun, pentru o  milionara? De parca eu nu aveam bani de oferit... dar tu nu! Voiai mai mult, nesatulule! O iubeste mai mult pe Kim decat tu pe ea, asta e clar ca se vede.

Dummezeule!

-Cum poti sa spui asa ceva? Te-am lasat pentru ca nu aveai timp pentru mine,nu de alta. Se revolta la randul sau Richard. Nu pot sa cred ce dobitoc. Cum sa-i spui unei femei ca a parasit-o pentru lipsa de timp. Nu vreau sa ma bag, dar e suficient sa gandesc pentru mine.

-A da? Nu aveam timp pentru tine? Gunoiule! Nu am avut nici pentru Kim, pentru propria mea fiica pentru a-i face un viitor, caci pe tine te durea in cot de ea cum se va descurca.
Nesimtitule! Striga mama ei pentru ultima data, inainte sa cadem intr-o tacere uriasa.

-Imi cer scuze, rostesc dupa cateva minute. Dar doamna Swift are dreptate, nu intentionam sa va vorbesc urat, ci doar am ajubs disperat de la aceasta situatie,daca va deranjez, va rog sa ma scuzati. Am sa plec acum. Spun si dau sa merg spre usa.

-Stai! Nu este nimic! Spune uitandu-se la doamna Swift care e plina de lacrimi. Poti sa stai!

-Multumesc! Spun.

Dupa inca vreo doua ore, unde tensiunea a disparut si am stat sa ne gandim ce ar trebui sa facem in legatura cu situatia, imi aud telefonul sunandu-mi si fara sa ma uit raspund.

-Da?

-Chasen... inima mi se face cat un purice si il pun pe speaker sa auda si parintii ei.

-Esti bine iubito? Ce ti-au facut?
-Mama e aici,scumpo!
-Si tata! Strigam toti.

-Doamne ce ma bucur sa va aud! Se aude vocea ei ragusita si slabita.

-Pana aici! Se aude o voce pitigaiata.

-Hei iubire! Amber...
Doamne cat de prost sunt sa nu-mi dau seama cine putea sta la mijloc. Disperata...

-Amber ce se intampla cu tine? Las-o in pace, te implor! Zic in timp ce-mi curg cateva lacrimi.

-Iubitule, de ce ma implori? Ce e toata treaba asta cu Kim? Pufneste ironica.

-Fir-ar al naibii! O iubesc femeie, nu intelegi? O iubesc enorm.

Nebunie totala :))!Scuzati-mi greselile. Da, stiu cartea asta a devenit la propiu un haos, dar nu regret nimic. Asta inseamna sa fi scriitor, sa-ti exprimi nebunia inchisa in tine, in niste cuvinte. Nici n-aveti idee ce inseamna wattpad-ul pentru mine. Am ajuns dependenta de el :)) E nebunesc,dar adevarat! E singurul loc, unde ma deschid si-mi impartasesc nebunia cu altii carora le place ceea ce scriu. Va multumesc ca-mi sunteti alaturi si cu pareri de rau, va spun ca aceasta carte mai are putin si e gata!
Va ador pe toti!♡❤<3